World Vision România și BNP Paribas Leasing Solutions au adus împreună fermierii și elevii de la liceele agricole în cadrul Simpozionului Agricultura 4.0

București, 28 noiembrie 2024.

Unul dintre cele mai importante domenii de activitate la nivel național este agricultura. Totodată, este și un domeniu extrem de slab apreciat, având deseori de suferit din cauza percepției sociale negative în ceea ce privește meseriile care îl compun. World Vision România își propune redarea importanței educației agricole prin îmbunătățirea abilităților și motivației profesorilor de a oferi elevilor o formare tehnică inovatoare, actualizată, folosind resurse moderne Agricultura 4.0.

Peste 45 de liceeni și cadre didactice din 9 licee agricole din România au participat la Simpozionul Agricultura 4.0 în perioada 23 – 25 octombrie 2024, la Iași, în cadrul proiectului “Mândru să fiu Fermier”, derulat de World Vision România.

Este al treilea an de parteneriat între Fundația World Vision și BNP Paribas Leasing Solutions, cele două entități continuă să inoveze învățământul agricol, pentru a-l face mai atractiv pentru tineri.

Simpozionul Agricultura 4.0

Peste 45 de elevi și profesori din 9 licee agricole, din 8 județe au învățat despre Agricultura Durabilă și Agricultura 4.0 în cadrul prezentării pachetului de lecții „Călătorie spre anul 2050”. Participanții la Simpozion s-au întâlnit cu experți din domeniul agricol pentru a afla despre:

– importanța apei în agricultură și a sistemelor moderne de irigat  – prezentate de Teofil Dascălu, CEO Frizon Group;

– noile tehnologii folosite în livezile intensive și în stupine – prezentate de Cristinel Bodescu, inginer zootehnist;

– tehnologiile Agricultura 4.0 – prezentate de Andrei Ilin, Director Agricultură, BNP Paribas Leasing Solutions România.

În cadrul Simpozionului Agricultura 4.0 a fost organizată o vizită de studiu la Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, unde au fost vizitate Centrul de Cercetări pentru Resurse Alimentare, Laboratorul de mecanizare și Institutul de Cercetări pentru Agricultură şi Mediu (ICAM). Elevii au avut ocazia sa vadă echipamente de cercetare ultramoderne pentru analize fizice şi chimice ale solului, plantelor, apei şi aerului, inclusiv singurul fitotron din ţară.

Liceele agricole participante la Simpozionul Agricultura 4.0:

  1. Liceul „Demostene Botez” Trușești, jud. Botoșani
  2. Liceul Agricol „Dr. C. Angelescu” Buzău, jud. Buzău
  3. Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci, jud. Galați
  4. Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei, jud. Iași
  5. Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, jud. Suceava
  6. Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, jud. Suceava
  7. Liceul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huși, jud. Vaslui
  8. Colegiul „Valeriu D. Cotea” Focșani, jud. Vrancea
  9. Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu-Sisești” Valea Călugărească, jud. Prahova.

Simpozionul Agricultura 4.0 reprezintă o oportunitate extraordinară pentru elevii și profesorii de la liceele agricole: ei descoperă noile tehnologii și oamenii care le aplică în fermele lor, înțeleg mai bine ramurile și specializările din agricultură și, nu în ultimul rând, simpozionul este un loc unde se leaga prietenii și colaborări viitoare, a declarat Crenguța Bărbosu, Senior Program Manager în cadrul Fundației World Vision România.

Al treilea an de colaborare în cadrul proiectului „Mândru să fiu Fermier”, înseamnă implicare în noua generație de specialiști. Agricultura este într-o schimbare accelerată, prin tehnologiile echipamentelor de ultimă oră, prin urmare ne interesează să creștem tineri pregătiți. Vrem să acționăm în beneficiul intereselor colective, creând condițiile potrivite pentru elevii din România, care vor fi un pas mai aproape de o carieră de succes în agribusiness”, a declarat Adrian OPRICA, CEO BNP Paribas Leasing Solutions România.

***

Despre pachetul educațional „Călătorie spre anul 2050”

World Vision România, în cadrul Consorțiului ”Creștem prin Educație Agricolă”, a elaborat un modul educațional inovator despre Agricultura durabilă și Agricultura 4.0. Planurile de lecție, însoțite de filme și prezentări familiarizează elevii cu cele mai importante concepte ale agriculturii durabile. Elevii învață despre cum bunele practici de management în agricultură influențează producția de hrană reducând impactul asupra mediului și îmbunătățind calitatea vieții oamenilor. Pachetul educațional poate fi găsit pe site-ul Programului ”Creștem prin Educație Agricolă”: https://educatieagricola.ro/programe-si-resurse/resurse/.

Despre World Vision România

 

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 34 de ani de prezență în România, am ajutat peste 1 milion de copii și adulți, în peste 3000 de comunități din 41 județe.

Pentru mai multe informații, vizitați  www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania.

Despre BNP Paribas Leasing Solutions

BNP Paribas Leasing Solutions oferă soluții eficiente de finanțare a echipamentelor în sectoare cheie, inclusiv agricultură, construcții, transport, manipularea materialelor, ITC, echipamente medicale și tehnologie verde. Traseul nostru către piețe ajunge direct, prin producători și distribuitori, precum și prin rețeaua bancară comercială sau personală a BNP Paribas. Pe baza istoriei noastre de 70 de ani, partenerii și clienții noștri se bazează pe expertiza noastră de piață și serviciile oferite pentru a-și accelera creșterea, transformarea și tranziția către o economie circulară cu carbon scăzut.

Suntem prezenți în 17 țări din Europa și Turcia, având angajați peste 3.700 de experți. Oferim, în plus, soluții de finanțare a furnizorilor în SUA și Canada în parteneriat cu Banca Montréal și în China prin Jiangsu Financial Leasing. În 2022, am creditat peste 14 miliarde euro prin finanțarea activelor, iar în prezent gestionăm un portofoliu de active finanțate prin leasing în valoare de 38 miliarde euro. BNP Paribas Leasing Solutions este deținută în întregime de BNP Paribas și face parte din cadrul diviziei Commercial, Personal Banking & Services a Grupului. 

Pentru mai multe informații, vizitați  leasingsolutions.bnpparibas.ro.