Dezbatere online: Cursa celor 30 de ani de educaţie în România. Unde suntem şi unde vrem să ajungem?

În ultimii 30 de ani, numărul și ritmul schimbărilor din sistemul educațional au generat un sentiment constant de confuzie în rândul elevilor, profesorilor și părinților. Lipsa de predictibilitate asociată fragmentării și discontinuității reformelor și măsurilor luate la nivel central a dus la o erodare a încrederii în performanța sistemului și la reacții mai degrabă de improvizație decât de construcție solidă și sustenabilă.

Subfinanțarea cronică a educației a afectat toate palierele sistemului: nivelul de salarizare și motivația cadrelor didactice, nivelul de finanțare per elev, accesul la servicii educaționale de calitate, infrastructură, materiale școlare și, în final, calitatea actului educațional.

Dincolo de dimensiunea generală a subfinanțării educației în România, intervine și problema discrepanțelor majore dintre situația și nevoile elevilor din mediul rural, comparativ cu ale celor din mediul urban. Pandemia de COVID-19 a agravat situația copiilor vulnerabili, care s-au văzut, astfel, și mai îndepărtați de școală. Fiecare zi în care contactul cu școala a lipsit i-a adus mai aproape de abandonul școlar.

          

Miercuri, 15 Iulie 2020, 9:00

Dezbatere online, eveniment public organizat în parteneriat media cu Edupedu.ro

Transmis LIVE pe Facebook Word Vision România şi Facebook Edupedu.ro

Soluție tehnică asigurată de EduApps 

AGENDA

9:00 – 9:20 Cuvânt introductiv – Raluca PANTAZI, publisher Edupedu.ro, moderator eveniment

Cursa celor 30 de ani de educaţie în România, studiu realizat de World Vision România şi Impactul activității Fundației World Vision România în 30 de activitate – Mihaela NABĂR, director executiv, World Vision România

Educaţia în cele două Românii: cum reducem decalajul dintre urban şi rural?

Digitalizarea educaţiei, de la “ar fi de dorit” la “este urgent”. Cum va arăta anul școlar 2020-2021?

9:20 – 9:50

Monica ANISIE, Ministrul Educaţiei şi Cercetării

Raluca TURCAN, vicepremier, Guvernul României

Mihaela NABĂR, director executiv, World Vision România

9:50 – 10:10 Sesiune Q&A cu participanții și presa

10:10 – 10:50

Vlad ALEXANDRESCU, senator, membru al Comisiei pentru Învăţământ, Știinţă, Tineret şi Sport, Parlamentul României

Şerban IOSIFESCU, cercetător în științele educației, președinte, Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar

Antonia PUP, preşedinte Consiliul Naţional al Elevilor

Georgiana Roxana ASAVEI, reprezentantă a Consiliului Consultativ al Copiilor, World Vision România

10:50 – 11:05 Sesiune Q&A cu participanții și presa

11:05 – 11:45 Cum poate aduce școala bunăstare copiilor?

Ligia DECA, consilier prezidenţial, Departamentul de Educaţie şi Cercetare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale

Florin MANOLE, deputat, membru al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială, Parlamentul României

Gelu DUMINICĂ, director executiv, Agenţia Împreună

Gabriela PALERU, director advocacy, World Vision România

11:45 – 12:00 Sesiune Q&A cu participanții și presa

12:00 – 12:10 Cuvânt de încheiere: Mihaela NABĂR, director executiv, World Vision România


Eveniment înscris în calendarul de activități organizate sub egida proiectului „România Educată”

Partener media: EduPedu
Partener tehnic: Edu Apps