Pentru un adolescent, nevoia de apartenență la grup este poate cea mai puternică. Iar de multe ori, îndeplinirea acestei nevoi este condiționată de posibilitățile financiare. Pentru Mihaela, adolescența nu a fost tocmai ușoară. Își dorea mereu să fie și ea la fel ca ceilalți copii, să aibă mai multe haine, un telefon mai bun, să simtă că face parte din același grup. Însă limitările erau prea mari, iar diferențele se simțeau din ce în ce mai mult pe măsură ce creștea.
Mihaela și sora ei au fost crescute de tatăl lor, într-un sat din județul Vâlcea. Părinții s-au despărțit atunci când ea avea 4 ani. Iar pe toată perioada copilăriei și adolescenței, cheltuielile cu întreținerea lor nu au lăsat loc de prea multe lucruri în plus. Hrana, utilitățile și întreținerea fetelor la școală erau cele mai importante, însă după ce toate astea erau satisfăcute se terminau și banii. „Când mă gândesc la trecut și la anii de liceu, oscilez între mai multe stări: deprimare, stăruință, ambiție, lupta de zi cu zi și, de asemenea, credință în Dumnezeu că lucrurile se vor schimba în bine într-o zi. Nu pot spune despre trecutul meu că a fost unul roz, gândindu-mă mai ales la greutățile pe care atât eu, cât și familia mea le aveam de cele mai multe ori. Acestea se datorau în primul rând situației financiare, care din păcate ne-a limitat foarte mult existența, mai ales în perioada adolescenței.”
Deși îi era greu, Mihaela a continuat să lupte să creadă în visul ei, acela de a se ridica și de a fi pe propriile picioare chiar după terminarea liceului. Și-a dorit să ajungă Subofițer și nu a renunțat niciodată să viseze. Iar acum, visul ei a devenit realitate. De 2 ani lucrează pe postul pe care și l-a dorit, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman. Și nu vrea să se oprească aici. În continuare învață, pentru că știe că poate mai mult. Și că nimic nu e imposibil.
„După atâția ani, viața mea s-a schimbat în bine. Am reușit să-mi îndeplinesc visul de a deveni Subofițer și sunt bucuroasă că, după atâtea greutăți și muncă neîncetată, Dumnezeu nu m-a uitat. Iar o contribuție majoră în asta a avut-o proiectul, datorită acelor ore de meditații pentru bacalaureat pe care le-am avut, care m-au ajutat să trec cu bine de acest examen. Poate este un lucru neînsemnat pentru unii, însă pentru mine contează enorm că acum îmi pot permite ceea ce odată doar priveam sau visam, însă cu multă cumpătare. Am avut momente în care am vrut să renunț, în care nu știam dacă merită sau nu să lupt atât. Dar mereu am avut în minte îndemnurile pe care le auzeam necontenit în proiectul Vreau în clasa a 9-a. «Nu renunța niciodată la visurile tale!» și «Imposibilul poate deveni posibil pentru un copil mai greu încercat, acolo unde există perseverență!» au fost cu mine.
În curând, Mihaela va absolvi Facultatea de Drept. Își dorește să avanseze în grad și să-și construiască o carieră de care să fie mândră. Este recunoscătoare oportunității pe care a reprezentat-o proiectul în viața ei. A fost pentru ea o a doua casă, iar sprijinul pe care l-a primit în toți cei 4 ani de liceu a contribuit foarte mult la omul care este azi.
„World Vision este o adevărată familie, care se luptă pentru educația, visurile și speranțele multor elevi, așa cum a fost și generația mea. Nu voi obosi niciodată să mulțumesc pentru sprijinul, susținerea morală și toată dragostea de care am beneficiat pe parcursul proiectului. Toți oamenii de aici și lucrurile pe care le-au făcut pentru mine vor rămâne pentru totdeauna in inima mea. Au contat enorm activitățile lunare, de la care plecam întotdeauna cu informații utile și sfaturi esențiale vieții noastre. În același timp, toate hainele, obiectele de igenă, excursiile și locurile pe care le-am vizitat și în care nu credeam ca o să ajung vreodată au însemnat pentru mine foarte mult, pentru că mi-au făcut adolescența mai frumoasă și au umplut acel gol săpat de situația financiară în care eu și familia mea ne aflam. Cel mai important lucru este că acolo mă simțeam ca acasă. Oamenii din proiect nu ne-au făcut niciodată să ne simțim inferiori, dimpotrivă! Tot timpul încercau să ne ofere ajutor, sfaturi și mai ales încredere în noi înșine, lucru care lipsea celor mai mulți dintre noi. Am simțit afecțiune și înțelegere necondiționată, iar răbdarea și căldura cu care oamenii din World Vision ne răspundeau la orice întrebări aveam, m-au ajutat să văd lumea cu alți ochi. Voi fi mereu profund recunoscătoare pentru tot ce a însemnat acest proiect.”
Mihaela este astăzi acolo unde a visat și continuă să crească și să-și clădească viața pe care și-a dorit-o încă de mică. Mii de alți adolescenți din rural trec prin aceleași greutăți, iar liceul este pentru ei esențial pentru a-și putea construi un viitor fără lipsuri. Poți fi parte din viitorul lor, prin susținerea proiectului Vreau în clasa a 9-a!
