Operatorul de date cu caracter personal

Fundaţia World Vision România, persoană juridică română, autorizată să funcţioneze prin sentinţa civilă nr. 15/12.02.1997, pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ în dosarul nr. 23/F/1997, cod fiscal 9232411,cu sediul social în Str. Rotaşului, nr. 7, Bucureşti, Sector 1, denumită în continuare „Fundaţia”,  în calitate de operator de date şi potenţial angajator, prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului general privind protecția datelor şi ale oricăror alte reglementări legale aplicabile, în vederea recrutării dumneavoastre.

Persoanele vizate de prelucrare şi categoriile de date cu caracter personal

Fundaţia prelucrează următoarele categorii de date cu caracter personal furnizate de către dumneavoastră în calitate de candidat („persoană vizată”) pentru un post în cadrul Fundaţiei: 

  1. datele personale de identificare: numele, prenumele, adresa de domiciliu, reşedinţa, data naşterii, numărul de telefon, adresa de email, naţionalitatea, cetăţenia, starea civilă, fotografia sau alte date de identificare în măsura în care sunt incluse în CV-ul dumneavoastră;
  2. datele necesare verificării condiţiilor de eligibilitate şi de selecţie: informaţiile privind studiile, atestările/certificările profesionale sau certificările specifice postului, emise de către autorităţi, referinţele, notele de interviu, formularele de evaluare a canditadului, rezultatele probelor practice, informaţiile privind experienţa profesională (funcţia/profesia, formarea profesională, locurile anterioare de muncă), competenţele, abilităţile, informaţiile incluse în CV-ul persoanei vizate; 
  3. datele necesare încheierii contractului individual de muncă, precum, dar fară a se limita la informaţii privind: salariul, beneficiile, bonusurile, adresa locului de muncă, funcţia, ocupaţia, programul de lucru, durata perioadei de probă şi a perioadei contractuale, relaţiile de subordonare/coordonare;
  4. datele necesare analizării şi stabilirii eligibilităţii în cadrul proiectelor finanţate din fonduri structurale, de către autorităţile de stat (Autoritatea de Management/Organismele intermediare): datele din CV menţionate la punctele anterioare; semnătura, datele privind studiile (nivelul studiilor, unitatea de învăţământ, specializarea şi titlul, data finalizării studiilor şi notele obţinute, numele, prenumele, data naşterii, CNP-ul) şi certificările profesionale (numele, prenumele, CNP-ul, numele părinţilor, data naşterii, locul naşterii, perioada şi durata programelor de certificare/perfecţionare profesională, specializarea, calificativul obţinut, data absolvirii, competenţele dobândite), precum şi informaţiile privind experienţa în domeniul de activitate (funcţia, locurile anterioare de muncă, perioadele contractuale, salariile, CNP-ul, seria şi numărul CI, adresa, perioada de valabilitate a cărţii de identitate);
  5. imaginea, prin sistemul de supraveghere, în situaţia în care veţi participa la interviuri şi va fi necesară deplasarea la sediul social al Fundaţiei; prelucrăm aceste date, în interesul nostru legitim, în scopul asigurării securității spațiilor, bunurilor organizației, precum și  a persoanelor aflate în sediul central din Strada Rotașului nr.7, Bucureşti, sector 1;

Refuzul dumneavoastră de a furniza aceste date poate conduce la imposibilitatea includerii în procesul de recrutare. 

Fundaţia nu solicită şi nu colectează în mod intenţionat categorii speciale de date cu caracter personal. În situaţia în care CV-ul dumneavoastră conţine astfel de date  (de exemplu, date care indică originea rasială sau etnică, opinii politice, religioase, sănătate), ne acordaţi în mod expres consimţământul de a stoca astfel de informaţii.

În ce scopuri vă prelucrăm datele cu caracter personal

Fundaţia prelucrează datele menţionate în vederea gestionării procesului de recrutare, precum şi a îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin în calitate de potenţial angajator. Scopurile prelucrării datelor cu caracter personal sunt: 

  1. selectarea candidaţilor în etapa depunerii directe a CV-ului, prin orice mijloace, prin aplicarea la un post publicat pe site-ul propriu sau pe alte site-uri de profil; prin recomandarea transmisă de către angajaţi ai Fundaţiei;
  2. selectarea candidaţilor, în etapa recrutării propriu-zise, atunci când se derulează activităţi precum interviuri, teste, apeluri telefonice, etc.

