Lavinia este elevă în clasa a zecea la un liceu dintr-o comună din județul Iași. Pentru a ajunge la școală trebuie să facă zi de zi navetă pe o distanță de 13 km, dar este foarte mândră de faptul că a reușit să intre și continuă să meargă la liceu.
Despre familia ei, Lavinia povestește că locuiește și are o relație apropiată cu ambii părinți. Mama îi este și cea mai bună prietenă, mereu prezentă cu un sfat și o îmbrățișare, iar tatăl este mereu acolo oricând are nevoie de sprijinul lui. Și-ar fi dorit mult o soră sau un frate, însă condiția de sănătate a mamei, diagnosticată cu epilepsie, nu i-a permis să aibă încă un copil. Se întrețin din salariul tatălui, care muncește ca tâmplar, și pensia pe caz de boală a mamei. Lavinia își ajută și ea părinții, atât la treburile din casă, cât și la cele din grădină, dar de multe ori aceștia o îndeamnă să se concentreze pe învățătură.
Programul „Vreau în clasa a 9-a”
Materia ei preferată de la liceu este limba și literatura română, dar o bucură mult și să petreacă timp cu colegii ei, care îi fac zilele mai ușoare și cărora le simte lipsa în vacanțele de vară. Despre programul Vreau în clasa a 9-a, Lavinia povestește că a venit cu ceva temeri la început: „Când am intrat prima dată în acest proiect și am văzut cât de deschis vorbesc ceilalți copii, stăteam mereu cu frică pentru când se apropia rândul meu, căci sunt foarte rușinoasă și îmi era frică să vorbesc în public.”. Treptat, însă, cu ajutorul îndrumătorilor din program, Lavinia a dobândit mai multă încredere de sine și a învățat să-și spună cu voce tare și curaj punctul de vedere. Discuțiile cu psihologii au cântărit mult în dezvoltarea ei și a capacității sale de a se exprima în fața celorlalți colegi.
Cel mai mare vis al Laviniei este să călătorească și să exploreze întreaga lume. Știe că trebuie să muncească mult pentru a-și îndeplini acest vis, așa că momentan se axează pe a învăța cât mai mult ca să poată intra la facultate. Își dorește să ajungă la Facultatea de Psihologie și Științe ale educației, pentru ca mai apoi să poată lucra cu copiii.
Summer of Firsts
Dar până atunci, Lavinia ar vrea să ajungă în prima ei tabără – să meargă pe munte și să participe la activități în aer liber. A auzit multe povești frumoase din relatările altor copii, dar ea nu a avut niciodată o astfel de experiență.
Pentru tinerii ca Lavinia, activitățile de educație non formală, precum taberele de vară, reprezintă o posibilitate imensă de creștere – a încrederii de sine, a sentimentului de siguranță, a resurselor necesare continuării educației. Totodată, reprezintă și experiența unei vacanțe care este mai mult decât timp liber – pe care îl petrec ajutând în gospodărie sau stând singuri, a unei vacanțe cu oameni noi, cu locuri noi și activități inedite.
Taberele Summer of Firsts le oferă adolescenților o experință valoroasă de viața, care îi ajută nu doar să vadă locuri noi, ci și să iasă din zona de confort, iar tu ne poți ajuta să oferim această experiență cât mai multor adolescenți de la sat.
Prin intermediul unei donații de 10 EUR pentru fiecare vacanță achiziționată în Italia în perioada 22 iulie – 20 august, partenerul Christian Tour va sprijini organizarea de tabere pentru copiii din comunitățile defavorizate, oferindu-le oportunități de educație non-formală și experiențială într-un mediu sigur și stimulant. Rezervă-ți vacanța și ajută-ne să ducem adolescenții de la sat în prima lor tabără: https://bit.ly/3LEalyP
Iar dacă o vacanță în Italia nu se încadrează în planurile tale, ne poți ajuta oricând cu o donație direct pe site.