Fundația World Vision România și asociația VeDem Just solicită să se urgenteze votul asupra modificării din Codul Penal conform căreia orice act sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol

Fundația World Vision România și asociația VeDem Just solicită să se urgenteze votul asupra modificării din Codul Penal conform căreia orice act sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol

București, 2 februarie 2023: Actele sexuale desfășurate cu un minor având vârsta sub 16 ani vor fi considerate viol, indiferent dacă a existat sau un acord exprimat din partea minorului. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de procedură penală, care prevede această modificare, a primit aviz favorabil de la Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Următorul pas este votul final în cadrul ședinței de plen a Camerei Deputaților. Întrucât activitatea parlamentarilor reîncepe la 1 februarie, World Vision România și VeDem Just solicită urgentarea votului, având în vedere că o serie de prevederi importante vor proteja victimele prin această lege.

Webinarii și ghid în sprijinul jurnaliștilor care relatează despre abuzuri sexuale cu minori

World Vision România va realiza în luna februarie, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Audiovizualului și cu Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, o serie de webinarii pentru a-i ajuta pe jurnaliști și pe studenții la jurnalism să relateze despre abuzurile sexuale cu minori astfel încât să vizibilizeze comportamentele abuzive, dar în același timp să respecte demnitatea victimei.

Jurnaliștii care doresc să se înscrie o pot face AICI: https://forms.gle/vmw89yqrVoZVSpjx9

În urma acestor webinarii, fundația va realiza un ghid pentru jurnaliști care va cuprinde atât surse pentru documentare, cât și un set de reguli și principii de bază și exemple de bune practici. Acţiunea face parte din proiectul JUSTinACT, derulat de World Vision România în parteneriat cu asociațiile Vedem Just și Ecpat Norvegia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Orice act sexual cu un minor sub 16 ani trebuie considerat viol

În absența validării prevederii mai sus menționată, instanțele vor judeca în continuare un caz de abuz sexual cu minor ca fiind un act realizat cu consimțământ din partea copilului, nu viol.

Această teribilă realitate este valabilă chiar și când vorbim de copii de 11 ani. Atât avea o fetiță când a fost violată și în cazul căreia procurorii și judecătorii care au analizat cazul au considerat că minora a acceptat în cunoștință de cauză să întreţină relaţii sexuale cu un adult. Drept urmare, infracțiunea a fost considerate drept act sexual cu minor, nu viol. Doar după ce familia fetei a mers la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), instanțele din România l-au condamnat pe agresor pentru viol.

România a fost condamnată la CEDO de patru ori în ultimii șapte ani pentru slaba investigare a cazurilor de abuz sexual în care victimele sunt minori, potrivit VeDem Just. Ultima condamnare a fost anul trecut.

Câteva dintre modificările propuse de proiectul de lege

Actul sexual cu un minor va fi considerat viol

Legislația în vigoare prevede că actele sexuale (care includ penetrare) cu un minor fără acordul lui sunt considerate viol, iar pedeapsa este închisoare între 7 și 12 ani. Celelalte raporturi sexuale, unde procurorii și judecătorii consideră că există acord din partea minorului sub 16 ani, sunt încadrate la act sexual cu minor, iar pedepsele sunt mai mici: între 1-5 ani (dacă victima are între 14 și 16 ani), respectiv între 2 și 9 ani (pentru victima mai mică de 14 ani). Rareori instanțele din România pronunță pedepse maxime în  asemenea cazuri.

În proiectul de lege amintit, toate actele sexuale (anal, oral, cu penetrare vaginală sau de alt tip) cu un minor sub 16 ani vor fi considerate viol, indiferent dacă a fost sau nu exprimat un acord din partea copilului. Pedepsele prevăzute sunt între 7 și 12 ani de închisoare (dacă se constată că victima și-a dat acordul), respectiv între 8 și 15 ani închisoare (dacă victima nu-și dăduse acordul).

Va fi pedepsit penal inclusiv minorul care are peste 14 ani și care violează un alt minor. Dacă fapta minorului are loc însă cu acordul victimei sub 16 ani și diferența de vârstă dintre autor și victimă nu depășește patru ani, fapta nu se pedepsește.

Cresc pedepsele pentru agresiune sexuală (act sexual care nu include penetrare)

În prezent, actele sexuale fără penetrare cu un minor sub 16 ani, care se desfășoară fără acordul săi, sunt pedepsite cu între 2 și 7 ani de închisoare, iar cele care se desfășoară cu acordul său sunt sancționate cu închisoare între 2 luni și 3 ani (dacă victimele au între 14 și 16 ani), respectiv între 1 și 5 ani (dacă victima are mai puțin de 14 ani).

