
Sub indrumarea Mihaelei Bucurenci, consultant din partea Centrul National pentru Studii in Medicina de Familie, Bucuresti, tinerele mamici au aflat care sunt alimentele care ii ajuta pe copii sa se dezvolte sanatos si ce trebuie evitat. De asemenea, acestea au primit sfaturi despre cum sa-si gestioneze resursele din gospodarie intr-un mod cat mai folositor pentru copiii lor.
,,Ma bucura sa vad preocuparea continua a mamelor pentru a asigura copiilor lor o nutritie corespunzatoare. Raspunsurile lor mi-au dat convingerea ca exista o buna comunicare intre ele si cadrele medicale din comunitate si ca sesiunile de informare cu privire la nutritia, cresterea si dezvoltarea copilului sub 5 ani au fost bine intelese. Exista posibilitatea ca bunele practici sa se extinda si la alimentatia copiilor mai mari, adultilor si a intreagii familii”, a spus Mihaela Bucurenci, consultant din partea Centrul National pentru Studii in Medicina de Familie, Bucuresti.
Sesiunea de informare este parte a cursului ,,Abilitati extinse în managementul problemelor de nutritie si dezvoltare a sugarului si copilului mic de catre echipa de asistenta primara”, care vizeaza promovarea unei nutritii sanatoase bazata pe resursele locale si dobandirea de aptitudini si cunostinte de catre cadrele medicale pentru promovarea sanatatii mamei si copilului in comunitatile in care lucreaza.