Peste 70% dintre adolescenţii minori își iau informații despre abuzurile sexuale din mediul online, doar unu din zece le primește de la părinți și mai puţin de 3% de la profesori

 Fundația lansează ghidul “Cum relatăm despre abuzurile sexuale care implică minori?” 

COMUNICAT DE PRESĂ

Sondaj World Vision România: Peste 70% dintre adolescenţii minori își iau informații despre abuzurile sexuale din mediul online, doar unu din zece le primește de la părinți și mai puţin de 3% de la profesori

 Fundația lansează ghidul “Cum relatăm despre abuzurile sexuale care implică minori?” 

București, 29 iunie 2023. Mai mult de șapte din zece adolescenți își iau cele mai multe informații despre abuzurile sexuale împotriva minorilor din mediul online, doar unu din zece tineri le primește de la părinți și doar 2.8% află cea mai mare cantitate de informații de la profesori.

În același timp, mai mult de șapte din zece adolescenți și-ar dori ca materialele publicate de jurnaliști despre abuzurile sexuale cu minori să prezinte mai multe soluții despre cum se pot proteja copii care pot ajunge victim, iar peste jumătate dintre adolescenții care au răspuns celui mai recent sondaj World Vision România spun că și-ar dori ca victimele minore să nu mai fie învinovățite pentru abuzurile prin care trec. Fundația World Vision România lansează Ghidul media: Cum relatăm despre abuzurile sexuale care implică minori”, realizat împreună cu VeDem Just, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Ghidul și rezultatele sondajului au fost prezentate într-o dezbatere, la sediul Consiliul Naţional al Audiovizualului. În cadrul  dezbaterii au participat Mircea TOMA, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, Mara SURUGIU, membră în Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România, Mihaela NABĂR, director executiv World Vision România, Valentin-Alexandru JUCAN, Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Cristi DANILEŢ, judecător, Oana BĂLUŢĂ, conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universității din București, Petrişor OBAE, editorul site-ului Pagina de Media, Ionuţ SIBIAN, Director executiv Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Referitor la canalele de comunicare online de unde se informează, peste 62% dintre adolescenți au luat contact cu informații despre abuzuri sexuale împotriva minorilor prin intermediul site-urilor de știri. Jumătate au auzit despre cazuri de abuz sexual îndreptate împotriva minorilor de pe TikTok, 42% de pe Instagram și 33% de pe Facebook. 

Unu din patru adolescenți are încredere scăzută sau nu are deloc încredere în informațiile despre abuzurile sexuale care implică minori prezentate de mass-media. În același timp, mai mult de șapte din zece adolescenți și-ar dori ca materialele publicate de jurnaliști să prezinte mai multe soluții pentru copii despre cum se pot proteja în fața unor astfel de agresiuni.

Totodată, peste jumătate dintre adolescenții care au răspuns sondajului spun că și-ar dori ca victimele minore să nu mai fie învinovățite pentru abuzurile prin care trec. O treime și-au exprimat dorința ca relatările din presă să nu mai prezinte detalii care pot identifica copiii, iar aproape un sfert (23%) și-ar dori ca limbajul folosit de mass-media în relatarea acestor cazuri să fie mai puțin senzaționalist. 

Ce informații își doresc copiii să primească de la jurnaliști? 

Șapte din zece adolescenți și-ar dori ca jurnaliștii să includă informații despre unde pot reclama dacă ei sau prietenii lor ar trece printr-un abuz sexual. Aproape două treimi (63%) ar vrea să afle mai multe despre legislația care îi protejează ca minori, iar jumătate și-ar dori ca materialele din presă să includă informații despre cea mai apropiată sursă unde pot vorbi cu un psiholog. 

“Tot ce vreau este ca toți să învățăm limba încrederii. În această limbă nu există țipete, iar gramatica ei este empatia. Adolescenții au nevoie disperată de persoane care au încredere în ei și în care se pot încrede. Au nevoie de persoane pregătite să-i ajute. Chiar dacă am reuși să destigmatizăm abuzul sexual, tot nu ar fi de ajuns, fiindcă nu există destule resurse de informare privitor la ce înseamnă abuzul. De multe ori eșuăm să-l identificăm și să ajutăm victimele”, a declarat Mara Surugiu, elevă în clasa a VIII-a și membră a Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România. 

