Cristina (20 de ani) a terminat clasa a XII-a vara trecută la unul dintre cele mai bune licee din Vâlcea, când o lume întreagă arăta primele semne de revenire după pandemie. Până să vină criza de Covid-19, adolescenta era printre cei mai silitori elevi din clasă. Termina anul școlar mereu cu premiul I și participa la olimpiadele județene de Limba Latină. Nu și-a dorit să-și întrerupă studiile timp de un an. Ar fi vrut să meargă direct la facultate, ca majoritatea colegilor săi, dar nu și-a permis să se mute la Sibiu, orașul cel mai apropiat de satul ei, unde există o universitate. În ultimul an și jumătate, tânăra a plecat de trei ori în Germania la muncă sezonieră în agricultură. Prima dată la cules de căpșuni, apoi la cules de salată și de ceapă. Între plecările sale, adolescenta a lucrat și ca vânzătoare la supermarketul din satul său. A muncit ca să facă față cheltuielilor, dar și pentru un vis mai mare: să ajungă la facultate. Redăm mai jos povestea Cristinei, chiar în cuvintele ei.
Trei sferturi din clasa a XII-a am făcut online. Sincer, nu am înțeles mai nimic de atunci. Școala a trecut pe lângă mine. Poate nici eu nu mi-am dat suficient interesul, dar mi-a fost greu să muncesc și să învăț în același timp. Am muncit pentru că a trebuit. Eu și familia mea nu mai făceam față cheltuielilor.
În ultimul an și jumătate, am plecat de trei ori la muncă în Germania cu ai mei. Munceam câte o lună – maxim două și mă întorceam acasă (între plecări, mai lucram ca vânzătoare la supermarketul din sat). Prima oară, am plecat la cules de căpșuni. Munca la câmp este grea. Erau dimineți în care simțeam că nu mă mai pot da jos din pat. Programul te obosea cel mai mult. Începeai la patru dimineața și terminai la șapte seara. Aveai o oră pauză. Nu zic, te obișnuiești, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că părinții au fost lângă mine.
A doua oară am mers la o altă fermă, unde a fost și mai rău. Era frig și umezeală. Nu am stat decât câteva zile. După aceea, tata a plecat singur la muncă în Finlanda. Eu cu fratele meu mai mic și mama am rămas acasă. Apoi, și mama a plecat. Tot în Germania, dar la altă fermă – unde o prietenă de-a ei deja lucra la cules de salată. Acolo îi era mai bine lui mami, așa că m-am dus și eu pe timp de vară.
Au avut și părinții vise
Am fost o familie modestă, chiar foarte modestă uneori. Părinții mei nu au școală. Niciunul. Au avut și ei vise, ca orice om, dar nu și-au permis. Îmi dau seama că doar prin mine și fratele meu și le pot îndeplini. Mami voia să devin doctor, dar nu e pentru mine. Pe mine mă pasionează limbile străine. Vreau să știu Engleza foarte bine și măcar încă o limbă străină, că altfel te descurci în viață. Cine știe? Poate mă întorc în străinătate, dar la un loc de muncă mai bun.
2021 a fost anul în care mai mult ca niciodată mi-am dat seama că nu voi avea o viață mai bună dacă nu fac școală. Așa că timp de un an am pus bani deoparte cu gândul că trebuie să ajung la facultate. Știam că am potențial. Îmi spuseseră și profesorii de la școală. Am fost olimpică pe țară la Limba Latină, iar din clasa a IX-a până în a XI-a am luat premiul I. M-am gândit că dacă mă pun să învăț ca lumea, sigur recuperez și am șanse să iau Bac-ul. Plus că eu nu trebuia să dau examenul și la Matematică, unde este cel mai greu să înveți singur.
Uneori îmi aminteam de colegele de liceu: majoritatea nu mă plăceau, îmi ziceau că-s de la țară, că-s nu știu cum. Făceau mici bisericuțe și mă bârfeau. Dar îmi reveneam destul de repede. Mă gândeam că nu contează doar de unde vii, ci și cine ești în prezent și cine vrei să fii în viitor. Am rugat o fostă colegă să-mi dea notițele ei de la școală și de la meditații. O lună nu am făcut altceva decât să învăț de dimineață până seara. Așa am reușit să iau Bac-ul și să intru anul acesta la Facultatea de Limbi Străine din Sibiu.
Taxa de studiu mi-o plătesc din ce am economisit în Germania, iar părinții mi-au zis că dacă învăț bine, mă ajută și ei cu banii. Azi suntem mai bine. Mama spune că acum trebuie să învăț, că timp de muncă o să am toată viața.
Programul care îți dă ambiție
Nu știu dacă aș fi avut ambiție așa mare să merg la facultate fără programul Vreau în clasa a 9-a. Acest program m-a schimbat total. M-a ajutat să-mi dau seama că dacă vrei să realizezi ceva în viață, șansele nu-ți vor pica din cer. Trebuie să muncești și tu pentru ele.
La prima întâlnire din program, eram cel mai timid copil, dar pe parcursul activităților lunare mă îmbogățeam. Din toate punctele de vedere. În suflet, în minte, în vocabular. Am învățat cum să vorbesc în public, să-mi exprim un punct de vedere cu argumente și să-mi fac un CV. Am descoperit că am înclinație pentru limbile străine și, poate cel mai important, am reușit să mă deschid față de oamenii din jurul meu. Doamnele coordonatoare aduceau tot timpul oameni din afara organizației de la care aveai ce să înveți și cu care îți era drag să vorbești.
Trebuie să lupți pentru ceva în viață, iar World Vision România te pregătește pentru această luptă.
Cei mai mulți dintre tinerii care ar putea să meargă la facultate se pierd în ultimul an de liceu, potrivit datelor oficiale. Din generația care a început clasa a XII-a în anul școlar 2017-2018, doar 41% erau admiși la facultate toamna următoare. Comparativ, 76% dintre absolvenții programului Vreau în clasa a 9-a au ajuns în această toamnă la facultate; ceilalți și-au găsit un loc de muncă, s-au înscris la diferite cursuri de formare/calificare ori se pregătesc pentru a încerca din nou să intre la facultate anul viitor.