Temeiurile legale ale prelucrării datelor cu caracter personal

Operaţiunile de prelucrare a datelor dumneavoastră cu caracter personal vor fi efectuate în baza următoarelor temeiuri legale: 

  •  art.  6 alin. 1 lit. b) din GDPR – efectuarea demersurilor în vederea încheierii contractului de muncă şi a executării acestuia; 
  • art. 6 alin. 1 lit c) din GDPR – îndeplinirea unei obligaţii legale, precum conformarea la legislaţia muncii, îndeplinirea formalităţilor de aprobare, de către organismele de finanţare, precum Autoritatea de Management / Organismele Intermediare, a notificărilor de stabilire a eligibilităţii candidaţilor în proiecte;
  • art. 6 alin. 1 lit a) – consimţământul candidatului, în ceea ce priveşte păstrarea şi prelucrarea datelor candidaţilor care nu au fost selectaţi, pentru o perioadă determinată de timp;
  • art. 6 alin. 1 lit f.) – interesul legitim al Fundaţiei, precum contactarea candidaţilor în scopul oferirii altor oportunităţi de angajare, prelucrarea datelor prin sistemul de supraveghere în situaţia susţinerii interviului şi a deplasării la sediul social, verificări privind conflictele de interese.

Cum colectăm datele cu caracter personal

Datele cu caracter personal pe care le vom prelucra vor fi obţinute de la dumneavoastră sau vor fi colectate de la părţi terţe, respectiv platformele electronice profesionale pe care le folosim pentru promovarea posturilor disponibile în cadrul World Vision România (ejobs, Cariere, Ştiri ONG, LinkedIn, Facebook, Instagram, etc).

În cadrul interviurilor putem genera anumite date în ceea ce vă priveşte, cum sunt notele de interviu, formularele de evaluare a candidatului, rezultatele probelor practice.

Cât timp păstrăm datele cu caracter personal

Perioadele de timp pentru care datele prelucrate vor fi stocate în baza noastră de date sunt limitate şi în conformitate cu prevederile legale. Astfel: 

  1. CV-ul dumneavoastră va fi păstrat pentru o perioadă de 12 luni de la data încheierii procesului de recrutare; acest termen de păstrare este avut în vedere şi în situaţia în care aplicaţia dumneavoastră va fi luată în considerare pentru posturi ulterioare care vor deveni vacante;
  2. în situaţia în care, în urma interviului, nu veţi fi selectat(ă) pentru postul recrutat, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi păstrate pentru o perioadă de 5 ani de la data încetării procesului de selecţie, pentru situaţiile în care va fi necesară apărarea drepturilor şi intereselor Fundaţiei în justiţie;
  3. în situaţia în care veţi deveni angajatul(a) Fundaţiei, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi păstrate atât pe durata desfăşurării procesului de recrutare cât şi după acest moment, în dosarul de personal; prelucrarea acestora se va face în conformitate cu prevederile Notei de informare privind prelucrarea datelor angajaţilor, notă ce vă va fi comunicată la data angajării.

Datele dumneavoastră cu caracter personal, prelucrate conform menţiunilor de la punctul a), vor fi păstrate şi prelucrate până la expirarea termenului de prelucrare sau până în momentul în care veţi decide ca aceste date să nu mai fie prelucrate şi veţi trimite o solicitare în acest sens la adresa de mail: gdpr_wvromania@wvi.org. In cazul în care nu primim o solicitare de la dumneavoastră în acest sens, implicit, vă daţi acordul pentru păstrarea şi prelucrarea datelor până la termenul prevăzut a fi stocate.

Datele cu caracter personal vor fi șterse, respectiv distruse la expirarea termenului de prelucrare. Ştergerea sau distrugerea documentelor se va realiza fizic şi informatic, iar distrugerea fizică se va efectua folosind distrugătoarele de hârtie. Documentele păstrate în format fizic sunt, de asemenea, păstrate în spaţii securizate şi cu acces restricţionat. 

Durata de stocare a datelor obținute prin intermediul sistemului de supraveghere video este de 30 de zile, cu excepția situațiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate. La expirarea perioadei de stocare datele se șterg prin procedură automată. În cazul producerii unui incident de securitate, precum și în cazuri temeinic justificate, durata de păstrare a materialului filmat relevant poate depăși limitele normale în funcție de timpul necesar investigării suplimentare a incidentului de securitate. În acest caz păstrarea va fi documentată, iar necesitatea păstrării va fi revizuită periodic împreună cu Responsabilul cu protecţia datelor.

