De nota 10: Rebeca, fata pădurii și a copiilor

În liceu a fost mereu prima, chiar dacă drumul până la școală dura zilnic 40 de minute prin pădure. Cea mai mare dintre cele 3 fiice ale familiei din comuna Băișoara, o zonă izolată, a fost mereu un exemplu de perseverență pentru surorile ei, dar și pentru alți adolescenți.

Rebeca, proaspăt absolventă de liceu și a programului „Vreau în clasa a 9-a”, ne arată că performanța nu are buletin de oraș și nici nevoie de un infinit de zerouri în contul din bancă: e nevoie doar de ambiție, curaj și o mână de ajutor de la oameni de bine, care cred în puterea educației.

Pe toată perioada liceului, Rebeca a fost implicată în activitățile cu copiii, mai ales în cadrul bisericii la care mergea. Totodată, în proiectul „Vreau în clasa a 9-a”, ca bursieră, a fost un sprijin și pentru coordonatorii programului prin modul ei de a-și încuraja colegii, de a-i motiva pentru a participa la activitățile educaționale, vocaționale și de consiliere psihologică oferite de World Vision tuturor bursierilor.

Bacul l-a luat cu brio, cu o notă de 10 la una din materii și media finală 9.47, iar în prezent lucrează ca babysitter în timpul săptămânii, iar în weekenduri la un parc de distracție pentru copii. Totul în timp ce se pregătește să dea admitere la Universitatea Babeș Bolyai – Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Secția Pedagogia învățământului Școlar și Preșcolar.  

În rândurile de mai jos, sub forma unui scurt interviu, vă invităm să o cunoașteți pe Rebeca, o fată de nota 10, nu pentru notele din catalog, ci pentru felul ei de a fi, dorința de a-i ajuta pe alții, de a întoarce binele pe care și ea l-a primit.

Materii preferate la liceu?  

Istorie, Geografie, Română, Engleză. 

Ce specializare ai în liceu? 

Teologie baptistă.  

Ce visezi să te faci?  

Învățătoare  

Care e super-puterea ta?  

Memoria vizuală foarte bine dezvoltată și puterea de a-i înțelege pe cei din jur și de a empatiza cu ei.  

Ce impact crezi că a avut/are proiectul VC9 în viața ta?  

M-a ajutat să mă formez ca persoană, să îmi cunosc potențialul și să lupt pentru visurile mele.  

Ce faci în timpul liber?  

Gătesc, călătoresc.

Privind spre bacalaureat, ce gânduri, sentimente îți vin?  

Foarte multe emoții, stres, mi-e frică, deși știu că am toate bazele puse. Nu sunt sigură pe mine.  

Cartea preferată?  

„Viața în pantofii mei” de Elisabeth Mittelstadt 

Ce muzică asculți?  

Muzică pop, muzica creștină  

Dacă ai putea merge oriunde acum, care ar fi destinația?  

Oriunde la mare, numai să evadez din stresul și starea pe care o am acum.  

Cum poți tu schimba lumea? 

Prin ceea ce fac, ceea ce sunt. Prin potențialul meu și modul în care relaționez cu cei din jur.  

Ți-a plăcut la liceu? De ce? 

Nu pot sa zic ca mi-a plăcut foarte mult. În ceea ce privește educația foarte mult, în ceea ce privește relația mea cu colegii nu. Mereu am fost dată la o parte și privită cu alți ochi.  

Persoana ta preferată? 

Prietenul meu cel mai bun.  

Care e cea mai importantă lecție învățată în ultimul an? 

Să nu îmi creez așteptări de la nimeni, deoarece cu cât ele sunt mai mari, cu atât dezamăgirea este mai mare.  

Care consideri că sunt cele mai mari provocări pentru un elev de liceu de la sat? 

Acomodarea cu stilul de predare al profesorilor, crearea de relații interpersonale cu cei din jur.  

Ce le spui oamenilor care nu cred că educația e șansa unei vieți mai bune? 

Fără educație nu poți să faci nimic în viață. Educația deschide noi orizonturi ale cunoașterii și doar prin intermediul ei putem face lumea un loc mai bun.  

De ce crezi tu că există acest program, Vreau în clasa a 9-a? 

Pentru a ajuta tinerii să se acomodeze mai ușor cu viața de licean, să se descopere pe ei înșiși și să își formeze un caracter sănătos bazat pe principii puternice de viață încă din adolescență.  

Cum a fost copilăria ta?  

Copilăria mea a fost unul dintre cel mai frumos episod al vieții mele, mi-e dor sa fiu copil din nou.  

Ce ai învățat până acum în liceu și crezi că te va ajuta în viață? 

În mine și în fiecare dintre noi există un potențial mare și puternic, noi suntem cei ce putem schimba lumea prin ideile noastre și putem lupta pentru a ajunge cât mai sus și a ne îndeplini visurile. Cu cât aspirăm la ceva mai mult, avem șansa să reușim să devenim oameni care își depășesc propriile limite, oameni care aduc schimbarea de care este nevoie în societate.  

Cu aceste gânduri de final ale Rebecăi, vă invităm să vă amintiți de perioada liceului și să vă gândiți: ați fi avut nevoie de un program ca „Vreau în clasa a 9-a” sau poate un alt coleg? Ar fi fost nevoie de mentori, de o bursă care să acopere nevoile de bază ale unui licean, de consiliere vocațională și de vorbe bune?

Noi știm că am fi avut nevoie, că mii de copii din mediul rural au nevoie de ajutor să-și continue studiile, căci peste 56% din ei renunță la liceu din cauza sărăciei, după clasa a VIII-a și îngroașă rândurile persoanelor asistate social, deși ar fi avut șanse reale să devină adulți care se pot întreține, persoane care pot aduce un bine în societate prin valoarea lor umană.

Dacă și tu crezi asta, ne poți ajuta cu un SMS de doar 2 euro la 8845 cu textul LICEU sau cu o donație direct pe site prin care poți ajuta un copil vulnerabil din mediul rural să-și atingă potențialul prin urmarea liceului!