Lipsa resurselor continuă să blocheze accesul la educație pentru copiii din mediul rural. World Vision România și Citibank România dezvoltă programe educaționale pentru tinerii din mediile vulnerabile

București, 28 ianuarie 2026 – În multe sate din România, copiii cresc într-o realitate în care educația este un lux, nu un drept. Sărăcia, distanțele mari până la școală, lipsa transportului și absența resurselor educaționale fac procesul de învățare mult mai dificil.

Conform raportului World Vision România, Bunăstarea copilului din mediul rural din România, 2024, aproape jumătate dintre copii trăiesc în gospodării în care veniturile acoperă doar strictul necesar și un sfert dintre aceștia merg întotdeauna sau uneori la culcare flămânzi pentru că nu există suficientă mâncare acasă. Dacă ne uităm la datele din studiu privind educația copiilor din mediul rural, 41% dintre elevii de gimnaziu nu își doresc să continue la liceu, ci să se angajeze, iar 2 din 10 copii nu sunt ajutați niciodată la teme.

În aceste condiții, programele educaționale devin singura șansă reală pentru ca elevii din mediul rural să își continue studiile.

Citibank România – un nou sponsor strategic pentru educația copiilor din mediul rural

Citibank România se alătură misiunii Fundației World Vision România și va investi în educația copiilor din mediul rural, pentru ca aceștia să își atingă potențialul deplin și să își îndeplinească visurile. Citibank România devine unul din susținătorii strategici ai fundației, sprijinind 4 programe educaționale:

  • Programul Pâine și Mâine – va susține 78 de copii din județetele Vaslui (31 copii), Vâlcea (27 copii) și Giurgiu (20 copii)
  • Programele Vreau în clasa a 9-a (VC9) și Pregătit pentru liceu (PPL) – 95 de elevi susținuți în total (40 de elevi în programul VC9 din județele Cluj – 5, Dolj – 12, Iași – 10, Vâlcea – 8, Vaslui – 5, 30 elevi în Republica Moldova și 25 de elevi în programul PPL (Ialomița – 13, Curcani – 12);
  • Proiectul „Vreau la facultate”10 studenți
  • Proiect de reamenajare spațiu exterior școală – reamenajarea și renovarea curții unei școli gimnaziale din județul Călărași, desfășurat cu implicarea angajaților Citibank

Prin această colaborare, peste 180 de elevi și studenți din mediul rural primesc acces la educație, hrană, suport emoțional și consiliere psihologică, elemente care pot face diferența între abandon și reușită. Primul proiect dezvoltat împreună cu Citibank România a vizat amenajarea spațiului din curtea unei școli gimanziale din București, care a fost transformat cu ajutorul voluntarilor Citibank și al elevilor școlii, într-un spațiu modern și prietenos, un loc unde învățarea și joaca se îmbină cu natura.

„La Citi, misiunea noastră globală este de a susține progresul economic, un obiectiv pe care îl atingem prin facilitarea fluxurilor financiare transfrontaliere și prin conectarea clienților noștri instituționali la oportunități globale. În același timp, credem cu tărie că un progres economic sustenabil este indisolubil legat de dezvoltarea socială și de investiția în capitalul uman. Prin urmare, cooperarea strategică cu World Vision România, inițiată în contextul aniversării a 30 de ani de prezență a băncii în România în 2026, este complementară viziunii noastre de business. Prin sprijinirea programelor educaționale esențiale, oferim elevilor și studenților din mediul rural nu doar șansa la o educație mai bună, ci și instrumentele necesare pentru ca tinerii să poată participa activ și beneficia de oportunitățile oferite de o economie globală”, a declarat Samir Karia, Citi Country Officer și Banking Head pentru România.

„Colaborarea dintre companii și organizațiile non-guvernamentale este cheia pentru a crea schimbări durabile în comunitățile vulnerabile. Ne bucurăm să începem o colaborare strategică cu Citibank România, care se alătură misiunii noastre de a oferi copiilor din mediul rural șansa la un viitor mai bun. Prin susținerea programelor “Pâine și Mâine”, „Vreau în clasa a 9-a”, „Pregătit pentru liceu” și „Vreau la facultate”, vom contribui împreună la crearea de oportunități reale pentru copiii și tinerii din programele noastre.” a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv, World Vision România.

