Ca orice copil care intră în Consiliul Consultativ al Copiilor (CCC) de la World Vision, și Patricia este dezinvoltă și nerăbdătoare să împărtășească despre experiența ei în fundație. Vorbește repede, cu zâmbetul pe buze și pare că nimic nu îi stă în cale. Exact așa cum ar trebui să fie un adolescent de 17 ani.
Toți colegii din World Vision spun despre Patricia că este o luptătoare și că, în ciuda aparențelor, viața ei nu a fost ușoară. Dar când am întrebat-o despre copilăria ei, Patricia a spus: „Copilăria mea a fost foarte frumoasă. Mama mea mi-a oferit tot ce un copil și-ar fi putut dori. Tocmai de asta, când eram în clasa întâi, mama a plecat în Italia pentru 4 ani. Am rămas cu bunicii. A plecat pentru a-mi face viitorul mai frumos, pentru a-mi pune la dispoziție tot ceea ce voiam. Ea s-a întors înapoi de mult timp, de când am terminat clasa a IV-a.”
O poveste atât de similară cu a multor copii din România, a căror părinți s-au sacrificat pentru copiii lor și au plecat la muncă în străinătate. „A fost greu să o văd sacrificându-se pentru noi, pentru mine și cele două surori mai mici. Dar știam că o face pentru noi. Am fost mulțumită de gândul că se gândește la noi și am încercat să o răsplătesc învățând foarte bine la școală.” spune Patricia.
Povestea Patriciei a ajuns și la World Vision și astfel ea a intrat în programele de educație non-formală încă din clasa a III-a. Chiar dacă condițiile de la școală nu erau foarte bune în primii ani și chiar dacă mama ei a fost plecată, Patricia a vrut să se implice și mai mult. În clasa a V-a a devenit mentor voluntar în proiectele de educație remedială desfășurate de World Vision în școala ei din Negrești.
„Când am intrat eu în acest proiect, a fost un moment cheie pentru mine. Eu atunci mi-am dat seama că nu toți copiii sunt la fel de norocoși ca mine. Și că mulți copii nu aveau nevoie doar de sprijin la teme, cât și în viața de zi cu zi. Erau copii care aveau nevoie de o vorbă bună, doar atât, pentru că se vedea că nu sunt cei mai fericiți copii.”
Este o realizare mare pentru un copil de 12 ani din cel mai sărac oraș din România să își dea seama că sunt copii care au mai multe lipsuri ca ea. Ca mentor, Patricia a fost alături și de colegi de-ai ei, și de colegi mai mici, să rezolve teme împreună și să le explice mai bine anumite lecții. Totul voluntar, totul din timpul ei liber.
De când a început ea școala și până acum, s-au schimbat multe. Au wi-fi în școală, calculator și videoproiector în fiecare clasă, și chiar table electronice în unele clase. Toate datorită unor profesori care militează pentru tehnologizarea școlilor. Dar eforturile lor nu sunt întotdeauna îndeajuns.
„Am colegi care se simt prost că nu au telefon cu internet. Am colegi care muncesc cu ziua ca să aibă bani de buzunar pentru școală. Nu este un lucru corect.”, ne spune Patricia. Ea crede că toți copiii ar trebui să aibă tablete ca să nu mai care manualele și caietele după ei, să se facă cursurile mai interactive și practice și ca profesorii să facă cursuri digitale. Dar toate astea sunt departe de a fi îndeplinite.
De câțiva ani, Patricia este reprezentantul orașului Negrești în CCC, reprezintă vocea copiilor din orașul ei. Asta înseamnă trebuie să știe care sunt nevoile și problemele cele mai urgente cu care se confruntă copiii din liceul ei. Apoi, prezintă toate situațiile mai departe la întâlnirile județene ale CCC. Împreună cu ceilalți reprezentanți trebuie să găsească soluții concrete și metode de implementare a soluțiilor. Cea mai mare problemă este bullying-ul, mulți colegi de-ai ei se simt agresați și Patricia crede că atât profesorii, cât și părinții nu iau în serios asta.
Patricia a reprezentat copiii și la o masă rotundă despre violența sexuală unde a expus realitatea pe care o știe din comunitatea ei în fața reprezentanților orașului. A fost un lucru foarte curajos din partea ei să vorbească sincer despre o problemă așa de grea în fața cadrelor didactice, polițiști, preoți și reprezentanți ai primăriei, inspectoratului școlar și protecției copilului.
„Nu am avut neapărat curaj să vorbesc despre asta. Este un lucru pe care trebuie să îl spun. Dacă nu îl spun eu, cine să îl spună? Am vorbit despre realitatea de la noi din oraș. Și de multe alte orașe din România. Nu a fost un subiect tabu pentru mine pentru că cu toții știm să se întâmplă și că trebuie să stopăm cumva.”
World Vision a fost pentru Patricia ca o a doua școală și familie unde a învățat ce înseamnă să se implice în comunitate și să ajute.
„Am crescut cu această fundație și am învățat de aici că empatia și dragostea pentru cei din jur sunt cele mai importante valori pe care oamenii le pot avea. Aici am învățat să fiu o persoană activă în comunitate, să îmi doresc să schimb ceva cu adevărat, chiar să îmi aleg un drum profesional. Mi-a schimbat stilul de viață. Nu știu dacă m-aș fi descurcat în viață.”
Patricia este doar una dintre zecile de povești de succes din comunitățile rurale în care activăm. Majoritatea copiilor din aceste comunități vulnerabile nu au acces la educație de calitate, indiferent de forma ei: online, offline sau un mix între acestea.
Fii alături de #EroiNestiuti și donează 4 euro/lună pentru educație, prin SMS la 8864 cu textul SPERANTA, pentru ca mii de copii să continue să învețe!
