
26 iunie – Ziua Internațională de Luptă împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri
București, 26 iunie 2026 – Cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri, World Vision România atrage atenția asupra nevoii de prevenție timpurie a adicțiilor în rândul copiilor și adolescenților și lansează o serie de ghiduri dedicate adolescenților, părinților, profesorilor și reprezentanților mass-media.
Conform primului studiu național dedicat comportamentelor de risc și adicțiilor în rândul copiilor cu vârste între 10 și 14 ani, realizat de World Vision România, 1% dintre copii au consumat marijuana sau hașiș, 1,1% au consumat etnobotanice, iar 3,4% au consumat droguri de mare risc.
Datele arată că expunerea la substanțe și comportamente cu potențial adictiv începe de la vârste foarte mici, ceea ce subliniază necesitatea unor intervenții de prevenție încă din preadolescență: 30% dintre copiii de 10–14 ani declară că au consumat alcool cel puțin o dată, iar 13% că au fumat. Specialiștii atrag atenția că aceste comportamente pot crește vulnerabilitatea copiilor la alte forme de consum și la dezvoltarea dependențelor.
Datele confirmă că adicțiile nu reprezintă doar o problemă legată de consumul de substanțe, ci un fenomen complex, influențat de factori biologici, psihologici și sociali, care necesită intervenții timpurii și coordonate.
Prevenția timpurie a comportamentelor de risc
World Vision România propune o serie de ghiduri dedicate principalilor actori care pot contribui la protejarea copiilor și adolescenților de comportamentele adictive. Resursele reunesc informații bazate pe dovezi științifice, exemple practice și recomandări adaptate fiecărui public, având ca obiectiv prevenirea adicțiilor:
- Ghidul pentru adolescenți explică pe înțelesul tinerilor, dar cu rigoare științifică, ce sunt adicțiile, cum apar, care sunt factorii de risc și cum poate fi cerut ajutorul. Poate fi descărcat aici.
- Ghidul pentru părinți oferă recomandări pentru identificarea timpurie a comportamentelor de risc și pentru construirea unei comunicări eficiente cu copiii. Poate fi descărcat aici.
- Ghidul pentru profesori sprijină cadrele didactice în recunoașterea semnelor de vulnerabilitate și în dezvoltarea unui climat școlar care susține sănătatea emoțională. Poate fi descărcat aici.
- Ghidul pentru mass-media analizează modul în care relatările publice influențează percepția asupra adicțiilor și propune principii pentru o comunicare responsabilă, care evită stigmatizarea și senzaționalismul. Poate fi descărcat aici.
Campania „LIBER ești FĂRĂ”
Ghidurile dedicate prevenției adicțiilor au fost elaborate în cadrul campaniei naționale „LIBER ești FĂRĂ.”, o inițiativă amplă a World Vision România, susținută de NEPI Rockcastle, pentru prevenirea timpurie a adicțiilor la preadolescenți.
Prin această campanie, World Vision România își propune să aducă prevenția mai aproape de copiii de 10–14 ani și de familiile lor, în spațiile în care aceștia trăiesc, învață și petrec timp. Inițiativa include ateliere în școli, resurse educaționale pentru copii, sesiuni dedicate părinților și profesorilor, precum și parteneriate cu școli și comunități locale.
Rezultate ale campaniei până în prezent
De la lansarea campaniei au fost organizate:
- 59 de ateliere educaționale la care au participat 1.520 de elevi de gimnaziu și liceu, pe teme precum presiunea de grup, gestionarea emoțiilor, siguranța online și adicțiile digitale;
- o conferință pentru părinți, cu participarea a 45 de părinți, cu tema „Copilul de azi, adultul de mâine”;
- două webinarii dedicate adulților – unul pentru părinți și unul pentru profesori, privind rolul adulților în prevenirea adicțiilor și modalitățile de comunicare cu copiii și adolescenții despre comportamentele de risc.
„Studiul nostru ne arată clar că prevenția trebuie să înceapă înainte ca problemele să apară, încă din preadolescență, când copiii sunt deja expuși unor riscuri importante. Copiii au nevoie de informații corecte, de relații de încredere cu adulții și de contexte care să îi ajute să dezvolte comportamente sănătoase, iar pentru asta este esențial ca școala, familia și instituțiile să lucreze împreună. Prin campania LIBER ești FĂRĂ și prin ghidurile pe care le propunem, oferim aceste resurse copiilor, părinților, profesorilor și comunităților, pentru a proteja această generație”, a declarat Mihaela Nabăr, Director executiv World Vision România.
Despre World Vision România
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 36 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți din 41 județe.