Florina, bursieră Vreau în clasa a –9 – a: Am învățat lucruri pe care nu le înveți de la oricine

Câteodată sprijinul părinților de a merge la școală nu este îndeajuns pentru copii, dacă posibilitățile material sunt limitate. Mai ales pentru copiii care provin din mediul rural, unde motivația se poate pierde ușor când există alte alternative de a fi activ și productiv pentru familie,  precum lucratul în gospodărie.

Florina a fost printre acei elevi care nu a fost foarte interesată de școală în primii ani, dar care a primit întotdeauna încurajările părinților să continue să învețe. De abia după clasa a V-a, Florina a început să devină din ce în ce mai curioasă și activă, implicându-se în toate activitățile organizate de profesori. Când era în clasa a VIII-a, familia Florinei a trecut printr-un impas care presupunea eforturi financiare mari din partea părinților pentru ca fata să își continue studiile în clasa a IX-a.

Prin programul „Vreau în clasa a –9 – a” implementat de World Vision de 12 ani în șase județe din România, Florina a reușit să termine toți cei patru ani de liceu cu brio și să ia decizia de a merge și la facultate.

„Nu am cuvinte să descriu ce simt atunci când rostesc World Vision. Am învățat lucruri pe care nu le înveți de la oricine. Mi-am făcut mulți prieteni, am fost și suntem ca o familie. Toate activitățile la care am participat au contribuit la descoperirea pasiunilor mele, la descoperirea aptitudinilor mele, dar mai ales la descoperirea dragostei pentru domeniul asistenței sociale. Datorită lor m-am schimbat, m-am dezvoltat și am ajuns să mă mândresc cu tot ceea ce am realizat până acum.”, ne-a spus Florina când am întrebat-o cum s-a hotărât să meargă mai departe la facultate.

Ca majoritatea copiilor, și Florinei i-a fost dificil să aleagă și să găsească calea pe care să o urmeze mai departe. A fost un copil nehotărât care, fără o consiliere în carieră, azi poate că ar fi făcut ceva nepotrivit personalității ei.

Dorința de a urma Facultatea de Asistență Socială a venit în urma unei vizite pe care a făcut-o la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în clasa a XII-a, împreună cu colegii din cadrul proiectului „Vreau în clasa a –9 – a”.

„Consider că sunt un exemplu de fost beneficiar din cadrul proiectului care a reușit să își descopere pasiunea și să-și creeze niște obiective în vederea atingerii unui scop mult dorit.”

Florina este un exemplu de reușită prin educație. Mii de copiii din comunitățile vulnerabile în care activăm care nu au acces la educație de calitate.

Fii alături de #EroiNeStiuti și dăruiește educație pentru ca noi să continuăm împreună să învățăm mii de copii!