Programul Școală după școală este un refugiu pentru copiii cu părinții plecați în străinătate

Daria este în clasa a VII-a, iar materiile ei preferate sunt cele care presupun folosirea creativității. Îi place să deseneze, să picteze și să participe la orele de educație tehnologică. Daria este vorbăreață și curajoasă să ridice mâna și să se ofere voluntar la toate orele. Este implicată la școală, pentru că pentru ea școala este locul în care nu se gândește la problemele de acasă.  

„Îmi place foarte mult școala și mă bucur că în sfârșit am revenit la programul normal. Iar anul acesta îmi place și mai mult pentru că particip și la proiect. Asta înseamnă că stau și mai mult la școală.” ne spune Daria. Ea participă la activitățile de educație remedială și non-formală cu masă caldă din cadrul proiectului ROUTE Poienești.  

Cu părinții despărțiți și plecați, activitățile care o țin la școală mai mult sunt ca o evadare pentru Daria. Ea stă cu cei doi bunici bolnavi pe care trebuie să îi ajute la treabă, la curățenie și la îngrijitul animalelor.  

Tatăl ei este plecat la muncă în Anglia pentru a reuși să își susțină părinții și copilul. Și vine rar acasă, mai ales cu toate restricțiile pandemiei. Acum este nevoit să se întoarcă pe termen nedeterminat să stea cu Daria, pentru că ambii bunici sunt prea bolnavi și necesită internare.  

„Proiectul mă ajută pentru că stau mai mult cu prietenii mei. Și mai mult ne jucăm. Facem și lecții la română și matematică, dar facem și lucruri frumoase. Săptămâna trecută am cules frunze căzute și le-am pus la presat. De abia aștept să se usuce și să facem picturi cu ele.” 

Când toți adulții din viața ei nu reușesc să fie parte din copilăria ei, Daria și-a găsit refugiul la școală și în desen. Desenează animeuri, iar favoritul ei este Naruto.  

Activitățile de tip școală după școală din cadrul proiectului ROUTE sunt pentru unii copii un spațiu de dezvoltare a creativității, de învățare și de prietenie. Activitățile se desfășoară cu cei mai vulnerabili copii din comună, iar o grupă are copii de la mai multe școli. Astfel, elevii sunt nevoiți să își schimbe colegii, să cunoască alți copii din alte sate, să vorbească și să se împrietenească.  

Despre proiect  

Proiectul „ROUTE Poienești- Revitalizarea relațiilor comunitare din Poienești prin furnizarea de servicii integrate” (contract POCU/827/5/2/139922) este co-finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Componenta 1: Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunitățile marginalizate din zona rurală și/ sau în orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori – Regiuni mai puțin dezvoltate, Axa Prioritară: Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității. 

Proiectul „ROUTE Poienești- Revitalizarea relațiilor comunitare din Poienești prin furnizarea de servicii integrate” este derulat de Fundația World Vision România, prin Biroul zonal Iași&Vaslui, în parteneriat cu U. A. T. Poienești, Școala Gimnazială nr. 1 Poienești și Asociația CAIES.