
Pentru Alina Măciucă, educația nu se oprește la ușa clasei și nici la granițele unei țări. Profesor pentru învățământ preșcolar la o grădiniță din județul Bacău, mamă a doi copii și voluntar în numeroase proiecte educaționale, Alina a ales să ducă mai departe un model care schimbă relația dintre părinți și copii: Școala Părinților, componentă a programului Start în educație.
Derulat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom, programul Start în educație sprijină atât părinții, cât și educatorii, în procesul de a le oferi copiilor preșcolari o educație de calitate. În cadrul programului, Alina a urmat, în anul 2024, cursul acreditat „Bune practici în educația parentală”.
„Am ales această formare convinsă fiind că informațiile corecte, validate și transmise cu empatie pot produce schimbări reale. Cursul mi-a oferit coerență, siguranță și o structură clară în lucrul cu părinții”, spune Alina.
După finalizarea cursului, a organizat mai multe sesiuni Școala Părinților în comunitatea locală. Pasul următor a venit firesc: aplicarea acestui model educațional dincolo de granițele României. În cadrul unei mobilități internaționale în Franța, Alina a susținut sesiuni de educație parentală pentru aproximativ 20 de familii – părinți din diferite regiuni ale țării, cu profesii și experiențe de viață diverse.
Pe parcursul a două zile, părinți români, francezi și de alte naționalități – medici, profesori, brutari sau bucătari – s-au reunit în jurul aceleiași dorințe: să ofere copiilor lor un start cât mai bun în viață.
„Indiferent de țară, nevoile părinților sunt aceleași. Toți își doresc copii echilibrați, în siguranță emoțional și fericiți”, explică Alina.
În mobilitatea internațională, a aplicat modelul Școala Părinților exact așa cum l-a învățat în cadrul programului Start în educație: cu empatie, dialog deschis, lipsă de judecată și metode interactive. Temele abordate au inclus educația timpurie, nevoile copilului între 3 și 6 ani, stilurile parentale, educația parentală pozitivă.
Un rol important l-au avut materialele video și tutorialele dezvoltate în cadrul proiectului Start în educație, care au facilitat discuții profunde despre joc, lectură, siguranță emoțională și relația părinte-copil, precum:
- Cum creștem copii care se simt iubiți și în siguranță;
- Cum mă joc cu copilul meu pentru a-l ajuta să se dezvolte
- De ce, ce și cum să le citim copiilor cu voce tare.
Impactul sesiunilor a fost vizibil. Părinții au vorbit despre emoție, reflecție, uneori vinovăție, dar mai ales despre dorința de schimbare: „Am învățat cât de important este să ne jucăm cu copiii, să fim prezenți și să reducem timpul petrecut în fața telefoanelor și a televizorului.”, a împărtășit un părinte.
„A fost mai mult decât un seminar – a fost o ședință de terapie. Am plecat mai puternică și cu dorința de a face lucrurile mai bine acasă.”, a povestit un alt părinte.
Povestea Alinei Măciucă arată că o formare solidă, construită pe parteneriate puternice și de încredere, poate genera schimbări reale dincolo de granițele unei comunități sau ale unei țări. Cursul Bune Practici în Educație Parentală, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării ca Program Național Complementar, oferă exact acest tip de fundament: unul care transformă cunoștințele în impact, iar implicarea în sprijin concret pentru familii.
Programul „Start în educație” este unul dintre cele mai ample demersuri dedicate educației timpurii la nivel național care produce schimbări reale în viața copiilor din România. În total 9.000 de educatori participă la cursul acreditat „Bune practici în educația parentală” și 50.000 de părinți participă la atelierele „Școala părinților”, unde primesc informații și instrumente practice pentru a-și susține copiii în mod sănătos și empatic.