Binele care se întoarce: fostă bursieră, acum profesoară, Rodica predă mai departe binele în două limbi – engleză și română

Dincolo de cifrele care ne arată promovabilitatea la bacalaureat a absolvenților din programul „Vreau în clasa a 9-a” sau de rata admiterii la facultate, un alt indicator de succes al proiectului ne arată că facem bine că investim în educație: profesiile alese de bursieri.

Hai să vedem împreună ce înseamnă asta…

62,86% din cei 83,8% admiși la Bacalaureat în 2021 au intrat la facultate. Preferatele: medicină, psihologie, asistență socială, poliție și politehnică.

Ce remarcăm cu bucurie dincolo de procentul mare? Că și-au ales să studieze în domenii care pun în centru serviciile sociale, profesii în folosul oamenilor. Copiii nu doar își aranjează viitorul prin educație, dar o fac cu gândul să ajute și ei la rândul lor! Ce poate să ne bucure mai mult?

În cei peste 13 ani de când proiectul a luat ființă, majoritatea absolvenților, nu doar cei de anul acesta, și-au ales meserii sau profesii care ajută în mod direct alți oameni.

Așa este și cazul Rodicăi, fostă bursieră în proiect, absolventă a promoției 2012.

Povestea Rodicăi alături de World Vision începe în urmă cu 11 ani când a intrat ca bursieră în programul Vreau în clasa a 9-a.

Relația ei cu învățătura începe din fragedă pruncie, când mama ei îi spunea că doar educația o va ajuta să răzbească și să se descurce singură. Rodica a  fost crescută doar de mamai ei, fără niciun fel de ajutor material sau emoțional din partea vreunei alte persoane sau instituții.

„ A trebuit să mă maturizez pentru a putea face față provocărilor la care este supus un copil cu o condiție materială precară. World Vision a fost impulsul de care aveam nevoie într-o perioadă importantă din viața mea, adolescența. Pentru prima dată mai era cineva în afara de mama care mă susținea și mă încuraja să învăț și îmi confirma că aceasta este direcția potrivită.”

La finalul clasei a 8-a, pentru că îi plăcea enorm limba engleză, Rodica a hotărât să susțină examenul bilingv. La școala din satul ei nu a avut acces la metodologie sau modele de subiecte, a fost surprinsă de subiecte, dar pentru că muncise mult singură, a reușit să treacă examenul cu brio. Așa începea drumul ei spre București, la un liceu unde putea învăța engleza intensiv.

În continuare, singurul sprijin era mama ei, la care se adăugau eforturile echipei World Vision și bursa pe care o primea în cadrul proiectului.

Deși își urma visul, perioada liceului a fost foarte grea pentru Rodica, căci au apărut cheltuieli suplimentare pentru cărți speciale de limba engleză, navetă și alte materiale didactice. În fiecare zi petrecea 5 ore pe drumul spre liceu, schimbând numeroase mijloace de transport, indiferent de vreme: microbuz, tramvai, metrou.

Deși petrecea foarte mult timp pe drum și nu îi rămânea prea mult timp să învețe acasă, fiind plecată 11-12 ore zilnic, a reușit să termine ultimul an de liceu prima din clasa ei, cu o medie de peste 9.50.

După liceu și bacalaureat, a urmat facultatea și, în paralel, numeroase joburi încercând să-și găsească drumul. A fost, pe rând, reporter și video-editor la un post local de televiziune, a lucrat part-time într-un centru comercial, în primul an de facultate, a fost recepționeră la o companie unde zilnic comunica în limba engleză cu vizitatorii și cu angajații și a predat limba engleză copiilor de toate vârstele.

Nu a părăsit fundația World Vision după ce a ieșit din program, ci a devenit voluntară. Asta a făcut-o să aibă curaj să aplice și la un loc de muncă în cadrul organizației, iar din 2019 lucrează ca asistenta directorului național și alături de membri boardului organizației. Din 1 septembrie 2021, este și dirigintă la o clasă de liceu și profesoară de engleză și română la Liceul Tehnologic din Târgul Fierbinți, județul Giurgiu.

Rodica își aduce aminte cu bucurie de primele activități din programul „Vreau în clasa a 9-a”: excursiile la munte și muzee, consilierea vocațională și psihologică, sesiunile de mentorat.

Povestea ei este unică, dar, totuși, asemănătoare cu povestea a mii de copii din satele României pentru care unica șansă de reușită este să fie susținuți în continuarea studiilor.

Când peste 56% dintre copiii din mediul rural renunță la liceu din cauza sărăciei și a condițiilor dificile de navetă și integrare în noul mediu, ajutorul nostru e cu atât mai important și trebuie să continue.

Gândul de final al Rodicăi este acesta: „Sunt foarte mulți copii care au nevoie de această încurajare, au nevoie de susținere și îndrumare, iar sprijinul World Vision și al partenerilor reprezintă un real ajutor pentru ei”.

Ce poți face tu pentru ca alți copii să aibă o poveste de succes prin educație, asemenea Rodicăi?

Cu un SMS de doar 2 euro/lună la 8845 cu textul LICEU sau cu o donație direct pe site poți ajuta un copil vulnerabil din mediul rural să-și atingă potențialul prin urmarea liceului!