World Vision România împreună cu Fundația Vodafone România și Technology_VOIS România sprijină copiii de la sate să se dezvolte emoțional și să-și aleagă drumul cel mai bun în viață. 380 de elevi de clasa VIII-a, din patru județe, au participat la sesiuni de educație non-formală despre subiecte precum orientarea în carieră și inteligența emoțională, organizate prin proiectul „Brighter Futures – a chance for a better tomorrow“.
Ai 15 ani. Înveți într-o școală departe de marele oraș. În afară de părinți și de profesorii de la școală n-ai niciun adult cu care să poți vorbi despre ce înseamnă pentru tine să fii adolescent. Iar tu ai multe întrebări și curiozități, cum este și firesc la vârsta ta. 😊
De ce în această perioadă ești mai sensibil? În ce măsură colegii sau prietenii de pe uliță te pot ajuta? De ce trebuie să te gândești serios, încă de acum, la viitorul tău? La ce liceu ar fi mai bine să mergi? Continui studiile aproape de casă sau te duci la oraș? Cum îți faci un CV? Cât te ajută în dezvoltarea ta dacă faci voluntariat în perioada liceului? Iar lista de întrebări poate continua la nesfârșit.
Sprijinim copiii de la sate: „Toate activitățile ne vor ajuta în viitor“
Ca să răspundă la întrebările adolescenților, au sărit în ajutor voluntarii de la Technology_VOIS România. Aceștia au defășurat 25 de sesiuni de educație non-formală despre orientarea școlară și în carieră, managementul timpului, inteligența emotională și cultura generală.
“Experiența cu cei de la VOIS m-a ajutat să-mi dau seama cât de multe opțiuni există pentru a mă dezvolta. Am vorbit despre de ce este important să continuăm școala indiferent de greutăți. Am vorbit despre inteligenţa emoțională și despre meseriile pe care ni le dorim. Toate conversațiile și activitățile ne vor ajuta în viitor”, ne-a spus Ionela, elevă într-o școală de la sat din județul Călărași.
Suntem foarte recunoscători pentru sprijinul acordat liceului la o educație completă a elevilor din Fierbinți-Târg. A fost unul dintre cele mai frumoase proiecte la care au participat copiii.
Dorina Crasnea, director al Liceului Tehnologic Fierbinți-Târg din județul Ialomița
Când implicarea chiar contează
La rândul său, Andreea Popescu, voluntară Technology_VOIS România de patru ani în cadrul proiectului, spune că „doar prin educație ne putem asigura un viitor mai bun și mai sigur“.
„Am alocat cu mare plăcere o parte din timpul meu pentru a fi parte dintr-un proiect care își propune să ajungă la tineri cu informații utile pentru dezvoltarea lor. În cadrul sesiunilor susținute cu elevii din clasa a VIII-a, am simțit că implicarea noastră chiar contează pentru ei. Îmi doresc să rămână cu amintiri frumoase în urma activităților desfășurate. Aș fi foarte bucuroasă să experimenteze, la rândul lor, voluntariatul, pentru că vine cu foarte multe satisfacții personale“, ne-a mai spus Andreea Popescu.
90% dintre elevi spun că sesiunile i-au ajutat în dezvoltarea personală și profesională
Peste 80% dintre elevii din școlile participante au spus, la începutul proiectului, că își doresc să participe la activități de educație non-formală, chiar dacă asta ar presupune să petreacă mai mult timp la școală. La finalul sesiunilor, conform analizei finale a impactului, 90% dintre elevi au afirmat că sesiunile i-au ajutat în dezvoltarea personală și profesională.
Mai mult, 95% dintre cadrele didactice implicate intenționează ca pe viitor să susțină activitati de educatie non-formală cu elevii lor, argumentând că acestea îi vor ajuta pe elevi să-și atingă potențialul maxim și să-și poată construi un viitor mai bun.
Cum sprijinim copiii de la sate prin Proiectul Brighter Futures în câteva cifre:
-școli partenere din patru județe- Ialomița, Călărași, Buzău și Ilfov;
-16 scoli dotate cu cărti și culegeri noi pentru bibliotecile școlare;
-15 scoli dotate cu echipamente IT: PC-uri, mouși, monitoare, tastaturi, routere, switchuri, videoproiectoare, imprimante și ecrane de proiecție;
-25 de sesiuni de educatie non-formală susținute de către voluntarii VOIS, pentru peste 350 de elevi din clasa a VIII-a.