Povestea surorilor care-și găsesc speranța la școală

E după-amiază și soarele strălucește blând pe uliță, în adierea vântului. Suntem într-un sat din județul Vaslui, aproape de pădure, lângă casa unor prieteni mai vechi ai World Vision România. Am întrerupt liniștea cu un scârțâit ușor al portiței de lemn și am găsit-o în curte pe Georgiana, dând de mâncare găinilor împreună cu sora ei, Florentina. S-au întors de puțin timp de la școală, unde au mâncat de prânz și și-au făcut temele, iar acum ajută la treburile casnice.  

Georgiana și Florentina fac parte dintr-o familie cu 4 frați și sunt amândouă în programul Pâine și Mâine. În fiecare zi după ore primesc o masă caldă, iar apoi își fac temele alături de colegii lor, îndrumați de un cadru didactic specializat. Fratele și sora lor, mai mari cu câțiva ani, au făcut și ei parte din program. Ne primesc mereu cu bucurie în casa lor și abia așteaptă să vorbim, să ne povestească ce au mai făcut la școală și ce au învățat nou la activitățile din proiect.  

Mama e casnică și se ocupă de creșterea copiilor și de gospodărie, iar tatăl lucrează ocazional în construcții, ca zidar. Nu au niciun venit stabil, ceea ce pentru o familie cu 4 copii înseamnă șanse minime de a-și depăși nivelul de trai. Se descurcă cum pot, de pe o zi pe alta, de aceea pun foarte mult preț pe educație și pe sprijinul pe care îl primesc prin proiect. Mama spune că cel mai mult se bucură de faptul că fetele își fac temele la școală, pentru că ea nu ar ști cum să le ajute. Apoi, datorită activităților recreative pe care le fac uneori în program, fetele învață lucruri care să le ajute în viața de zi cu zi.  

Georgiana are 10 ani și este în clasa a III-a. Cel mai mult la școală îi place desenul, pentru că poate să deseneze „fără reguli”. Desenează peisaje și mai ales pădurea, inspirată de priveliștea din fața casei. A participat și la concursuri la școală și a luat o dată premiul III.  

Florentina e în clasa I și abia a învățat să scrie anul acesta. Are o literă preferată, pe „m”, pentru că folosește bastonașe atunci când o scrie. Ne-a spus că așteaptă cu nerăbdare Paștele, pentru că, deși știe că nu va primi cadouri, măcar va fi cald. Atât ea, cât și Georgiana, preferă primăvara și vara, pentru că se pot juca pe afară. De cele mai multe ori joacă „Ascunsa” ori „Fugărita” împreună cu frații mai mari. Mama spune că se înțeleg foarte bine și se ajută mereu, și la teme și la sarcinile pe care le au de îndeplinit acasă.  

De fiecare dată când mergem în vizită la ei suntem primiți cu căldură, însă pe chipul lor se vede tristețea de a nu avea aceleași posibilități ca ceilalți copii. Fetele se bucură la orice lucru mărunt și mereu când primesc cadouri le desfac curioase și gata să împartă ceea ce găsesc cu restul familiei. Cel mai important motiv de bucurie în ultimul timp a fost acela că s-au întors la școală și s-au putut vedea cu colegii și cu doamnele învățătoare. Le place mult că mănâncă la școală și abia așteaptă următoarea zi pentru a vedea ce e în meniu. Sunt bucuroase că își fac temele după ore, pentru că acum pot înțelege ce li se explică și nu mai rămân cu lecțiile nepregătite pentru a doua zi.   

Fetele și-ar dori să meargă într-o excursie, așa cum au auzit că au mers frații lor mai mari. Știu că există marea doar din poveștile celorlalți, iar căruța este singurul mijloc de transport pe care l-au folosit până acum. Nu au ieșit niciodată din comună și speră ca în vara aceasta să poată merge în vacanță cu colegii și să descopere și alte locuri, pe care acum le văd doar în timpul lecțiilor, la școală. 

Georgiana și Florentina au nevoie de Pâine pentru a putea spera la un Mâine în care dificultățile materiale să nu mai fie o piedică. Au nevoie să-și continue educația și o pot face cu ajutorul tău. Poți susține programul Pâine și Mâine cu un SMS în valoare de 2 euro cu textul PAINE la 8844. Georgiana, Florentina și ceilalți 1250 de copii din program vor putea spera la un viitor fără lipsuri, datorită ție. Poți afla mai multe detalii, aici: https://bit.ly/3uInJaJ