
„Facultatea mi-a oferit deschidere, perspectivă, mi-a arătat că există mai multe drumuri pe care pot să merg”, spune Horia, un tânăr în vârstă de 22 ani, masterand în anul întâi la Managementul Dezvoltării Afacerilor din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor – FSEGA (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca).
În această vară, Horia a absolvit specializarea Marketing a FSEGA, dar și prima serie a programului „Vreau la Facultate”, lansat de World Vision în 2023 pentru a susține studenții să își finalizeze studiile și să aibă o carieră de succes.
A ales specializări de business atât pentru studiile de licență cât și masterat pentru că i se pare că marketingul și gestiunea afacerilor sunt o „cheie” care se potrivește la multe uși și îi oferă posibilitatea de a înțelege mai multe domenii.
„Mi-am dorit să continui și cu masterat pentru că mediul universitar este plin de oportunități și oameni care îți deschid multe perspective. Lumea aceasta îți oferă mult, iar masterul este deja standard acum. Și îmi doresc să plec cu bursă Erasmus pentru că aș vrea să am această experiență internațională”, explică tânărul.
Lui Horia îi place mult viața de student, dar nu înseamnă că i-a fost ușor în cei trei ani de când este la Cluj. Horia provine dintr-un sat de lângă Alba-Iulia, iar în timpul facultății a lucrat uneori cu ziua în domeniul logisticii pentru a faca față cheltuielilor. A avut noroc de un grup buni de prieteni, dar și de bursa din programul „Vreau la facultate”.
„Suntem un grup de prieteni foarte buni și ne ajutăm unii pe alții. Stăm la cămin și facem de mâncare pentru toți și ne împrumutăm banii unii altora. Pe de altă parte, bursa din programul «Vreau la facultate» mi-a adus multă liniște în anumite momente pentru că nu este ușor să lucrezi uneori în paralel cu facultatea”, povestește el.
Dincolo de bursă, programul a însemnat faptul că timp de trei ani Horia a participat la ateliere lunare de dezvoltare personală și profesională sau la întâlniri de mentorat. O parte dintre activități au fost despre primii pași în carieră, despre cum să își pregătească CV-ul sau cum să participe la interviuri de angajare, în timp ce altele l-au ajutat să își gestioneze emoțiile în perioadele de examene sau mai dificile personal.
„Am avut un mentor de carieră care mi-a dat câteva sfaturi chiar frumușele”, glumește Horia. „Oamenii din «Vreau la facultate» m-au ajutat să îmi deschid mintea și mi-au dat o perspectivă reală asupra pieței muncii, o perspectivă care m-a schimbat”, continuă el.
Această perspectivă îl ajută acum să fie foarte atent cum își imaginează cariera. Știe că vrea să muncească și în timpul masterului, dar să își găsească un loc de muncă potrivit nu este simplu. Crede că în prezent piața muncii este destul de dificilă pentru tineri și mai ales pentru el care își dorește foarte mult un job într-o organizație mai mică – precum o agenție de marketing sau un ONG- , dar care să îl ajute să se dezvolte.
“Nu vreau un job doar pentru bani. Vreau să mă dezvolt, să nu mă plafonez, să fac și eu o schimbare, dar să mă schimbe și pe mine jobul în bine. Să fie un loc în care să cresc pentru că dacă faci ceva bine și te dezvolți, banii vor veni automat”.
Programul „Vreau la facultate” sprijină studenții tineri din medii vulnerabile și foștii beneficiari ai programului „Vreau în clasa a 9-a” (care sunt înscriși la facultate) pentru a-și finaliza studiile universitare și pentru a le dezvolta abilitățile pentru o carieră de succes. Studenții participă la ateliere de dezvoltare personală, profesională, mentorat și consiliere vocațională. De asemenea, în cadrul workshop-urilor află informații practice despre cum să își organizeze timpul, să învețe, să scrie o lucrare academică sau cum să gestioneze stresul din sesiune.
Mulțumim, Citi, pentru susținerea acestui program care îi ajută pe tineri să aibă o viață frumoasă de studenție și să facă primii pași în carieră.