Gândirea civică – concertul unei generații: povestea lui Ionuț, un tânăr în fața provocărilor cu care se confruntă tinerii de astăzi

Ionuț, elev în clasa a XI-a la un liceu din Municipiul Calafat, pasionat de muzică, cu un glas folcloric aparte, este un membru activ al Consiliului Consultativ al Copiilor încă din 2025. Cu toate că este un „newcomer”, acesta deja și-a lăsat amprenta prin modul său de implicare și ambiția sa, luând deja parte la mese rotunde cu autoritățile. Astfel, dezbaterile au devenit o scenă unde ideile au prins glas, tonul fiind dat de gândirea sa civică. Încă din momentul în care a pășit în CCC, ne-a bucurat prin entuziasmul și afabilitatea sa aparte, asemenea unei simfonii de primăvară.

1. Spune-ne despre tine

Mă numesc Ionut, am 18 și locuiesc în Municipiul Calafat. Sunt o persoană creativă, prietenoasă, pasionată de muzică și interesată de implicarea civică. 

Muzica, un instrument al expresivității 

2. Care este cea mai mare pasiune a ta? 

Cea mai mare pasiune a mea este muzica, pentru că mă ajută să mă exprim și să comunic lucruri pe care uneori cuvintele nu le pot spune. Prin muzică am reușit să mă dezvolt, să experimentez lucruri noi și să transmit publicului ceea ce simt.Muzica este cel mai prețios dar pe care l-am primit de la Dumnezeu!

3. Cum te-a transformat această pasiune?

Muzica m-a făcut mai atent la emoții, atât ale mele, cât și ale celor din jur. M-a învățat să am răbdare, să fiu consecvent și să înțeleg că fiecare voce contează , exact ca într-o piesă, unde fiecare sunet are rolul lui. Muzica se asociază foarte concret și cu responsabilitatea și consecvența. Fără aceste două calități, nu poți răzbi.

4. Care a fost motivul pentru care ai vrut să intri în CCC? 

Mi-am dorit să intru în Consiliul Consultativ al Copiilor pentru că vreau ca vocea copiilor să fie auzită și luată în serios, mai ales atunci când este vorba despre drepturile noastre.. De asemenea, mi-am dorit să intru în consiliu, pentru ca România are nevoie de tineri activi, care să se implice și să încerce să transforme România de azi, într-o Românie mai bună,o Românie din care tinerii să nu fie nevoiți să plece. 

De la lume monotonă, la una cu adevărat expresivă 

5.Dacă ai asocia Consiliul cu o carte preferată, care ar fi aceea?

Aș asocia Consiliul Consultativ al Copiilor cu cartea „1984” de George Orwell, deoarece ilustrează o lume în care oamenii nu au dreptul la opinie, iar vocile lor sunt controlate și reduse la tăcere. CCC reprezintă exact opusul acestui tip de societate: un spațiu în care copiii sunt încurajați să vorbească liber, să fie ascultați și să participe activ la decizii care îi privesc direct. Prin CCC, dreptul la exprimare și la implicare devine real, nu doar teoretic. Prin activitățile desfășurate de CCC, noi, tinerii, avem posibilitatea să ne adresăm autorităților competente și să propunem soluții benefice pentru noi.

6. Care crezi că este valoarea cea mai importantă pe care o reprezentăm ca și Consiliu?

 Cred că valoarea cea mai importantă este solidaritatea, pentru că CCC înseamnă copii care se susțin unii pe alții și luptă împreună pentru aceleași drepturi.Din punctul meu de vedere, solidaritatea este un punct forte al unui grup ca și al nostru deoarece noi, împreună, reprezentăm viitorul de mâine. În CCC, noi suntem unul pentru toți, și toți pentru viitor. În cadrul întâlnirilor noastre, ne ascultăm reciproc, ne ajutăm și construim împreună un viitor.

7. Cum simți raportarea autorităților la tineri?

Simt că există dorință de dialog, dar nu întotdeauna tinerii sunt ascultați cu adevărat.Dialogul trebuie să fie constant, deschis și bazat pe respect. Opiniile tinerilor trebuie ascultate, analizate și, acolo unde este posibil, aplicate, iar atunci când nu pot fi puse în practică, explicate și căutate alte soluții pentru rezolvarea anumitor probleme.. Doar așa implicarea noastră ca și tineri devine reală, nu simbolică.De aceea, rolul CCC este esențial ca punte între tineri și autorități.

Interpretarea distorsionată de către ambele tabere, motivul pasivității civice în comunitate

8. Care sunt principalele bariere care îi împiedică pe tineri să fie mai implicați civic? Ai simțit una dintre ele înainte de a intra în CCC?

