Daniel este mentor-voluntar pentru o adolescentă din cadrul programului „Vreau în clasa a 9-a”, iar când nu își pune în practică abilitățile de Software Development Engineer la compania la care lucrează, își exersează constant curiozitatea și caută să învețe cât mai mult.
Ce materii preferate aveai la liceu?
Română, Istorie, Fizică, Informatică, Biologie.
Ce specializare ai avut în liceu?
Matematică-Informatică.
Ce visai să te faci când vei fi mare?
Nu prea aveam idee. Inițial am vrut să fac jurnalism. Dar apoi în liceu am început să fiu captivat de programare. Pentru că îmi permitea să construiesc lucruri noi foarte ușor. Ceea ce m-a dus pe o carieră în jurul calculatoarelor și programării.
Care e super-puterea ta?
Nu cred că am una. Ce mă ajută e că vreau să învăț. Caut constant să învăț și să mă dezvolt prin orice fac.
De cât timp ești alături de elevii din VC9?
Aproximativ 4 luni.
Ce impact crezi că are proiectul VC9 în viața copiilor?
Unde e nevoie, elevii primesc ajutor în managementul timpului, de unde învață cum să-și împartă mai bine timpul de învățare ca să își atingă obiectivele. Alteori discutăm despre interacțiuni umane, managementul sentimentelor. Elevii mai fac și meditații cu mentorii din program. Toate astea combinate aduc un bagaj de cunoștinte și principii fundamentale de viață care o să-i ajute pe elevi să își structureze și conducă viața. Să își urmărească și să își atingă obiectivele.
Ce faci în timpul liber?
Practic câteva tipuri de sport. Am ajuns să consider sportul necesar pentru productivitate la muncă. E greu să lucrezi o zi întreagă pe scaun când te doare spatele pentru că mușchii nu îți susțin coloana. Și îmi place să citesc cărti de dezvoltare personală și/sau profesională.
Privind înapoi spre bacalaureat, ce gânduri, sentimente îți vin?
Emoție, bucurie, îngrijorare. Toate deodată. Bacalaureatul părea la acel moment un pas mare către viața de adult. Acum mi se pare că a fost doar un pas mic.
Cartea preferată?
Sunt mai multe. Pe zona de dezvoltare personală ar fi Mindset de Carol S. Dweck, Secretele succesului de Dale Carnegie, Excepționalii de Malcolm Gladwell. Din beletristică, seria Dune de Frank Herbert e preferata mea.
Dacă ai putea merge oriunde acum, care ar fi destinația?
O altă planetă.
Cum poți tu schimba lumea?
Om cu om. Dacă eu pot să îmbunătățesc viața unei persoane de lângă mine, am schimbat lumea puțin în bine. Dacă acea persoană face la fel cu încă o persoană, și tot așa, putem reuși să avem un impact pozitiv mare.
Ce faci tu în proiect? Cum ajuți?
Sunt mentor pentru o elevă care își dorește o carieră complet diferită față de a mea. Contribuția mea e orientată pe zona de dezvoltare personală.
Persoana ta preferată?
Nu am o persoană preferată. Nu cred în idoli. În general oamenii au părți bune pe care le admir, și părti mai puțin bune pe care le evit.
Care e cea mai importantă lecție învățată în ultimul an?
E o lecție pe care o tot reînvăț din nou și din nou. Ce ni se pare normal, că „așa se face”, că „așa merg lucrurile”, e o iluzie. Ca societate ne-am creat „normalul”, și fiecare individ contribuie la normalul lui. Ce e normal într-una din zonele țării nu e normal în alta. Și lucrurile pot fi schimbate tot timpul, în orice domeniu. Dar cere efort să ieși din zona de confort și să schimbi cum faci lucrurile.
Care consideri că sunt cele mai mari provocări pentru un elev de liceu de la sat?
Cel mai probabil mediul de la sat e unul cu mai puțină structură și mai puțini oameni de succes. Nu că nu ar fi oameni de succes provenind de la sat, dar de obicei părăsesc satul când fac asta. Nu rămân în contextul elevilor de la sat persoane care să transmită mai departe cum să ajungi de succes.