Destinarii datelor cu caracter personal

Datele cu caracter personal vor fi transmise către persoanele vizate, autoritățile de stat conform legislației aplicabile, cum ar fi Autoritatea de Management, Organismele Intermediare regionale/locale.

Transferuri către state terțe

În funcţie de poziţia din organigramă şi a liniilor de raportare directă, datele cu caracter personal prelucrate în scopul recrutării pot fi transferate către manageri din organizaţia locală sau globală, organizaţii ale căror sedii se află în state din și din afara Uniunii Europene. Datele vor fi transmise numai  în  baza  consimţământului  exprimat  în  prealabil  în  acest  scop  de  către  dumneavoastră. Transferul de date se va realiza cu respectarea cerinţelor legale prevăzute în Regulamentul General privind Protecţia datelor.

Măsuri de securitate

În ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, Fundaţia alocă resursele necesare şi disponibile pentru implementarea măsurilor tehnice şi organizatorice adecvate în sensul asigurării confidenţialităţii, integrităţii şi disponibilităţii datelor.

Drepturile persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

a) Dreptul la informare: dreptul de a fi informat cu privire la identitatea și datele de contact ale Fundației, scopurile în care se prelucrează datele, categoriile de date cu caracter personal vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, existența drepturilor prevăzute de legislația privind protectia datelor cu caracter personal pentru persoana vizată și condițiile în care pot fi exercitate; 

b) Dreptul de acces la date: aveți dreptul de a obține, din partea Fundației, confirmarea faptului că datele cu caracter personal care vă privesc sunt sau nu prelucrate de către aceasta, precum și accesul la aceste date; puteți obține o copie a datelor cu caracter personal furnizate și care fac obiectul prelucrării; pentru orice alte copii solicitate de către dumneavoastră, Fundația poate percepe o taxă rezonabilă, bazată pe costurile administrative; în cazul în care introduceţi cererea în format electronic și cu excepția cazului în care solicitați un alt format, informațiile vă vor fi furnizate într-un format electronic utilizat în mod curent;

 c) Dreptul la rectificare: aveți dreptul de a obține, din partea Fundaţiei, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care vă privesc, precum și completarea datelor incomplete; 

d) Dreptul la ștergerea datelor: aveți dreptul de a obține, din partea Fundației, fără întârzieri nejustificate, ștergerea datelor cu caracter personal care vă privesc, iar Fundația are obligația de a șterge datele respective, atunci când: (1) datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate; (2) vă retrageți consimțământul în baza căruia are loc prelucrarea și nu există temei juridic pentru prelucrare; (3) vă opuneți prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce privește prelucrarea; (4) datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;

 e) Dreptul la restricționarea prelucrării: aveți dreptul de a obține, din partea Fundației, limitarea prelucrării ulterioare a datelor cu caracter personal care vă privesc în următoarele cazuri: (1) contestați exactitatea datelor, pentru o perioadă care îi permite Fundației să verifice exactitatea datelor; (2) prelucrarea este ilegală, iar dumneavoastră vă opuneți ştergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricţionarea utilizării lor; (3) v-ați opus prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale Fundației prevalează supra drepturilor dumneavoastră;

 f) Dreptul la portabilitatea datelor: aveți dreptul de a primi datele cu caracter personal, astfel cum acestea au fost furnizate către Fundație, într-un format structurat, utilizat în mod obișnuit și care poate fi citit automat, precum și dreptul ca aceste date sa fie transmise de către Fundație către alt operator de date, în măsura în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic; 

g) Dreptul la opoziție: aveți dreptul de a vă opune, din motive legate de situația particulară în care vă aflați, în orice moment, prelucrării datelor dumneavoastră cu caracter personal;

h) Dreptul de a vă adresa ANSPDCP sau justiţiei.

Procesul de recrutare nu implică realizarea de profiluri sau procese decizionale automate.

Vă puteți retrage consimtământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal efectuate de către Fundație pe baza consimțământului. Retragerea consimțământului nu va afecta prelucrările realizate în baza acestuia până la momentul retragerii. 

Exercitarea oricăruia dintre drepturile menționate, se poate realiza depunând o cerere scrisă, datată și semnată, la Fundație, la adresa: Str. Rotașului, nr. 7, Sector 1, Bucureşti sau pe email la gdpr_wvromania@wvi.org.

Responsabilul cu protecţia datelor al Fundației poate fi contactat la adresa: Str. Rotașului, nr. 7, Sector 1, Bucureşti sau pe email la gdpr_wvromania@wvi.org