
Împreună avem puterea să nu lăsăm niciun copil în urmă



Şcoala din Valiză înseamnă o abordare de tip 360 de grade a educaţiei digitale. Proiectul susţine profesorii și elevii din mediul rural să-şi dezvolte abilităţile digitale prin acces gratuit la platforma de e-learning, la o valiză tehnologică dotată cu tablete și laptop și la internet, dar și prin formarea profesională continuă a cadrelor didactice. Îi ajutăm pe profesori să fie mai încrezători în forțele proprii, să creeze și să susțină lecții digitale interactive, iar astfel, împreună cu aceștia, îi sprijinim pe elevi să fie pregătiți pentru o piață a muncii dominată tot mai mult de tehnologie. În acest fel, profesorii transformă școala, iar elevii învață cu mai multă plăcere și se dezvoltă pentru a face față într-o lume a viitorului. Școala din Valiză înseamnă învățământ digital accesibil și de calitate.
Află mai multe despre proiect
Școala din Valiză este prezentă în 50 de școli din mediul rural, iar numărul beneficiarilor este de peste 18.000: 1.300 de profesori și 17.000 de elevi. Infrastructura hardware mobilă este oferită gratuit și constă într-un kit sub formă de valiză, ce conține tablete pentru elevi, laptop pentru profesori și Wi-Fi gratuit, acolo unde este necesar.
Formarea competențelor digitale pentru profesori are aplicabilitate directă în activitatea de la clasă. „Școala din valiză” răspunde, astfel, unei probleme de ordin sistemic a învățământului preuniversitar din România, respectiv deficitul de competențe în ceea ce privește utilizarea tehnologiei în scopuri educaționale. Nu doar profesorii participă la cursuri de formare digitală, anul trecut 50 de elevi au participat timp de patru luni la cursuri de programare, oferite gratuit de Logischool.
Platforma de educație digitală și resursele educaționale disponibile prin intermediul acesteia, respectiv lecții digitale create de profesori sunt accesibile pentru elevi atât la clasă, cât și acasă. Aceasta este dezvoltată de Synergy Learning, o companie irlandeză certificată Moodle – cel mai cunoscut și utilizat software LMS (Learning Management System) open-source din lume. Cadrele didactice pot crea planuri de lecții, teste, prezentări și planuri de teme.
Contextul educației digitale
Societatea în care trăim este în continuă schimbare, iar tehnologia și digitalizarea sunt parte din viitorul fiecărei societăți, acestea putând să ne ducă doar la progres. De aceea, educația trebuie să depășească folosirea metodelor clasice și să dezvolte creativitatea și inițiativa elevului, această dezvoltare putând fi avantajată prin digitalizare. Anul 2020 a fost unul atipic, iar școala online nu a fost posibilă pentru toți copiii în România offline: peste 40% dintre elevi nu au participat la şcoala online.
În decembrie 2020 Ministerul Educației și Cercetării a lansat Strategia privind digitalizarea educației din România 2021 – 2027 – SMART.Edu. Fundația World Vision România a contribuit la realizarea Strategiei pentru Digitalizarea Educaţiei, alături de alte 23 de organizații din societatea civilă, și a coordonat grupul de lucru pentru scrierea capitolului “Competenţe digitale pentru elevi şi studenţi”. Această strategie își propune ca 90% din populația României să fie alfabetizată digital, să contribuie la formarea a 82% din populație cu vârsta între 20 și 34 de ani pentru integrarea în piața muncii.