Curaj de copil – Ștefan și Andreea zâmbesc în ciuda dificultăților din familie

Pe fundația unei cămăruțe rămasă neconstruită, se joacă zâmbitori Ștefan și Andreea. Locuiesc aici împreună cu mama, iar uneori sunt vizitați de tată și de sora lor mai mare. În spatele zâmbetelor se ascund însă dificultăți de familie greu de dus pentru vârsta lor.

Andreea este în clasa pregătitoare, iar Ștefan în clasa a treia. Au o soră mai mare, care merge la liceul din cel mai apropiat oraș. Locuiește acolo în chirie, împreună cu tatăl lor și uneori vin împreună în vizită acasă. Aici îi așteaptă o cameră, o bucătărie și fundația unei extensii care probabil nu va fi ridicată foarte curând.

În urmă cu mai bine de un an, tatăl copiilor a suferit un incident de sănătate care a afectat puternic atât starea materială, cât și cea emoțională a întregii familii. Readus cu greu la viață de medici, acesta se află încă într-o stare de sănătate precară, care necesită tratament constant. Acesta este și motivul pentru care locuiește în cea mai mare parte a timpului la oraș împreună cu fiica cea mare, ca să poată fi aproape de doctorul care îi supraveghează condiția medicală. Odată cu acest incident, a fost afectată și capacitatea lui de a munci, astfel că nu mai are un serviciu stabil, ci muncește cu ziua pe unde se ivește ocazia.

Greutatea a rămas mai ales pe umerii mamei, care povestește cu zâmbetul pe buze despre cum își găsește puterea în îmbrățișările zilnice pe care le primește de la copii. Se străduiește să compenseze atât lipsa veniturilor, cât și absența emoțională a tatălui. Deși îi vizitează destul de des, nu mai interacționează la fel ca înainte cu cei mici, nu se mai joacă cu ei, nu le mai pune întrebări și nu se mai implică în activitățile lor.

Ștefan este cel mai afectat de toată această situație – pe lângă firea sensibilă, are și un atașament deosebit față de tatăl său, căruia îi simte lipsa zi de zi. Spune des că îi este dor de tata, cel de dinainte. Acest amalgam de emoții se reflectă și în comportamentul lui: are adesea schimbări comportamentale și nevoia de a se izola. Cu toate acestea, învață foarte bine și este pasionat mai ales de matematică. Este elev în aceeași clasă cu Andreea, chiar dacă au vârste diferite.

La școala lor se practică învățământul simultan, ceea ce înseamnă că în aceeași clasă studiază copii din clasa pregătitoare, clasa a doua și a treia. Doamna învățătoare cunoaște foarte bine elevii și are grijă ca niciunul dintre ei să nu rămână în urmă cu materia. Acest lucru este posibil mai ales datorită celor două ore suplimentare din cadrul programului Pâine și Mâine. Prin intermediul acestui timp extra de studiu, copiii primesc atât ajutor la teme, cât și la problemele punctuale pe care le au la clasă.

Mama lui Ștefan și a Andreei povestește despre cât de bine le prind celor doi atât orele suplimentare, cât și masa caldă pe care o primesc prin programul Pâine și Mâine. Ajung acasă gata hrăniți și cu temele făcute, așa că se pot bucura fără griji de timpul liber în care citesc povești alături de mama, se joacă cu pisicile din curte și își trăiesc în voie copilăria.

Cum poți ajuta

Pentru Ștefan și Andreea, dar și pentru alți copii din comunitățile defavorizate, programul „Pâine și Mâine” înseamnă nu doar timp de învățare și hrană de calitate, ci și șansa unui viitor mai bun, a unui mâine mai blând.

Ne poți ajuta să ducem mai departe această misiune prin susţinerea programului Pâine şi Mâine – printr-un SMS la 8844 cu textul PAINE (2 euro/ lună) sau donând orice sumă pe: https://worldvision.ro/implica-te/persoane-fizice/paine-si-maine/