În noua lege care va fi votată, se vor considera agresiuni sexuale toate actele sexuale fără penetrare, indiferent dacă victima și-a exprimat acordul sau nu. Pedeapsa va fi între 3 și 10 ani de închisoare.

Orice mesaj cu tentă sexuală transmis către un minor sub 16 ani va fi corupere sexuală

Potrivit noii legi, orice tip mesaj transmis către un minor cu vârsta sub 16 ani cu scopul de-al incita să comită un act sexual asupra sa ori împreună cu altă persoană se va încadra la infracțiunea de corupere sexuală a minorului. În prezent, această infracțiune vizează doar mesajelor trimise către copiii sub 14 ani. Pedeapsa pentru această infracțiune va fi între 1 și 5 ani de închisoare.

Un mesaj prin care i se cere unui minor să transmită fotografii și filmulețe cu el în ipostaze sexuale va fi încadrat la infracțiunea de pornografie infantilă. Pedeapsa va fi închisoare între 6 luni și 3 ani.

Mai mult de un sfert dintre elevii de gimnaziu şi liceu chestionaţi de World Vision România declară că li s-au cerut fotografii nud, iar un procent identic spun că le-au fost trimise astfel de fotografii. Aceleași date arată că peste 17% dintre adolescenţi au fost atinși într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil, în cele mai multe cazuri de către colegi.

În ultimii opt ani, 1.885 de fete și 202 băieți au fost victime ale infracțiunilor de viol, agresiune sexuală sau act sexual cu un minor, în care autorul era un membru de familie, potrivit datelor transmise de Poliția Română la solicitarea Rețelei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor.

“Cu toții am asistat la relatări absolut tulburătoare din partea jurnaliștilor și ONG-urilor despre modul în care unele instanțe judecă abuzurile sexuale în care sunt implicați minori. Nu trebuie să mai permitem niciodată unui procuror sau judecător să învinuiască copiii-victime, în special fetițele. Este îngrozitor că în fața instanțelor ajung copii de 11 sau 12 ani care trebuie să dovedeasccă că nu și-au dat consimțământul unui adult pentru a întreține un raport sexual cu acesta. Nu putem să mai trăim într-o societate care învinuiește copii lipsiți de apărare în fața agresorilor. De aceea World Vision România intervine alături de VeDem Just, prin proiectul JUSTinACT, cu programe de informare atât pentru copii, părinți și profesori, cât și pentru jurnaliștii care de multe ori aduc în atenția noastră poveștile copiilor abuzați”, a declarat Mihaela Nabăr, director-executiv World Vision România.

“În ultimii ani, au existat mai multe modificări ale legislației penale referitoare la infracțiunile de natură sexuală cu minori, în contextul în care a crescut exponențial numărul de victime-minore ale abuzurilor sexuale. Acest proiect de lege este o evoluție fantastică, vor fi protejați de acum înolo un număr mult mai mare de copiii. Astfel, legislația din România se alinează la standardele UE și ale SUA. Punctul slab al legii este o relaxare a regimului de pedepse pentru actele sexuale între minori: dacă un băiat de 17 ani va întreține o relație intimă cu o fată de 13, acest tip de faptă nu va fi sancționat, căci diferența dintre cei doi nu este mai mare de patru ani”, a declarat judecătorul Cristi Danileț, judecător, membru fondator VeDem Just.

****

Proiectul JUSTinACT este derulat de Fundația World Vision România în parteneriat cu asociațiile Vedem Just și Ecpat Norvegia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul principal al proiectului este combaterea abuzului sexual asupra copilului prin creșterea nivelului de conștientizare a publicului privind drepturile copiilor și a capacității unor segmente-cheie (profesori și părinți) de a identifica diferitele forme de abuz la adresa copiilor. Publicul-țintă constă într-un număr de circa 10.000 de copii și părinți din mediul rural, acolo unde informațiile despre abuzurile sexuale și conștientizarea acestei probleme sunt la un nivel scăzut.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățenieiactive și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

DESPRE PARTENERI:

World Vision România  este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România a ajutat peste 500.000 de copii și adulți, din aproape 500 de comunități situate în 18 județe.

Detalii la www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania

Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – VedemJust este o asociație neguvernamentală alcătuită din juriști, cadre didactice și elevi, al cărei proiect principal este educația juridică a copiilor și tinerilor.

Detalii la www.vedemjust.ro și www.educatiejuridica.ro.

ECPAT Norge (ECPAT Norvegia). ECPAT este o rețea internațională de organizații care lucrează împotriva exploatării sexuale a copiilor. Rețeaua a fost înființată în Thailanda în 1990 și a marcat cea de-a 30-a aniversare în 2020. ECPAT Norge și-a început activitatea în 2015.

Detalii la https://ecpatnorge.no