Ateliere de educație, rechizite școlare și 5000 de mese calde oferite copiilor dintr-o comună doljeană, cu ajutorul fondurilor europene

București, 29 iulie. Sprijin educațional și rechizite școlare pentru 65 de copii, care au primit zilnic și o masă caldă, educație parentală pentru peste 80 de părinți și consiliere profesională pentru peste 50 de tineri și adulți. Acesta este bilanțul primului an al unui proiect implementat cu fonduri europene în comuna doljeană Argetoaia. „FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformată, integrată și sustenabilă!” – ID 113890 este un proiect în valoare de peste 16 milioane de lei, derulat de Fundația World Vision România cu sprijinul a șase parteneri.

Prin Proiectul FACTIS, ne propunem intervenții pe plan social, educațional, medical, sprijin în domeniul locuirii, cu alte cuvinte, dezvoltarea sustenabilă a comunei Argetoaia prin reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. Astfel, pe parcursul primului an de proiect, copii, părinți și tineri din comunitate au avut parte de servicii integrate în domeniul educației, formării profesionale și serviciilor sociale, personalizate pe nevoile fiecăruia.

  • 65 copii au participat la ateliere de educație remedială și non-formală, în cadrul Clubului de Educație Alternativă Argetoaia (CEA). Acest program este menit să contribuie la dezvoltarea copiilor aflați în situații de risc, inclusiv a celor care prezintă un risc crescut de abandon școlar din cauza ratei mari de absenteism, a corigențelor la diverse materii, ținând cont de nevoile lor de învățare și de dezvoltare. În același timp, prin ateliere de educație non-formală precum cele de dans, muzică, teatru, fotografie, copiii își pot descoperi vocația din care, mai târziu, își pot face o meserie. În cadrul atelierelor, copiiiprimesc zilnic o masă caldă. Până acum,au fost oferite aproximativ 5000 de mese calde și 65 de kituri educaționale dotate cu rechizitele școlare necesare. 
  • Peste 50 de părinți și tineri au primit consiliere și orientare profesională.
    O comunitate în care șomajul este mic are șanse mari să iasă din sărăcie. De aceea, una dintre măsurile pe care le implementăm în Argetoaia este facilitarea accesului pe piața muncii pentru persoanele aparținând categoriilor marginalizate. În cadrul proiectului FACTIS, facilitarea se face prin intermediului unui program integrat de măsuri active: consiliere, mediere, participarea la stagii de ucenicie, programe de formare profesională, inclusiv în vederea dezvoltării competențelor antreprenoriale etc. De asemenea, pentru a facilita angajarea membrilor comunității, angajatorii din zonă care se arată interesați de forța de muncă vor beneficia de subvenții pentru angajarea persoanelor vizate de proiectul FACTIS.
    În plus, localnicii din Argetoaia care vor dori să-și deschidă o afacere vor beneficia de cursuri de antreprenoriat și de manager de întreprindere socială, iar 15 dintre ei vor putea accesa micro-granturi de 25.000 de euro oferite prin proiect.
  • 40 de părinți au absolvit și alți 40 au început Școala Părinților, un program de educație parentală prin care părinții copiilor înscriși la proiect si alți beneficiari adulți învață despre importanța educației, drepturile copiilor, nutriție și sănătate, despre faptul că educația este o investiție ale cărei roade se văd când copilul devine adult și de pe urma ei au de câștigat nu doar adultul care va deveni acel copil, ci și comunitatea.

“Dacă educi un copil, educi o comunitate. Dacă educi o comunitate, schimbi o țară. Noi, la World Vision România, avem o misiune principală: educația copiilor din mediul rural. Credem cu tărie că accesul la educație este singurul lor bilet pentru ieșirea din sărăcie, dar știm că educația nu se poate face în lipsa îndeplinirii nevoilor primare. Astfel, dorim să oferim acestor comunități servicii sociale integrate, personalizate. Pe parcursul celor trei ani în care vom derula proiectul FACTIS, ne dorim ca Argetoaia să devină o comunitate prosperă, modernă, cu copii educați, cu părinți cu locuri de muncă și cu tineri pregătiți pentru viitor”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Proiectul FACTIS este co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, are o durată de 3 ani (iulie 2018 – iulie 2021) și este implementat de Fundația World Vision România împreună cu Fundația Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, Fundația Policy Center for Roma and Minorities (PCRM), Primăria Comunei Argetoaia, Școala Profesională Constantin Argetoianu și Asociația Centrul de Analiză și Inovare Economico-Socială (CAIES).

Pe parcursul celor trei ani, peste 500 de locuitori din comuna doljeană Argetoaia vor beneficia de servicii integrate în domeniul educației, locuirii, formării profesionale și serviciilor sociale. Activitățile proiectului au ca beneficiari 180 de copii, care vor primi sprijin pentru creșterea accesului și participării la educație, și 375 de adulți, pentru care se va oferi suport pentru acces și menținere pe piața muncii, dar și măsuri de susținere și promovare a antreprenoriatului în comunitate. Cele 555 de persoane din grupul țintă al proiectului vor beneficia de intervenții pentru creșterea accesului la servicii medicale de calitate, dar și de îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru persoanele cele mai vulnerabile.

Mai multe detalii pot fi obținute de la Andreea Bujor, Communication and PR Manager World Vision România, telefon: 0728946523, e-mail: andreea_bujor@wvi.org.

Despre Proiectul FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformată, integrată și sustenabilă!

Valorea totală a contractului de finanțare este de 16.110,977,38 lei, din care finanțare nerambursabilă: 16.085.807,77 lei. Proiectul este implementat în partenriat cu Fundația Policy Center for Roma and Minoriries, Asociația Centrul de Analiză și Inovare Economico-Socială, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, Școala profesională Constantin Argetoianu și Primăria Argetoaia.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație creștină, care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Inspirată de valorile creștine, fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 28 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 400 de comunități din 8 județe. www.worldvision.rohttp://www.facebook.com/WorldVisionRomaniahttp://blog.worldvision.ro/