Cele mai mari bariere sunt bazate pe lipsa de încredere, frica de eșec, dar și teama de a nu fi ascultați cu adevărat. De cele mai multe ori, tinerii, sunt văzuți ca niște persoane a căror părere contează mai puțin, iar acest lucru îi face pe tineri să nu își mai dorească să se implice civic, știind ca nu sunt luați în seamă. Din experiența personală, pot evoca momentul în care am propus înființarea unui grup muzical și deși tinerii erau dornici de a participa, a intervenit frica de eșec. Cei mai mulți tineri își pun întrebarea: ”Dacă nu vom reuși?”. Așa cum spuneam această teamă poate veni atât din mediul în care creștem, cât și din societate. Experiența aceasta m-a făcut cumva să simt frustrarea tinerilor. Frustrare care, m-a motivat să caut alte căi de implicare, în special prin muzică și proiecte culturale, pentru că am învățat că perseverența și exprimarea creativă pot face diferența chiar și atunci când sistemul nu răspunde imediat. 

9. Te-ai implicat vreodată civic în comunitatea ta? Dacă da, de ce ai făcut-o?

Da, m-am implicat pentru că simt că este responsabilitatea noastră, ca tineri, să contribuim la schimbarea comunității în care trăim. Experiența nu a fost cea mai reușită, deoarece așa cum spuneam mai sus, adulții se raportează la tineri ca la niște persoane fără discernământ, chiar dacă nu este așa. “Ce știți voi despre cum ar trebui să fie ?” Este întrebarea pe care autoritățile ne-o adresează nouă, tinerilor, care încercăm să îmbunătățim atât sistemul educațional, culturalitatea, cat și soluțiile pentru dezvoltarea noastră. CCC, propune de câțiva ani încoace, programul de masă caldă pentru tineri din școli, program care ajută extrem de mult copiii din mediile defavorizate. Prin programele “Vreau în clasa a-9-a”, World Vision România, oferă tinerilor oportunitatea de a se dezvolta prin activități lunare de dezvoltare personală, cât și o bursă. 

10. Dacă ar trebui să îi împărtășești unui prieten o experiență CCC, care ar fi aceea? 

I-aș povesti despre o experiență memorabilă din cadrul CCC, când eu și o parte din colegii mei ne-am deplasat la Parlamentul României cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului. Acolo am participat la o întâlnire la masă rotundă cu autoritățile competente, într-un cadru foarte formal, dar totodată prietenos și deschis. Fiecare dintre colegii mei au avut ocazia de a își exprime opiniile și propunerile legate de drepturile copiilor, iar discuțiile erau moderate astfel încât toată lumea să fie ascultată.

În timpul întâlnirii, am prezentat Consiliul Consultativ al Copiilor, obiectivele noastre și ceea ce ne propunem să realizăm pentru a sprijini drepturile copiilor și tinerilor. Am avut oportunitatea să propun idei concrete și să explic cum lucrăm în cadrul CCC: cum ne organizăm, cum colaborăm, cum ne ascultăm reciproc opiniile și cum căutăm împreună soluții pentru problemele cu care se confruntă copiii. Autoritățile au fost receptive, iar discuția a devenit un schimb real de idei, nu doar o prezentare formală.

Ce m-a impresionat cel mai mult a fost momentul în care am realizat că vocea noastră chiar contează. Nu era doar un gest simbolic: sugestiile și propunerile colegilor mei au fost discutate și analizate, iar autoritățile au luat notițe și au oferit feedback despre modul în care ideile noastre ar putea fi integrate în proiectele lor. Această experiență m-a făcut să înțeleg cât de importantă este colaborarea constantă din cadrul CCC: întâlnirile noastre regulate ne pregătesc pentru astfel de momente, ne ajută să ne sfătuim, să ne susținem și să venim cu soluții concrete care pot avea un impact real asupra comunității.

Am plecat de la acea întâlnire cu sentimentul că vocea mea și a colegilor mei contează cu adevărat și că, prin implicare și perseverență, putem contribui la schimbări concrete și pozitive pentru copii și tineri din întreaga țară. A fost un moment care mi-a întărit convingerea că implicarea civică și colaborarea sunt esențiale pentru a face diferența. 

11. Ce planuri de viitor ai?

Mi-aș dori ca prin ceea ce voi realiza în viitor prin muzică sau implicare civică să devină o sursă de inspirație pentru tineri. Aceștia să își susțină drepturile și să dovedească ca vocea lor contează. Un moment memorabil pentru mine a fost prima mea participare la un concurs de muzică populară. Atunci când am pășit în scenă am simțit o emoție foarte puternică dar și responsabilitate. Prin vocea mea, puteam transmite publicului nu doar o simplă melodie, ci bucuria, tradiția și spiritul unei comunități. Reacția publicului, care m-a susținut prin aplauze și multe zâmbete, m-a făcut să realizez cat de mult poate atinge și influența starea unei persoane, un moment artistic. 

Prin acest moment am mai realizat cat de importantă este implicarea personală, fie prin artă, fie prin alte forme de implicare. Participarea la un concurs sau exprimarea unui punct de vedere într-un cadru oficial, pot deveni surse de inspirație pentru cei din jurul nostru și pot contribui la schimbări pozitive în comunitate.