Profilul elevului de liceu din rural – o perspectivă asupra provocărilor zilnice

  • Aproximativ jumătate dintre liceeni fac mai mult de o oră dus-întors până la școală;
  • 15% dintre copiii de peste 8 ani din mediul rural sunt frecvent obosiți, pentru că muncesc în gospodărie;
  • 93% dintre copiii din mediul rural au suferit pe parcursul anului școlar anterior cel puțin o situație de bullying în mediul școlar;
  • 11% trăiesc în gospodării fără venituri stabile;
  • Pentru peste 56% din elevi, motivele de abandon sunt strict de natură financiară;
  • 4 din 10 copii de gimnaziu (41%) nu doresc să meargăla liceu, ci să se angajeze, să lucreze în familie sau să urmeze un curs de calificare;
  • Una din două adolescente (47%) spune că se confruntă cu presiunea de a arăta perfect din cauza rețelelor de socializare.

„Vreau în clasa a 9-a” – programul care oprește abandonul exact când copiii sunt cel mai vulnerabili

Implementat din anul 2008, programul „Vreau în clasa a 9-a” are ca obiectiv principal sprijinirea elevilor din mediul rural să finalizeze ciclul liceal și să își construiască un drum solid către o viață mai bună.

În cadrul programului „Vreau în clasa a 9-a”, elevii beneficiază de:

  • Sprijin educațional la materiile de Bacalaureat, personalizate în funcție de nivelul fiecărui elev;
  • Ateliere de dezvoltare personală și abilități de viață, care îi ajută să se cunoască mai bine și să-și planifice viitorul;
  • Mentorat individual, oferit de profesioniști din diverse domenii;
  • Ajutor financiar lunar care acoperă nevoi materiale (transport, rechizite, haine);Tabere de vară, care îi ajută să-și iasă din zona de confort și să exploreze noi perspective

Programul le oferă tinerilor nu doar suport financiar, ci și curajul și motivația să continue un drum care altfel le-ar fi inaccesibil.

Programul „Pregătit pentru liceu” – intervenție încă din gimnaziu

Programul „Pregătit pentru liceu” reprezintă o intervenție educațională esențială pentru elevii de clasa aVII-a și a VIII-a din mediul rural, care se confruntă cu riscul abandonului școlar în perioada de tranziție către liceu. Prin acest program, World Vision România își propune să crească rata de promovare la Evaluarea Națională și să asigure continuarea studiilor la nivel liceal.

„Pâine și Mâine” – un copil hrănit este un copil prezent, atent și pregătit să învețe

Prin programul „Pâine și Mâine”, World Vision România oferă o masă caldă zilnică și două ore de sprijin educațional pentru peste 1.200 de copii din comunități rurale vulnerabile.
Proiectul include și activități remediale și educaționale sub îndrumarea a 103 cadre didactice, formate special pentru a lucra cu elevi din medii defavorizate.

Rezultatele au confirmat că educația nu poate fi separată de nutriție și sprijin social: acolo unde elevii au avut acces la hrană sănătoasă și la ajutor suplimentar la învățătură, prezența la școală a crescut semnificativ. Evaluările arată că, în școlile incluse în program, jumătate dintre unități au raportat prezență de 99% și o treime chiar 100%.

Predarea în sistem simultan – realitatea din satele României și soluția World Vision România recunoscută la nivel național

Învățământul simultan, prevalent în mediul rural, presupune predarea simultană către elevi din clase diferite, grupate în funcție de nivel – fie două (Simultan II), trei (Simultan III) sau chiar patru clase (Simultan IV) în aceeași sală de clasă.

World Vision România a dezvoltat o metodologie modernă pentru predarea în clase simultane, adaptată pentru mediul rural, care pune accent pe dezvoltarea competențelor și nu doar pe transmiterea de cunoștințe. Această metodologie este cuprinsă în Ghidul Național pentru învățământ simultan, avizat de Ministerul Educației în 2025. Metodologia a fost pilotată cu succes timp de un an în peste 100 de profesori din 22 de școli și este pusă la dispoziția tuturor școlilor care se află în programul „Pâine și Mâine”.

Metodologia a fost concepută ca răspuns la nevoile reale identificate în urma studiului realizat în 2024 de World Vision România, care a relevat că peste 20% dintre elevii din mediul rural învață în clase simultane, iar 56% dintre profesori declară că nu au beneficiat niciodată de pregătire pentru predarea în acest sistem.