Edenred România se alătură programului Pâine și Mâine, sprijinind educația copiilor din mediul rural

Edenred România anunță parteneriatul cu World Vision România pentru sprijinirea copiilor vulnerabili să meargă la școală și combaterea absenteismului școlar.

  • Cu o finanțare de 25.000 EUR din partea Edenred România, World Vision România va susține la școală copiii de ciclu primar din mediul rural, prin programul „Pâine și Mâine”
  • Prin programul „Pâine și Mâine”, copiii din clasele primare primesc o masă caldă la prânz și două ore de ajutor la teme și lecții remediale.

București, 27 mai 2024 – Edenred România va sprijini programul „Pâine și Mâine”al Fundației World Vision, contribuind astfel la susținerea copiilor din mediul rural să meargă la școală. Copiii din medii vulnerabile au nevoie de hrană să poată învăța, au nevoie de energie să-și poată face temele, precum și de modele demne de urmat. Prin programul „Pâine și Mâine”, copiii din clasele primare primesc o masă caldă la prânz și două ore de ajutor la teme și lecții remediale.

Printr-o donație de 25.000 EUR, partenerul Edenred va sprijini nevoile educaționale și va oferi mese calde pentru elevii din ciclul primar, din programul World Vision „Pâine și Mâine” timp de un an. De asemenea, cu prilejul primăverii și a sărbătorilor de Paște, clienții Edenred care au ales să ofere un card cadou, au realizat mai mult decât un cadou pentru angajați, au contribuit la transformarea dorințelor în realitate, pe de o parte, dorințele de Paște ale copiilor din mediul rural, iar pe de altă parte, ale oamenilor din compania lor.

Prin campania „Care sunt dorințele tale amânate”, Edenred împreună cu cei 3 parteneri, Big Step, Destiny Park și SMYK, au oferit cadourile visate unui număr de 45 de copiii din mediul rural. Copiii au realizat printr-un desen care ar fi dorința lor amânată, iar oamenii cu suflet mare din cadrul acestor companii, au ajutat la transformarea dorințelor copiilor în realitate. Prin gesturi mici, putem crea un impact pozitiv în comunitate și o contribuție valoroasă, respectiv șanse egale la educație și îndeplinirea dorințelor unor copii din mediile defavorizate.  

„Copiii din mediul rural merită să aibă acces la educație și să-și îndeplinească dorințele la fel ca toți ceilalți copii. Prin programul ‘Pâine și Mâine’, ne propunem să le oferim nu doar o masă caldă și ajutor la teme, ci și oportunitatea de a învăța și de a se dezvolta armonios. Ne bucurăm să aducem bucurie și speranță în aceste comunități și să le oferim copiilor șanse egale! Așteptăm cu nerăbdare să vedem rezultatele și impactul pozitiv pe care acest program îl va avea în comunitate.” Lelia Mancaş, Director Marketing, Comunicare şi CSR Edenred România

“Ștefania a fost foarte încântată. A probat încălțămintea, a răsfoit cartea și a desfăcut cutia cu jocul împreună cu fratele mai mare și cu surioara mai mică. Adidașii ii vin perfect și au culoarea ei preferată. Am remarcat un lucru fantastic azi. Mai întâi a deschis și a răsfoit cartea înainte de toate. Îi place mult să citească.”, ne-a povestit Mihaela Bercu, pedagog din Vâlcea. Ștefania are 10 ani, este în clasa a III-a, provine dintr-o familie cu 3 copii. Ea și-a dorit multe cărți de citit, adidași și un joc LEGO, iar dorințele sale au putut să fie îndeplinite.

„Elevii au avut parte de o mare surpriză: au primit cadouri! Au fost entuziasmați, bucuroși, chipul lor a devenit foarte zâmbitor. Pot spune că starea lor a fost atât de explozivă încât la următoarea activitate a trebuit să-i las să-și exprime bucuria și să se joace.Felicitări Fundației World Vision și partenerilor pentru implicare!”, ne-a mărturisit Simona, pedagog din Vaslui.

Despre programul „Pâine și Mâine”

“Pâine și Mâine” este un program care se adresează exclusiv copiilor din ciclul primar de învățământ, din școlile din mediul rural. Obiectivele programului sunt prevenirea și combaterea abandonului școlar prin creșterea rezultatelor școlare, prin recuperarea pierderilor în învățare și a întârzierilor în dezvoltarea competențelor de bază (scris, citit, socotit) respectiv a competențelor corespunzătoare vârstei elevilor. Programul este implementat exclusiv cu finanțare privată, de către indivizi și parteneri corporate.

