Mădălin, băiețelul de nouă ani care a aflat cine sunt strămoșii subacvatici ai plantelor

Un băiețel cu părul blond se trezește dis-de-dimineață ca să prindă răsăritul de pe plajă. Pe malul mării, găsește câteva alge purtate de valurile care s-au jucat azi-noapte. „Astea verzi ce sunt?“, întreabă băiatul, ușor aplecat, ca să le studieze. Mădălin are nouă ani și multe întrebări despre tot ce întâlnește pentru prima oară. 

Băiatul nu a mai văzut niciodată un organism care trăiește într-o lume din afara satului său de câmpie. În cazul de față, într-o lume subacvatică. Așa cum nu a mai văzut nici soarele răsărind ca o minge de foc deasupra mării infinite

Băiețelul care a descoperit cine sunt strămoșii plantelor

Băiatul caută apoi pe Youtube ce sunt algele. Și primește, dintr-un video, primele răspunsuri: unele se pot mânca, sunt un fel de strămoși subacvatici ai plantelor de mai multe culori, dar și că supraviețuiesc numai dacă primesc soare.  

Mădălin mereu a fost copilul curios, dornic să învețe, care își notează în caiețel micile reușite de zi cu zi. De la ce a mai descoperit la școală sau pe Internet la muncile pe care le-a făcut în gospodărie. Scrisul îl ajută nu doar să se organizeze, ci și să comunice – el vorbind puțin mai greu față de colegii săi de clasă. 

Mădălin locuiește împreună cu sora și mama lui într-o casă modestă. Însă adultul cu care își petrece cea mai mare parte a timpului este mamaia. Bătrâna se duce zilnic la copii, pentru că mama lor este plecată la muncă. Ca singur părinte, trebuie să muncească din greu pentru a-i hrăni pe cei doi copii. 

Băiatului i-a plăcut atât de mult să evadeze din căsuța lui, încât i-a promis doamnei învățătoare că o să învețe și mai mult la școală. ,,Cărțile ne vor aduce întotdeauna la mare, așa cum ne imaginăm”, le-a spus colegilor săi cu maturitatea de care dă dovadă în fiecare zi. 

Mădălin, băiețelul care a descoperit cine sunt strămoșii plantelor, a avut vara aceasta o vacanță de neuitat. De astfel de experiențe vrem să se bucure și alți copii de la sate care vin din familii cu mai puține posibilități.

Ne propunem să ducem peste 400 de copii de la sate să vadă marea și să meargă la alte bălăceli distractive. Ajută-i pe copiii de la sate să aibă o vacanță de neuitat! Trimite 4 euro/lună prin SMS la 8864 cu textul SPERANTA sau donează prin butonul de mai jos.