Ai puterea de a schimba destinul unui adolescent din mediul rural.
Ajută-l să meargă la liceu.
Vă așteptăm în noul an educațional! Am dat startul înscrierilor pentru noul an din programul “Vreau în clasa a 9 a”! Dacă ești interesat, completează formularul de preînscriere, iar pentru mai multe detalii, consultă și Ghidul de înscriere.
Sunt eligibili elevii din cadrul unităților de învățământ din județele Bacău, Brăila, Cluj, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, Ilfov, Vaslui, Vâlcea.
56% dintre elevi nu își continuă studiile după terminarea clasei a 8-a din cauza situației materiale în care se află. Deși educația este gratuită, costurile de susținere a acestora la liceu sunt foarte greu de acoperit de către părinți, lucru care îi determină pe copii să renunțe.
Alege să te
implici
*Sumă care acoperă pachetul educaţional lunar complet pentru un elev de liceu
Poţi dona ṣi prin:
Trimite 2 Euro* pe lună prin SMS la 8845 cu textul LICEU.
*Valoarea Donaţiei este de 2 Euro/lună
Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul este reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA.
Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom România Mobile şi Vodafone România.
Pentru donaţii în LEI:
RO26 BREL 0002 0007 3606 0100, Libra Bank Băneasa, cod Swift: BREL ROBU.
Pentru donaţii în EURO:
RO74 CITI 0000 0008 2502 4018, CITIBANK SA, cod Swift CITIROBU.
Pentru donaţii în USD:
RO30 CITI 0000 0008 2502 4034, CITIBANK SA, cod Swift CITIROBU.
Susţine un elev, ajută-l să meargă la liceu!
Robert Andrei
Alina Maria
Rodica Elena
Georgiana
Ana Maria
Laura
Mihaela Florina
Află mai multe despre Vreau în clasa a 9-a
- Subfinanțarea educației și alocarea deficitară de resurse, care cresc gradul de inechitate dintre învățământul din mediul rural și cel din mediul urban;
- 62,1% dintre elevii României învață la sat, iar jumătate dintre aceștia nu-și permit să își continue studiile după finalizarea gimnaziului;
- Aproximativ 40% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural au avut rezultate sub 5 la Evaluarea Națională;
- 5,6% dintre elevii din mediul urban au obținut medii sub 7 la Evaluarea Națională, în timp ce procentul elevilor din mediul rural depășește 8%;
Emigrarea tot mai ridicată a tinerilor care pleacă să muncească în străinătate.
- Prin îndeplinirea obiectivelor programului, ne dorim, înainte de toate: progresul anual școlar al elevilor, reducerea ratei de absenteism la un procent de sub 5%, precum și creșterea ratei de promovabilitate a examenului de bacalaureat la peste 75%;
- Un alt indicator important urmărește capacitarea a minim 70% totalul elevilor beneficiari cu abilități specifice domeniului dezvoltării personale, comunicării și orientării vocaționale.
Scopul programului este reprezentat de contribuția la reducerea inegalității de șanse pentru elevii din mediul rural și periurban în vederea continuării și promovării liceului prin atingerea potențialului maxim de dezvoltare.
Obiectivele programului vizează sprijinirea elevilor din mediul rural în vederea continuării și promovării studiilor liceale și echiparea tinerilor cu abilități de viață în vederea integrării în mediul liceal și maximizarea succesului pe traiectoria educațional/profesional ulterior.
Rezultate până în prezent
Perioada 2008 – 2024
peste 4450
de elevi beneficiari
peste 83%
dintre elevii absolvenți
au devenit studenți
peste 950
de elevi sustinuţi în anul școlar 2023-2024
86,7%
dintre elevi au promovat examenul de Bacalaureat în anul 2024
peste 150
de voluntari și mentori
1197
sesiuni de meditaţii la principalele materii de studiu pentru examenul de Bacalaureat
385
comunități rurale din 20 județe din care provin elevii programului
533
ședințe individuale și de grup de consiliere vocațională
Citește povești din program
Alexandra, tânăra care îmbină foarte bine logica cu creativitatea
Irina, adolescenta cu un vis măreț și cu un suflet plin de iubire p...
Loredana: „când voi crește, vreau să dăruiesc înapoi tot binele pri...
Cum știm unde e nevoie de ajutor?
Programul Vreau în clasa a 9-a a fost inițiat în 2008 ca răspuns la nevoia acută a elevilor din mediul rural de a recupera pierderile din ciclul gimnazial și de a fi sprijiniți în continuare la liceu. Vreau în clasa a 9-a oferă adolescenților un pachet de educație completă: atât formală, cât și pentru dezvoltare personală și profesională. Este cel mai longeviv program pentru tineri din mediul rural, la nivel național.
Prin studiile și rapoartele pe care le efectuăm, ne asigurăm că oferim ajutor acolo unde este cea mai mare nevoie de el. Totodată, acesta e modul prin care putem înțelege mai bine cum să-i sprijinim pe copii în continuare, astfel încât ei să aibă parte de o experiență educațională de calitate și să nu se simtă dezavantajați față de colegii lor.