“Peste 70% dintre tineri depind de mediul online pentru a învăța despre o problemă atât de gravă precum abuzul sexual împotriva minorilor. De aceea este important ca jurnaliștii să prezinte informații într-un mod care să respecte victimele și să promoveze o înțelegere corectă și nu senzaționalistă a abuzului sexual. Trebuie să lucrăm împreună pentru a ne asigura că informațiile pe care le furnizăm tinerilor sunt de încredere, centrate pe protecția lor şi pe respectarea demnităţii şi drepturilor fiecărui individ. Adolescenții nu doar că au nevoie de informații, dar își doresc să le primească. Ei vor să știe unde pot raporta abuzul sexual, vor să înțeleagă legislația care îi protejează și să știe unde pot găsi suport psihologic”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România. 

Eșantionul sondajului Percepția copiilor despre reprezentarea abuzurilor sexuale împotriva minorilor în mass-media”, realizat de Fundația World Vision România, este constituit din 177 de adolescenți, dintre care peste 75% sunt fete la liceu care locuiesc în mediul rural. 

World Vision România a realizat Ghidul „Cum relatăm despre abuzurile sexuale cu minori?” în colaborare cu asociația VeDem Just. Ghidul poate fi găsit aici: https://worldvision.ro/wp-content/uploads/2023/06/WV-Ghid-cum-relatam-despre-abuzurile-sexuale-care-implica-minori.pdf

Acesta se adresează jurnaliștilor, studenților la jurnalism și altor persoane care doresc să relateze în spațiul public despre cazurile de abuz sexual împotriva minorilor.

În anul 2022, mai mult de un sfert dintre elevii de gimnaziu și liceu din programele World Vision România au declarat că li s-au cerut fotografii nud, dar și că le-au fost trimise astfel de fotografii. În același timp, peste 17% dintre adolescenţi spun că, la şcoală, au fost atinşi într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil – în cele mai multe cazuri de către colegi. Întrebaţi de situaţiile de abuz sexual cu care s-au confruntat în general, nu doar în spaţiul şcolar, 51% au avut de-a face cu priviri insistente asupra corpului lor, 22% au fost atinși fără să fie de acord, iar 21% au fost urmăriţi pe stradă.

În acest context, fundația World Vision România, în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului și cu Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București a realizat, în perioada martie-aprilie 2023, șase webinare cu experți din domeniul media, psihologiei, sociologiei, criminologiei și al egalității de gen despre cum ar trebui jurnaliștii să relateze despre cazurile de abuz sexual cu minori. La aceste webinare s-au înscris peste 100 de jurnaliști din presa națională, locală și din Republica Moldova.

Ghidul “Cum relatăm despre abuzurile sexuale care implică minori?”  este dezvoltat în cadrul proiectului JUSTinACT- Justiție, acțiune socială și consolidarea capacității civile pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor.

Proiectul JUSTinACT este derulat de Fundația World Vision România în parteneriat cu asociațiile Vedem Just și Ecpat Norvegia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul principal al proiectului este combaterea abuzului sexual asupra copilului prin creșterea nivelului de conștientizare a publicului privind drepturile copiilor și a capacității unor segmente-cheie (profesori și părinți) de a identifica diferitele forme de abuz la adresa copiilor.

***

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățenieiactive și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

DESPRE PARTENERI:

World Vision România  este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România a ajutat peste 500.000 de copii și adulți, din aproape 500 de comunități situate în 18 județe.

Detalii la www.worldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania

Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – VedemJust este o asociație neguvernamentală alcătuită din juriști, cadre didactice și elevi, al cărei proiect principal este educația juridică a copiilor și tinerilor.

Detalii la www.vedemjust.ro și www.educatiejuridica.ro.

ECPAT Norge (ECPAT Norvegia). ECPAT este o rețea internațională de organizații care lucrează împotriva exploatării sexuale a copiilor. Rețeaua a fost înființată în Thailanda în 1990 și a marcat cea de-a 30-a aniversare în 2020. ECPAT Norge și-a început activitatea în 2015.

Detalii la https://ecpatnorge.no