Constanta, 25 iulie 2014 – 18 copii din comuna constanteana Corbu,si- au transpus trairile intr-o piesa de teatru prezentata la Teatrul Calutul de Mare din Constanta. Proiectul «Vreau sa-ti spun povestea mea» este un proiect dedicat sanatatii copiilor cu nevoi speciale si s-a desfasurat pe o perioada de 7 luni, in parteneriat cu Asociatia Civicum Voluntaris, cu sprijinul Fundatiei pentru Comunitate si MOL Romania.
Copiii, cu varste intre 7 si 17 ani, au identificat plini de entuziasm si bucurie care ar fi animalul care sa ii reprezinte in cursul unei vizite de o zi in luna martie la Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta unde, pentru prima data, au fost in contact cu animalele.
Toti cei 18 copii, desi au un diagnostic de dizabilitati cu handicap, au cunostinte suficiente pentru a se exprima in scris. De aceea, asistati de psihologi, au „scris” povesti prin care au transferat pana la suprapunere emotiile si trairile lor profunde personajului din lumea animalelor pe care l-au ales.
Cele mai frumoase povesti alese de un juriu stau la baze piesei de teatru prezentate pe 25 iulie la Teatrul Calutul de Mare din Constanta iar sase dintre copii au interpretat rolurile alaturi de actori profesionisti ai teatrului constantean: Gratian Prisacariu, Daniela Manolache si Geta Ravdan. Cu totii au fost indrumati pentru punerea in scena de regizorul Tiberiu Rosu care dupa selectia actorilor-copii i-a pregatit facand cu ei ateliere de improvizatie, jocuri, exercitii de cunoastere iar ulterior a scris scenariul in functie de povesti dar si de abilitatile lor astfel incat spectacolul sa fie echilibrat. Povestile, rupte din viata reala, pline de trairi si talcuri au aratat publicului ca indiferent de probleme sau dizabilitati, natura umana ramane aceeasi. Iar acest exercitiu de socializare care foloseste terapia prin arta a fost inedit si foarte apreciat de copii.
Selectia şi transformarea in piesa de teatru a celor mai frumoase compozitii, reprezentatia pe scena au indus, pe langa efectul stimulativ al concurentei, o puternica motivare emotionala copiilor. Faptul ca au avut au posibilitatea de a juca un rol in propria poveste sau ca cel putin au fost spectatorii ei, recunoaşterea efortului lor la festivitatea de premiere in fata publicului, toate acestea au completat in mod fericit efectele benefice ale acestui proiect de reabilitarea psiho-sociala a copiilor cu diagnostice de boli cronice si dizabilitati care induc handicap, prin implicarea in activitati dedicate, care le ofera posibilitatea de a exprima liber si de a face cunoscute propriile trairi.