Vorbiți cu copiii despre orice, încurajați-i să pună întrebări, implicați-i în activitățile dvs. și încercați să faceți zilnic ceva împreună cu copiii. Acestea sunt doar câteva dintre sfaturile oferite de doamna Georgiana Popescu, învățătoare cu 22 de ani de experiență în cadrul Școlii Gimnaziale Dridu din județul Ialomița, pentru ca părinții să comunice mai bine cu copiii.
Doamna învățătoare a susținut anul acesta un curs de dezvoltare personală pentru elevii săi în cadrul “Învăț ce-i bine pentru mine”, un program derulat de World Vision cu sprijinul Societe Generale Global Solution Centre și a oferit câteva sfaturi pentru părinți.
10 sfaturi prin care părinții pot comunica mai bine cu copiii:
- Iubiți-vă copiii necondiționat. Fără iubire, un copil nu poate funcționa, nu se poate dezvolta sănătos.
2. Fiți voi, părinții, oamenii care au cel mai important rol în viața copiilor. Rolul cel mai important pentru dezvoltarea copilului îl are familia pentru că acolo copilul ia contact atât cu iubirea, cât și cu autoritatea. Folosesc cuvântul autoritate în sensul de trasare de sarcini, de limite, de responsabilizare, nu de duritate.
3. Faceți zilnic câte o activitate cu copilul. Dacă lucrați sau vă jucați zilnic 30 de minute, va fi raiul pe pământ atât pentru dezvoltarea cognitivă a copilului, cât și pentru relația pe care o aveți cu acesta.
Vorbiți și jucați-vă cu copiii chiar dacă nu mai sunt atât de mici din punct de vedere fizic
4. Vorbiți mult cu copiii, vorbiți despre orice. Când am născut-o pe una dintre fetele mele, a trebuit să stau cu ea două săptămâni în maternitate. Așa că la un moment am ajuns să îi vorbesc și despre cum se face ciorba de perișoare.
Vorbiți și jucați-vă cu copiii chiar dacă nu mai sunt atât de mici din punct de vedere fizic. Mulți părinți, odată ce copiii trec de clasele primare, își iau mâna de pe copil și îi lasă pe TikTok. Uită că trebuie să comunice cu propriul copil, să îl includă în activitățile pe care le poate desfășura. Iar un copil care nu este inclus în activitățile părinților este un copil marginalizat.
Sunt părinți care spun la un moment dat că nu mai au ce să-i facă copilului, că nu mai reușesc să comunice cu el. Eu cred că dacă un părinte ajunge să spună astfel, a lipsit din viața copilului atunci când acesta a avut nevoie de îndrumare.
Astfel, fie că faceți curățenie sau tocați salată, puteți face orice cu copilul. Când fetele mele au început să citească, dacă nu aveam timp destul să le ascult, le chemam la bucătărie și le ziceam că mă binedispun când îmi citesc. Eu le spuneam ca îmi place ca să le încurajez pe ele să citească.
5. Faceți foarte multe jocuri de rol pentru că le dezvoltă enorm creativitatea. Lăsați-i să reproducă anumite meserii sau reproduceți-le dvs. Eu am fost și mireasă și dentist și vânzătoare. Jocul de rol este esențial pentru preșcolari și copiii din clasele primare. Ar trebui să fie mereu utilizat în orele de dezvoltare personală pentru că prin intermediul jocului de rol copiii exprimă foarte ușor ceea de gândesc, ceea ce simt.
6. Încurajați-i să pună întrebări. Acesta este un lucru pe care părinții de azi nu prea îl mai fac. Sunt atât de solicitați din foarte multe direcții și uită ceea ce este cel mai important: să își sprijine copilul permanent. De la curiozitatea copilului pornește foarte mult din comunicarea pe care trebuie să o aibă părintele cu copilul, de acolo pornește încrederea copilului. De la foarte multe întrebări.
Când vorbiți cu copiii, coborâți-vă la nivelul lor și priviți-i în ochi.
7. Atunci când vorbiți cu copiii, coborâți-vă la nivelul lor. Nu le vorbiți de sus. Așezați-vă în genunchi și, foarte important, priviți-i în ochi.
Uneori părinții au tendința de a se impune, da copilul trebuie tratat ca un adult, trebuie vorbit cu el precum cu un adult. Unoeri părinții duc la extrem rolul de părinte și îi bombardează pe copii cu sfaturi, cu ce ar trebui făcut. Pur și simplu preiau rolul profesorului și uită că au un rol și de prieten. Iar prietenia consolidează relația bazată, bineînțeles, pe încredere.
8. Când simțiți că nu mai puteți, rugați pe cineva să vă ajute. Încercați să vă autocontrolați atunci când simțiti furie. Plecați din apropierea copilului pentru a vă liniști și pentru a evita astfel să acționați cu furie, prin țipete ori loviri.
9. În fiecare copil este un talent, concentrați-vă pe acel talent și încurajați-l. Lăsați copiii să își descopere talentele permanent.
10. Atunci când vreți să îl învățați pe copil un anumit lucru, de exemplu o literă, un element grafic, încercuiți ceea ce este corect. Astfel, scoateți în evidență ceea ce este corect, nu greșelile.
* Aproximativ 820 de elevi din clasele primare și gimnaziu din județul Ialomița au participat în perioada septembrie 2021- martie 2022 la ateliere de educație financiară, sănătate și dezvoltare personală datorită programului “Învăț ce-i bine pentru mine! – dezvoltarea de cunoștințe, abilități și valori sănătoase pentru copiii din comunități rurale”.
Programul este susținut de World Vision România și Societe Generale Global Solution Centre.