Campanie Pâine și Mâine

1 din 10 copii se duce flămând la culcare.

11% din copii iau doar două mese pe zi.

Iar un sfert dintre copii nu sunt ajutați la teme atunci când au dificultăți!

Soluția: programul Pâine și Mâine!

Gabriela are încă 3 frați. Când mergea la școală, făcea zilnic naveta pe jos sau cu microbuzul școlar. Gabriela este în clasa a III-a, învață bine, îi place să picteze. Părinții ei nu au unde să muncească.

Georgel este în clasa a II-a. Mai are 5 frați și învață bine. Plin de energie, sociabil și responsabil. Îi place să joace fotbal și să deseneze. Părinții lui muncesc pământul și prin vecini.

Adelina excelează la toate materiile, a luat mereu premiul I. Are o educație foarte bună de la părinții care, din puținul pe care îl au, investesc totul în educația ei.

Mihaela este în clasa IV-a. Mai are un frate și o soră. Îi place să deseneze, să danseze în casa ei de pământ. Este sociabilă, prietenoasă și empatică cu colegii ei.

Viziunea noastră este să oferim acces la educație pentru toți copiii. Însă educația trece prin stomac. Poate e greu de crezut că într-o lume care evoluează atât de rapid, încă există copii care nu au ce mânca. Aceasta este una dintre cauzele abandonului școlar. Nu putem cere copiilor să meargă la școală sau să aibă rezultate bune, atunci când foamea e mai puternică. Programul Pâine și Mâine vine ca răspuns la această nevoie a copiilor din mediul rural și s-a bucurat până în prezent de rezultate excelente. Până acum, 1250 de copii au fost incluși în proiect și au avut parte de o masă caldă în fiecare zi. Mai mult, pe lângă hrană, ei primesc ajutor la teme, haine și alte resurse ce le acoperă nevoile de bază. Putem face și mai multe cu ajutorul tău. Implică-te pentru a le oferi un viitor mai bun!

Hai să umplem farfuriile cu bunătate și inimile cu bucurie! Mai mult decât oricând, e nevoie de tine pentru a-i ajuta pe copii să meargă mai departe. Să continue în program, să primească în fiecare zi un prânz cald și educația de care au atâta nevoie. Educație la care nu au avut acces preț de câteva luni anul acesta. Au nevoie să crească în continuare, să învețe. Au nevoie să viseze la un viitor mai bun și să știe că-și pot îndeplini visele. Iar noi toți avem nevoie de ei. Pentru că viitorul lor e și al nostru. Prin susținerea programului Pâine și Mâine le oferi copiilor din medii vulnerabile hrană caldă și educație remedială. Le oferi ajutor la teme și le susții dezvoltarea normală, necesară oricărui copil. Dăruind, îi ajuți să crească!

În ultimii 4 ani de program, mii de oameni buni au contribuit la servirea a 865000 de mese calde la prânz pentru copiii nevoiași. Le-au dat încredere în ei înșiși. Au fost acolo pentru ei, chiar și de la distanță. Pe lângă sărăcie și foame, un alt motiv al abandonului școlar în rândul copiilor de la sat este lipsa de motivație. Atunci când zi de zi ajung acasă și nu știu cum să își facă temele, încep să se îndoiască de propriile forțe. În timp, își vor pierde complet motivația, vor rămâne în urmă și nu își vor dori să mai înainteze în școală. Vor crede că e din vina lor. Că nu știu, că nu sunt suficient de buni. Astfel de credințe îi fac să renunțe. Însă tu îi poți ajuta să meargă mai departe, cu un pic de bunătate. Dăruiește-le și Pâine, și un Mâine!

Un share înseamnă ajutor: oferă-l! 

Spune-le prietenilor tăi!










Trimite

Partenerii noştri, care ne ajută să susţinem viitorul

Donează