Totodată, satul e de obicei un mediu cu mai multe provocări și responsabilități pentru elevi. Responsabilități care răpesc din timpul de învățare. Munca în grădină și în jurul casei necesită timp.
Ce le spui oamenilor care nu cred că educația e șansa unei vieți mai bune?
Educația poate să aibă multe forme. Nu doar cea pe care o știm din sistemul formal de educație.
Important este să învățăm lucruri noi, să ne dezvoltăm, să devenim o versiune mai bună în timp. Unde „bun” e relativ și depinde de ce e important pentru noi și ce obiective avem.
Ai văzut schimbări în parcursul copiilor de când ești mentor/meditator în program?
La elevii mentorați schimbările observate sunt majore chiar într-un interval scurt de timp. Să vezi un elev care rămânea în urmă cu școala pentru că nu avea timp de învățat că își organizează timpul și reușește să găsească un echilibru între învățare, relaxare și obligații casnice. Că începe să progreseze cu școala. Că începe să își controleze și structureze viața. Efectiv vezi cum de la o persoană care aproape se lăsa înainte în voia sorții, se ajunge la o persoană care e în controlul vieții sale.
De ce crezi tu că există acest program, Vreau în clasa a 9-a?
În Excepționalii de Malcolm Gladwell sunt comparate la un moment dat două personaje inteligente, foarte bune la învățătură, dar care au drumuri complet diferite în viață. Unul din personaje reușeste să-și termine educația și să ajungă respectat și de succes în domeniul lui. Celălalt, deși inițial mai promițător și cu aptitudini mai bune, nu își termină educația și își trăiește restul vieții neînțelegând de ce nu a reușit să facă ce a dorit în viață.
Sau mai simplu. Ca să ai succes trebuie să știi cum să ai succes. Cum să interacționezi cu ceilalți oameni, cum să înțelegi nevoile celorlalți și cum îți afectează ele nevoile tale. Cum să întrebi, să clarifici lucruri. Cum să te organizezi, cum să îți structurezi timpul, cum să îți prioritizezi obiectivele. Cum să reacționezi sub presiune, cum să îți controlezi emoțiile. Cum să îți expui avantajele, cum să îți descoperi zonele în care ai nevoie de îmbunătățiri. Cu cât înveți lucrurile astea mai repede vei ajunge mai sus pe direcția pe care ți-o propui.
Părerea mea e că programul „Vreau în clasa a 9-a” asta face. Îmbogățește contextul social al elevilor cu oameni care au ajuns de succes în ce și-au propus. De la acești oameni elevii pot învăța lucruri care nu sunt prezente în contextul lor social existent. Văd acest program ca o rampă de accelerare a dezvoltării elevilor, pentru că intră în contact și pot descoperi la o vârstă mai tânără principii care să-i ajute să fie de succes în viață.
Cum a fost copilăria ta?
Am copilărit între oraș și sat prin Bistrița Năsăud și Maramureșul istoric. M-am bucurat de cele mai bune părți din ambele medii, dar am văzut și părțile negative din fiecare. Am prins lipsurile de după anii 90 și decăderea industriei, părinții lucrau în industria textilă și a trebuit să se reprofileze. Am avut o copilărie fericită. Ne simțeam liberi., copii fiind. Mergeam pe jos câte jumătate de oră până la școală fără să ne facem griji. Încă îmi amintesc cu plăcere mersul la școală în iernile cu -20 de grade.
Ce ai învățat de la copiii pe care îl mentorezi?
Deși la prima vedere toți sunt elevi de vârstă similară, contextul fiecăruia și provocările pe care le întâlnesc zi de zi sunt foarte diferite. Din fiecare provocare întalnită de copiii pe care-i mentorez învăț câte ceva.
Interviul cu Daniel face parte din seria #VoluntariatulMerită prin care îi punem în lumină pe oamenii care îi ajută pe bursierii din program să aibă rezultate remarcabile. Căci, din experiența noastră de peste 13 ani cu acest program, am realizat că educația nu e doar despre note, ci și despre încrederea în sine a elevului, armonia emoțională, abilități de socializare, tehnici de adaptare la mediul social. Iar voluntarii mentori ne ajută să avem o abordare integrată a educației și să putem spune când vedem cât de frumos cresc copiii: #AMeritat să investim în educație!