Prin Programul „Pâine şi Mâine” copiii beneficiază de un pachet integrat de servicii pentru a-i încuraja să meargă la școală. Astfel, ei primesc zilnic o masă caldă și două ore remediale, școală de vară, dar și haine, încălțăminte, rechizite, echipamente digitale. Totodată, „Pâine și Mâine” include programe de formare pentru profesori, cât și activități de educație parentală pentru părinții din comunitățile dezavantajate.

În luna aprilie, am lansat studiul Sunt hrăniți #destul copiii României? Masa la școală și masa acasă”, care ne-a arătat realitatea din teren în ceea ce privește modul în care copiii noștri sunt hrăniți, acasă și la școală și anume copiii noștri nu sunt hrăniți suficient și, cu siguranță, nu suficient de nutritiv. Este nevoie să avem implementate corect programele naționale în școli și să abordăm de o manieră integrată problema nutriției. Am decis să extindem programul Pâine și Mâine pe care-l desfășurăm deja în 33 de sate și care oferă, printre altele, o masă caldă zilnic pentru 1500 de copii din ciclul primar. După cum arată și studiul, masa caldă de la școală reprezintă o necesitate imediată pentru acești copii din medii defavorizate. Avem un apel public dechis prin care invităm școlile din mediul rural să depună un proiect pentru obținerea unui grant nerambursabil pentru un program de tip Școală după Școală, respectiv organizarea de activități remediale pentru elevii înscriși în învățământul simultan și acordarea unei mese calde elevilor în unitatea de învățământ. Programul Pâine şi Mâine se finanțează exclusiv din fonduri private, astfel că le mulțumim tuturor partenerilor și donatorilor care ne sprijină an de an și ne bucurăm că Edenred România a decis să se alăture demersurilor noastre, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv al fundației World Vision România.

Rezultatele programului „Pâine şi Mâine”:

  • jumătate dintre şcolile din program raportează o prezenţă a copiilor de 99%, iar o treime de 100%
  • 74% apreciază că prezenţa la şcoală a copiilor a crescut cu mai mult de 40%
  • 82% dintre copii şi-au îmbunătăţit rezultatele la limba română
  • 85% dintre copii şi-au îmbunătăţit rezultatele la matematică
  • 80% dintre elevi au primit calificative „Bine” și „Foarte Bine”.

Apel public pentru înscrierea școlilor în programul „Pâine și Mâine”

World Vision România lansează primul apel național de înscriere a școlilor în programul „Pâine și Mâine”. Apelul este deschis pentru proiecte „Școală după școală” depuse de școlile din mediul rural, care îndeplinesc următoarele criterii:

  • Clasele sunt organizate în regim simultan
  • Școala este din mediul rural
  • Se află în județele selectate

Depunerea proiectelor se realizează până în data de 09.06.2024, accesând link-ul:  https://worldvision.ro/depunere-proiecte-paine-si-maine/.

Scopul principal al apelului competitiv de proiecte constă în acordarea unui grant nerambursabil dedicat implementării unui program național de tip Școala după Școală, pentru organizarea de activități remediale, în vederea recuperării deficitului de învățare cauzat de gradul de vulnerabilitate constatat, independente de școală sau elev, activități destinate exclusiv elevilor înscriși în învățământul simultan în anul școlar 2024-2025.

Apelul este deschis pentru proiecte „Școală după școală” depuse de școli din mediul rural, din județele: Bacău, Bistrița, Botoșani, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Teleorman, Sălaj, Vaslui, Vâlcea, care au organizate clasele din ciclul primar exclusiv în regim simultan în anul școlar 2024-2025.

Proiectul va fi depus obligatoriu în parteneriat cu UAT-ul de care aparține, pentru asigurarea contribuției minime de 20% din costul mesei calde, pentru un an școlar de implementare. În cadrul prezentului apel în programul „Școală după Școală”, se vor finanta activitățile pentru maxim 1500 elevi din ciclul primar, cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani, înscriși în învățământul simultan în anul școlar 2024-2025.

Mai multe informații privind caledarul de depunere a proiectelor, modalitatea de depunere a acestora precum, criteriile de eligibiliate și documentele necesare depunerii proiectelor pot fi găsite pe site-ul oficial al fundației.

Despre World Vision România

World Vision România  este o organizație care desfășoară programe de educație, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 33 de ani de prezență în România a ajutat sute de mii de copii și adulți, din aproape 900 de comunități situate în 41 județe. Detalii la www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania