București, 27 iunie 2022: Doar unul din doi adolescenți dintre cei care au absolvit clasa a VIII-a în anul școlar 2017-2018 a ajuns să ia Bacalaureatul anul acesta, potrivit datelor oficiale analizate de World Vision România. Totodată, aproximativ doi din trei adolescenți de la sate dintre cei care au susținut examenul în 2022 au reușit să-l treacă. În schimb, 83% dintre elevii de la sate din programul organizației au promovat Bacalaureatul.
Peste 170 de mii au absolvit clasa a VIII-a în anul școlar 2017-2018. Dintre aceștia, 84.880 au ajuns anul acesta să promoveze Bacalaureatul. Asta înseamnă că mai puțin de unul din doi adolescenți a reușit în prezent să ajungă la examen și să-l ia.
„Când ne uităm la rezultatele unei generații de copii este important să vedem care a fost parcursul lor de-a lungul unui ciclu de învățământ sau de când au început școala. Dincolo de copiii care s-au mutat din țară și cei care sunt înscriși în școlile profesionale, deci nu sunt obligați să dea Bacalaureatul, aceste cifre ne arată că zeci de mii de adolescenți abandonează liceul. Riscul cel mai mare este în rândul celor din familiile vulnerabile de la sate, care cu greu își permit costurile pentru transportul către liceu, cămin sau cantina la oraș, rechizite școlare sau haine“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Pe de altă parte, în continuare se menține un decalaj semnificativ între rezultatele elevilor cu domiciliul în mediul rural față de cei care locuiesc în mediul urban.
Diferența dintre rural și urban s-a redus anul acesta cu doar 1.6% față de anul trecut.
- Rată de promovare promoția curentă: 69,2% – mediul rural, 82.7% – mediul urban;
- Rată de promovare promoția curentă plus promoția anterioară: 64,61% – mediul rural, 77,70% – mediul urban
O diferență și mai mare se află între adolescenții care învață în licee de la sat versus elevii care învață în licee de la oraș. Mai puțin de unul din doi elevi dintre cei care au făcut liceul în mediul rural au luat Bacalaureatul. În schimb, la elevii care învață în licee din mediul urban promovabilitatea a fost de peste 74%.
Cauzele abandonului școlar și ale rezultatelor scăzute din mediul rural, potrivit ultimului raport „Bunăstarea Copilului în mediul rural“ și alte cercetări realizate de World Vision România, arată că țin atât de situația financiară a familiilor, cât și de calitatea educației de la sate:
- pentru 38% dintre familii, banii abia le ajung de la o lună la alta sau nu le ajung deloc;
- 2 din 10 părinți nu-și susțin copiii să continue studiile la liceu după clasa a VIII-a;
- 24% dintre adolescenți nu vor să meargă la liceu, principala cauză fiind dorința de a lucra pentru „a fi pe banii lor“;
- mai mult de unu din trei adolescenţi lipsește de la şcoală uneori sau întotdeauna pentru că trebuie să lucreze în gospodărie;
- adolescenții au puține repere în comunitățile lor: doar 4 din 10 adulți din mediul rural au luat Bacalaureatul;
- 16% dintre adolescenți consideră că sunt defavorizați de către profesorii de la clasă;
- profesorii nu sunt suficient de pregătiți: 52% vor mai mult acces la cursuri de perfecționare;
- Doar 41% dintre adolescenți declară că întotdeauna găsesc plăcere în studiu.
Bacalaureat 2022: Cum pot fi sprijiniți adolescenții de la sate să continue studiile
World Vision România să continue studiile la liceu prin programul Vreau în clasa a 9-a cu burse lunare pentru acoperirea cheltuielilor de maximă necesitate (transport, cazare la cămin, rechizite, îmbrăcăminte etc.), programe de mentorat, activități de educație non-formală, consiliere în carieră, stagii de practică precum și meditații la disciplinele de Bacalaureat 2022.
Puteți susține educația adolescențillor de la sate aici:
În prezent, organizația susține peste 900 de adolescenți din mediul rural în programul Vreau în clasa a 9-a. Rata de reușită a liceenilor din program care au dat Bacalaureatul anul acesta este de peste 83%.
Unul dintre ei este și Cristiana, dintr-un sat de lângă orașul Craiova, care a reușit să obțină nota 10 la proba de Istorie, respectiv la cea de Logică, și media 9,72. „Sunt foarte fericită că am reușit să iau note mari. Nota de la Istorie mă interesa cel mai mult pentru că am făcut o mare pasiune pentru această disciplină. În continuare, plănuiesc să dau admiterea la Facultatea de Istorie sau de Litere“, a afirmat fata de 18 ani.
În ultimii 14 ani, programul Vreau în clasa a 9-a al fundației World Vision România a ajutat peste 3800 de elevi din mediul rural să termine liceul și să-și descopere pasiunile.
„Noi preluăm copiii din primii ani de liceu, iar de anul acesta chiar din clasa a VIII-a, și îi sprijinim pe tot parcursul ciclului liceal. Fiecare generație pe care am crescut-o prin acest program a reușit să-și împingă limitele cu care venea din familie, din școală sau din comunitate. Dacă adolescenții noștri au reușit în pofida faptului că vin din medii modeste sau chiar vulnerabile, înseamnă că fiecare tânăr poate reuși cu condiția să primească sprjinul necesar“, a mai declarat directorul executiv World Vision România.
Despre World Vision România
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.