În urmă cu 13 ani începea să se scrie viitorul primei generații de bursieri ai programului „Vreau în clasa a 9-a”. Elena-Andreea, acum medic pediatru, face parte din prima generație căreia șansa educației i-a deschis brațele unui viitor luminos în care duce binele mai departe.
Povestea ei începe într-un sat din județul Dolj, în sânul unei familii iubitoare, deși cu posibilități materiale reduse – tatăl muncea la combinatul chimic din zonă, iar mama ei era, ca și acum, asistent maternal.
Elena-Andreea a învățat încă din sânul familiei să ducă binele mai departe și să aibă grijă de alții, așa cum a văzut că face mama ei. Totodată, ne-a spus cu convingere că ambii părinți au prioritizat educația copiilor și i-au îndrumat pe calea învățăturii, convinși fiind că doar prin educație copiii lor vor reuși să aibă o viață mai bună.
Își amintește de primul contact cu proiectele World Vision, încă din gimnaziu, când participa la activitățile desfășurate de echipa fundației în școala ei din sat: „Așteptam cu mare drag serbările, concursurile, dar mai ales vacanțele de vară, când mergeam cu fratele meu la școală, unde, alături de ceilalți copii din sat, participam cu mare veselie la jocurile organizate – erau un bun prilej pentru a socializa într-un mod educativ.”
Câțiva ani mai târziu, în 2007, Elena-Andreea a fost admisă la unul dintre cele mai bune licee din Craiova, Colegiul Național Frații Buzești. Deși pasionată de literatură, a decis să urmeze specializarea de matematică-informatică bilingv engleză.
Până aici, povestea ei nu pare vreo poveste specială, presărată de întâmplări nefericite sau tragedii…
Dar liceul nu a fost ușor, dincolo de adaptare la un nou colectiv, pentru Elena-Andreea, schimbarea de la sat la oraș nu a fost ușoară. Iar cei patru ani de liceu au însemnat, pe lângă numeroase teme, proiecte ca să țină pasul cu cerințele școlare, și navetă zilnică: „Ziua mea începea destul de devreme, în jurul orei 5 și un sfert, pentru a putea ajunge la timp la ore. A fost destul de greu, mai ales în zilele friguroase de iarnă, însă îmi amintesc că începeam ziua cu bucurie și cu destul de multă energie. În continuare, fundația World Vision mi-a fost alături și mi-a oferit un ajutor neprețuit prin bursă pe care am primit-o lunar, dar și prin sprijinul moral pe care știam că pot conta. Era liniștitor și încurajator să știu că, pe lângă familie, mai există niște persoane care cred în mine și depun eforturi pentru că eu să ajung o persoană împlinită.”
Bursa pe care Elena-Andreea o primea prin proiectul „Vreau în clasa a 9-a” o folosea pentru a-și acoperi cheltuielile cu naveta, ori, în funcție de nevoie pentru a-și cumpăra cele necesare (rechizite, îmbrăcăminte, produse pentru îngrijirea personală). Dincolo de ajutorul primit prin bursă, spune că așa s-a educat și financiar, căci din bursă trebuia să se chibzuiască pentru a-și acoperi nevoile de bază lunare.
Drumul către medicină a început din liceu, iar prin activitățile din proiect, Elena-Andreea a învățat empatie, toleranță, și-a construit stima de sine și făcut pentru prima dată lucruri simple, care au dus la formarea ei, dar pentru care nu ar fi avut altfel bani.
„Pe lângă partea materială, un rol extrem de important l-au avut activitățile pe care fundația a continuat să le organizeze pentru noi, beneficiarii proiectului. În cadrul acestor activități (mersul la teatru, plimbările în parc), ne-am cunoscut mai bine între noi, ne-am aflat poveștile, planurile și speranțele. Așteptam cu mare nerăbdare taberele de vară, unde toți ne înțelegeam de minune, organizam focuri de tabără, mergeam la ștrand sau în drumeții. Erau singurele excursii de care aveam parte pe tot parcursul anului și îmi părea tare rău atunci când luau sfârșit și trebuia să plecăm, mai ales că și persoanele din cadrul echipei World Vision făceau ca șederea noastră să fie foarte plăcută. Nu o să uit niciodată cum, în cadrul uneia dintre tabere, am experimentat, pentru prima oara în viață, datul cu tiroliana, o experiență care mi s-a părut minunată și pe care am recomandat-o tuturor cunoscuților, ori de câte ori am avut ocazia. De asemenea, întâlnirile lunare în care discutam, desenam, participam la diverse jocuri, dădeam frâu liber imaginației și creativității, au avut un rol foarte important. Deși sunt o persoană timidă, îmi dădeau încredere în mine, încredere că și eu am un cuvânt de spus și că părerea mea contează; m-au ajutat să mă cunosc mai bine și să înțeleg mai bine lumea din jurul meu. Am învățat să nu îmi fie teamă să vorbesc în fata celorlalți.”
Viața nu a devenit mai ușoară pentru Elena-Andreea în privința stabilității financiare, dar asta nu a demotivat-o, chiar dacă a urmat o facultate costisitoare din punct de vedere al materialelor necesare pentru studiu – medicina.
În timpul celor șase ani de facultate, Elena-Andreea a locuit la căminul studențesc, naveta nu mai era, după 4 ani lungi, o opțiune, având în vedere complexitatatea studiilor. În prezent, este în anul al 3-lea de rezidențiat și locuiește tot în cămin, în cel destinat medicilor rezidenți. Mai are încă doi ani. Condițiile din cămin nu o sperie sau demotivează, nici gărzile. Știe că pentru ea educația merită efortul celor 12 ani de școală și 11 de medicină.
A ales Pediatria pentru că iubește enorm copiii și vrea să-i vadă pe toți sănătoși. Cea mai mare împlinire a ei e zâmbetul unui copil sănătos. Merge în satul ei, acasă, săptămânal, căci din sânul familiei își extrage energia și puterea de a continua.
Gândul de final pe care ni-l transmite e plin de recunoștință: „spun din toată inima că proiectul Vreau în clasa a 9-a a crescut oameni frumoși și valoroși. Le mulțumesc persoanelor din echipa World Vision implicate în acest proiect pentru că au crezut în mine, pentru implicarea și eforturile făcute astfel încât noi, beneficiarii burselor, să avem șansa de a termina studiile și de a demonstra că putem să realizăm lucruri frumoase. Și noi putem să ajungem oameni împliniți, în ciuda lipsurilor de acasă; aveam nevoie doar de niște aripi, iar voi mi le-ați oferit.”
Povestea asta e doar una din cele peste 3000 ale tuturor copiilor de la sat pentru care viitorul părea că nu va aduce nimic bun, nimic în afara noroaielor și sărăciei din satele României. Dar, prin investiția în educație, fiecare poveste, oricât de banală pare, ne arată că A MERITAT și merită să îi ajutăm în continuare prin acces la educație.
Mii de copii din mediul rural au nevoie de ajutor să-și continue studiile, căci peste 56% din ei renunță la liceu din cauza sărăciei, după clasa a VIII-a și îngroașă rândurile persoanelor șomerilor, deși ar fi avut șanse reale să devină adulți care se pot întreține, persoane care pot aduce un bine în societate prin valoarea lor umană.
Dacă și tu crezi asta, ne poți ajuta cu un SMS de doar 2 euro la 8845 cu textul LICEU sau cu o donație direct pe site prin care poți ajuta un copil vulnerabil din mediul rural să-și atingă potențialul prin urmarea liceului!
