Toamna și primăvara ai zile și zile când ești pe drum. Mai una cu soare, mai una cu ploaie. Dacă bate vântul iarna, e mai rău. Atunci simți frigul ca niște spini în piele. Este experiența prin care trece fiecare adolescent de la sat care trebuie să facă naveta la oraș pentru a-și continua studiile. Între casa Denisei și liceul său din Craiova sunt 10 minute de mers pe jos și încă 30 cu microbuzul.
Denisa, 15 ani, abia a început liceul anul acesta. Aici, spune adolescenta, a ajuns într-o clasă cu colegi mult mai prietenoși față de cei de la școala din satul ei. Ba chiar și-a făcut și o prietenă bună, care acum îi este colegă de bancă.
“Profesorii nu fac diferențe între noi. Nu te ceartă dacă nu știi să răspunzi la o întrebare și sunt destul de înțelegători dacă ai de recuperat la anumite materii. De exemplu, eu nu am făcut foarte multă Franceză și Biologie, și-acum îmi este puțin mai greu să-i ajung pe colegii care au avut profesori buni la aceste materii în școala generală”, mai explică adolescenta de 15 ani.
Denisa își împarte zilele între liceu și colegii de la oraș, sora ei mai mare cu doi ani cu care se uită la aceleași seriale, mamaia veșnic cu basma pe care o ajută la treburile din curte și video-call-urile cu părinții săi care sunt plecați la muncă în Spania de aproape doi ani.
“Bunica ne face tot ce vrem de mâncare: gogoși, ciorbă, cartofi prăjiți. E bună cu noi. E ca al doilea părinte”, ne-a mai spus tânăra.
Cum o sprijinim pe Denisa în Vreau în clasa a 9-a
De când este în programul Vreau în clasa a 9-a, Denisa și-a folosit bursa lunară ca să-și acopere o parte dintre costurile pentru microbuz sau pentru rechizite. Iar dintre activitățile de educație non-formale desfășurate de noi, cel mai mult i-a plăcut când au venit în vizită la școală două polițiste.
“Mi-a plăcut că au fost foarte de treabă și au vorbit pe înțelesul nostru. Ne-au explicat cum să ne protejăm de străinii care ne-ar putea dori răul și cum să evitam pe Internet oamenii care ne insultă”, a povestit Denisa.
Adolescenta își dorește de mică să devină polițistă pentru că “i se pare ceva special să-i protejeze pe cei de lângă ea”, iar întâlnirea cu cele două polițiste a inspirat-o și mai mult să-și urmeze visul.
Denisa este unul dintre sutele de copii din mediul rural susținuți să meargă la liceu printr-un parteneriat al World Vision România cu KFC și Pizza Hut început încă din 2008. Le mulțumim pentru că, împreună, le dăm încredere tinerilor care îndrăznesc să viseze.