Educația la control: 2 din 10 copii din mediul rural se duc pe stomacul gol la culcare. Programul care îi ajută să nu abandoneze școala.

Programul care îi ajută să nu abandoneze școala.

Realitatea din România ne arată că 2 din 10 copii din medii vulnerabile se duc pe stomacul gol la culcare, iar un sfert nu sunt ajutați de nimeni când nu se descurcă la teme. Nici nu e de mirare, din moment ce materiile îi pun în dificultate și pe părinți, care au în grijă atât gospodăria, cât și pâinea pe care trebuie să o pună copiilor pe masa zi de zi, muncind din greu la câmp sau cu ziua pe șantier.

Toate aceste lucruri se răsfrâng în cifra cea mai tristă pe care o vedem în România. 1 din 10 copii de la sat nu frecventează nicio instituție de învățământ. Abandonul se întâmplă timpuriu, de cele mai multe ori pentru că părinții nu-i mai pot susține în școală.

World Vision România oferă, prin programul Pâine și Mâine, o masă caldă și două ore de ajutor pentru teme. Programul, derulat din 2016, are în grijă 1500 de copii din mediile cele mai vulnerabile.

Organizația World Vision România precizează că, în comunitățile unde elevii au beneficiat de masă caldă, prezența școlară a crescut în mediile dezavantajate cu până la peste 40%.

Astfel, jumătate dintre școlile din program au ajuns să aibă o prezență de 99%, iar o treime de 100%. În același timp, rapoartele programului Pâine și Mâine arată că 85% dintre elevi au înregistrat progres la școală, inclusiv la Matematică și Română, având calificative de “Bine” și “Foarte Bine”.

Experiența pe care World Vision România a acumulat-o de mai bine de șase ani cu programul Pâine și Mâine a arătat că serviciile educaționale și de consiliere care au loc după școală, combinate cu o masă caldă și alte tipuri de sprijin material pentru rechizite, îmbrăcăminte și pentru formarea imediată a profesorilor, au crescut prezenţa şcolară în mediile dezavantajate.

Pentru 1500 de copii din comunitățile defavorizate, programul „Pâine și Mâine” înseamnă nu doar timp de învățare și hrană de calitate. Înseamnă și șansa unui viitor mai bun, a unui mâine mai blând.

Ne poți ajuta să ducem mai departe această misiune prin susţinerea programului Pâine şi Mâine – printr-un SMS la 8844 cu textul PAINE (2 euro/ lună) sau donând orice sumă pe: https://worldvision.ro/implica-te/persoane-fizice/paine-si-maine/.