Ziua mondială a Asistenței Umanitare: Peste 600 de voluntari și angajați World Vision implicați în ajutorarea refugiaților din Ucraina încă din prima zi a conflictului

Ziua mondială a Asistenței Umanitare: Peste 600 de voluntari și angajați World Vision implicați în ajutorarea refugiaților din Ucraina încă din prima zi a conflictului

Cum a arătat vara refugiaţilor din Ucraina în România

București, 19 august 2023, Ziua mondiale a Asistenței Umanitare. Peste 600 de voluntari şi angajaţi ai World Vision s-au implicat, încă de la prima zi a conflictului din Ucraina, în gestionarea crizei refugiaților. În total, peste 170.000 de refugiaţi au fost sprijiniţi de organizaţie, în România, conform unui bilanţ făcut public de Ziua mondială a Asistenţei Umanitare.

Nataliia s-a alăturat echipei World Vision la puţin timp după izbucnirea conflictului şi mărturiseşte că este o binecuvântare să lucreze alături de colegi devotaţi şi harnici. „Cea mai bună parte a muncii mele este că pot ajuta concetățenii mei ucraineni, iar acest lucru mă motivează și mă inspiră să fac o muncă excelentă”, precizează Natalia.

Nataliia, deopotrivă refugiat şi asistent umanitar, a trecut prin experienţe dureroase care au format-o şi au ajutat-o să înţeleagă cât de importantă este compasiunea.  Pentru ea, ajutarea celorlalţi este cea mai importantă lecție pe care a învățat-o în urma conflictului din Ucraina. „Ajutând oamenii, facem viața noastră mai semnificativă. Să ne ajutăm unii pe alții și să fim mai înțelegători. Fiecare dintre noi are puterea de a aduce ceva bun în viața cuiva. Voi continua să împărtășesc dragostea și să arăt bunătate tuturor”, a declarat ea.

Cum a arătat vara refugiaţilor din Ucraina în România

World Vision România, împreună cu partenerii locali, au organizat școli de vară în comunitățile gazdă din orașe precum București, Râmnicu Vâlcea, Călimănești, Băile Olănești, Ocnele Mari, Iași, Suceava, Brașov, Codlea, Galați, Constanța și Cluj-Napoca. Aceste școli au pus accentul pe incluziunea socială și educațională, oferind refugiaților oportunități valoroase de învățare și interacțiune. În cadrul evenimentelor locale, au fost implementate metode inovatoare precum art-terapia și jocurile sportive, pentru a facilita interacțiunea dintre refugiați, atât copii, cât și adulți. 

Peste 1500 de părinți au primit consiliere și informații privind procesul de înscriere la școală și accesul la educație formală. De asemenea, 2000 de copii și adulți refugiați au participat la cursuri de limba română, pentru o facilă integrare în societate. 200 de copii au avut oportunitatea de a se implica în ateliere de robotică și educație digitală, în cadrul centrelor Portabile de Conectivitate pentru refugiați din București, Suceava, Vâlcea și Brașov.

World Vision România a furnizat sprijin esențial pentru cei afectați de criză, oferind pachete cu alimente pentru 6000 de persoane, kit-uri de produse de igienă pentru 45.420 de persoane și asistență financiară pentru 3000 de persoane, pentru a facilita accesul la o viață independentă. 350 de copii din Hub-urile WV au primit kituri digitale: tablete, căști și carduri de memorie.

În domeniul educației, au fost echipate 7 școli și 7 centre educaționale cu 500 de laptopuri, oferind astfel copiilor acces la activități educaționale în format digital.

Pentru a celebra atât Ziua mondială a Asistenței Umanitare, cât și Ziua Independenței Ucrainei, World Vision România va organiza activităţi culturale și sportive în zilele de 24 și 25 august. Evenimentul „Global Family Day” va avea loc în Parcul Tăbăcariei din Constanța în data de 25 august, în timp ce alte evenimente vor avea loc la Iași în colaborare cu Universitatea Iași, la Vâlcea în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” și la Cluj-Napoca în cadrul centrului Happy Bubble. De asemenea, evenimente culturale vor avea loc în centrele Happy Bubble din București.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de educaţie, intervenţie umanitară, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe.