Mărturia lui Rostislav, băiatul ucrainean, campion național la canoe: „Cel mai mult îmi doresc să fie pace.“ Pe el și pe mama lui i-am întâlnit într-un adăpost pe care-l sprijinim din București.
Șapte ani de antrenamente, lângă o pădure din Cernăuți
Liudmila (39 de ani) a plecat pe 2 martie din orașul Novodnestrovsk, regiunea Cernăuți, împreună cu Rostislav, băiatul ei, care a împlinit 14 ani pe 18 martie. Cel mai mult îi lipsesc antrenamentele pentru vâslitul la canoe. La ultimul campionat național de juniori a câștigat locul III (categoria vâslit în doi). „De șapte ani practic acest sport. În fiecare zi mă antrenam la un lac, aproape de o pădure. Îmi place foarte mult. Este un sport destul de greu“, spune Rostislav.
Cel mai mult îmi doresc să fie pace.
Rostislav, băiatul ucrainean, campion la canoe:
Alături de cei doi au mers și surorile Liudmilei și copiii lor. Nouă persoane în total: trei mame și cinci minori, cel mai mic având trei ani. Cu toții aveau ca destinație Varșovia. După, Ludmila și băiatul ei voiau să ajungă în SUA, unde este și tatăl lui Rostislav.
Au ajuns în Gara de Nord seara, „târziu“, accentuează Liudmila. De aici au fost preluați către un adăpost al DGASMB-ului (Direcției Generale de Asistență Socială a Municpiului București. Centrul face parte dintre cele 27 de adăposturi din București pe care le sprijinim cu donații în alimente, produse de igienă, rechizite și kituri educaționale și altele necesare.
Sfatul Liudmilei, o mamă ucraineană: „Engleza să o înveți cel mai bine“
Pe 5 martie am mers cu Liudmila în Gara de Nord ca să afle care este cel mai bun traseu către Polonia. Liudmila ținea ascunse sub geacă, la pieptul său, mai multe documente: cinci certificate de naștere și patru pașapoarte. În buzunare, câteva sute de dolari. Toți banii ei.
Alături de noi a fost și Olesea, una dintre voluntarele noastre, care ne ajută cu traducerea. Olesea a venit cu băiatul ei pe care tocmai îl luase de la școală. La doar opt ani, copilul poate să converseze în limba română, rusă și turcă. În engleză știe doar câteva cuvinte, de la școală. „Engleza să o înveți cel mai bine. Dacă știam engleză, altfel mă descurcam și eu acum“, l-a dojenit cald Liudmila pe băiat.
A fost momentul când a zâmbit în pofida fricii care tremura în toate glasurile ucrainenilor din gară care cereau informații: despre bilete, ore de plecare, cum pot ajunge în Budapesta, cum pot ajunge în Varșovia, cum pot ajunge în Sofia, cum pot ajunge în Germania sau Spania. În această perioadă, întrebările vin de-a valma în Gara de Nord și nu iau niciodată pauză.
Zeci de voluntari de la mai multe organizații neguvernamentale, cât și angajații DGASPC-urilor (direcțiile de asistență socială și pentru protecția copilului), erau și sunt în continuare acolo. Pentru ei. Să le răspundă, să le dea un ceai cald, un sandviș sau un banal săpun.
Prețul drumului către o nouă viață: 100 de euro
Am aflat că în fiecare zi sunt autobuze care merg direct către Varșovia. Biletele costau 100 de euro. Un preț aparent mic pentru libertate, dar mare pentru mamele care au pierdut aproape tot.
Liudmilla le-a sunat pe surorile ei. Le-a întrebat dacă sunt de acord cu varianta asta. Ele au zis scurt: „da“. A trecut numele ei și al celorlalte opt persoane pe lista pasagerilor în timp ce se sprijinea de un perete rece. Pe aceeași hârtie erau alte 30 de nume. Toți ucraineni, toți mergând către aceeași destinație.
„Seara ne ascundeam în subsolul din blocul nostru“
„Primele zile în orașul nostru (Cernăuți) a fost liniște, dar apoi au început și la noi alarmele și ne-am speriat. Seara ne ascundeam în subsolul din blocul nostru. Ne adunam 50 de oameni. Până dimineața auzeam trei-patru alarme. Ne trezeam extrem de obosiți și de stresați. Am decis că nu putem continua așa“, ne explică Liudmila.
***
Pe 6 martie, în creierul nopții, au luat autobuzul din București către Varșovia. Înainte să plece ne-a transmis acest mesaj: „Mulțumim că existați și că ne ajutați. Îmi doresc să-mi găsesc o slujbă, iar băiatul meu să-și continue antrenamentele la canoe. Sperăm să ne putem întoarce acasă într-o zi. Încă ne este frică pentru cei care au rămas acasă.“
Cum poți ajuta
World Vision România a oferit ajutor pentru 27 de centre de refugiaţi din Bucureşti, printre care şi centrul de la Romexpo. Mii de refugiaţi, care au primit adăpost în aceste centre, au fost ajutaţi cu alimente, produse pentru bebeluşi, produse de igienă, lenjerii de pat, obiecte de uz personal şi alte produse maximă necesitate de la începutul crizei din Ucraina.
