Diana a fost întotdeauna pasionată de geografie. Încă de când era mică își dorea să meargă în alte țări, să cunoască oamenii de acolo și viețile lor. Au fascinat-o mereu particularitățile oamenilor aflați în diferite colțuri ale lumii, modul în care trăim în funcție de unde ne aflăm, de zona geografică: „Mi s-a părut mereu foarte interesantă geografia, mi-am dorit să aflu cum trăim noi pe planeta asta, cum au apărut toate lucrurile din jurul nostru.” Acum, studiază ceea ce i-a plăcut de mică și crede că e cea mai bună alegere pe care o putea face.
Scrisori de la capătul lumii
A avut ocazia din clasele primare să interacționeze cu cineva din altă țară. Era într-un proiect World Vision, în care copiii din comunitățile noastre și-au făcut prieteni din America. Își trimiteau scrisori și își povesteau unii altora despre pasiunile lor, despre locurile din care provin și lumea lor. Despre familie, prieteni și lucrurile cu care își ocupau timpul. Ea scria în română, iar prietenul cu care vorbea prin proiect scria în engleză. Scrisorile erau traduse de fetele din biroul World Vision din Negrești, unde Diana a găsit mereu un sprijin. Uneori primea și dulciuri sau haine împreună cu scrisorile care străbăteau oceanul de la celălalt capăt al lumii.
Când era copil, toată lumea îi spunea că va fi actriță. Acest gând a rămas cu ea până azi, chiar dacă și-a ales alt drum. În gimnaziu a luat parte la proiectul Impact și îi ajuta pe copiii mai mici să învețe replicile pentru serbări, iar când a început liceul era nerăbdătoare să fie în proiectul Vreau în clasa a 9-a: „Când am intrat în proiect am fost foarte încântată, pentru că știam deja ce mă așteaptă, știam că vor fi activități foarte faine, pentru că erau copii de la mine din sat care fuseseră în proiect și mi-au povestit despre experiența lor. Chiar eu am contactat-o pe doamna coordonator, pentru că îmi doream și eu să fiu în proiect, mi se păreau super interesante activitățile, excursiile. Nu-mi pare deloc rău că am făcut asta.”
Anii de liceu au fost o provocare continuă
În primul an de liceu, Diana a învățat după-amiaza și i-a fost mai ușor, programul era mai lejer, avea timp mai mult dimineața. Însă apoi, din clasa a 10-a, a început să învețe dimineața și lucrurile s-au schimbat. Diana provine din comuna Rafaila, jud. Vaslui, iar liceul l-a făcut în orașul Negrești. Lua autobuzul în fiecare dimineață la 6:40, chiar dacă petrecea doar 20 de minute pe drum. Stătea în școală peste 40 de minute cu unii dintre colegi, cei care făceau naveta, înainte de începerea orelor. Uneori nici nu avea timp să mănânce înainte să plece de acasă. La întoarcere făcea mult mai mult, pentru că autobuzul avea întârzieri, era aglomerat, oprea în mai multe locuri. Iar când ajungea acasă era foarte obosită, nu mai avea deloc energie să învețe. Mereu a preferat să învețe dimineața.
Spune că, în ceea ce o privește, pandemia a venit și cu un avantaj, pentru că nu a mai fost nevoită să petreacă atât de mult timp pe drum. Fiind și în an terminal, a avut mai mult timp să învețe: „Foarte rar aveam teme și a fost un plus că m-am putut concentra pe materiile pe care le aveam de pregătit pentru examen. Ne-au ajutat și profesorii, care datorită proiectului Vreau în clasa a 9-a au putut să ne ofere câte două ședințe de pregătire pe săptămână la materiile la care aveam nevoie.”
Când am întrebat-o cum se înțelegea cu profesorii, Diana și-a amintit cu tristețe că majoritatea făceau diferențe foarte mari între elevi. Motivul era numele părinților, familia din care proveneau unii dintre colegii ei: „Diferențele astea se vedeau foarte tare la note. Copiii respectivi primeau note doar pentru numele de familie. La început am fost puțin afectată, dar apoi mi-am dat seama că nu are rost, nu mă mai interesa. Mi-am văzut de ale mele și am încercat să ignor cât de mult am putut. Însă nu mi se pare în regulă să se întâmple asta, cred că ar trebui să fim tratați la fel, indiferent de cum ne cheamă.”
Ce a însemnat World Vision?
„World Vision m-a ajutat foarte mult, încă din clasele mici am fost în foarte multe proiecte, făceam diverse activități. M-a ajutat să mă dezvolt, să nu mai am emoții atunci când vorbesc cu oameni noi sau când vorbesc în public, nu mai simt emoțiile cum le simțeam înainte.
În clasa a 12-a am făcut multe activități din sfera dezvoltării personale și profesionale. Am participat și la un curs de 3 zile la un moment dat, unde am învățat multe lucruri despre angajare și construirea unei cariere. Atunci am învățat cum să-mi fac un CV.
Un alt lucru pe care mi-l amintesc cu drag sunt excursiile. În fiecare excursie aveam o seară în care ne adunam toți și spuneam lucruri unii despre ceilalți, ne dădeam feedback despre ce am observat, ce am învățat. Nu eram genul care să ne supărăm. Acceptam ceea ce spuneau ceilalți, știind că tot ceea ce spuneam era pentru binele nostru. Copiii care sunt în proiect sunt toți foarte buni, nu aveai cum să te superi. Chiar dacă primeam feedback negativ, știam că trebuie să îmbunătățim acel lucru la noi, dar în niciun caz nu ne supăram.
Ce mi-a mai plăcut a fost că i-am cunoscut pe George și pe Jane, faptul că au fost alături de mine și m-au susținut. Acea bursă pe care o primeam prin proiect îmi era foarte benefică, pentru că îmi puteam lua mâncare, mai puneam la abonamentul pentru transport, îmi încărcam telefonul… era un plus.”
George și Jane McDowell au fost donatorii care au susținut-o pe Diana cu bursa lunară în proiectul Vreau în clasa a 9-a. Păstrează și acum legătura cu ei, vorbesc în fiecare săptămână. Înainte vorbeau prin scrisori, dar acum se văd săptămânal pe Zoom. Înțelege engleza destul de bine și, chiar dacă îi este un pic mai greu, se descurcă și cu vorbitul.
Susținerea celor doi nu s-a terminat odată cu programul, ci continuă și azi, atât moral, cât și financiar uneori: „Mă ajută și cu bănuți, chiar dacă nu mai e proiectul. Inițial mă simțeam un pic prost, dar mi-a povestit George că el donează pentru că atunci când a fost la facultate, tatăl lui a decedat și s-a găsit cineva care l-a ajutat lunar cu bani. El și Jane nu mă sprijină doar pe mine, mai ajută și o fată din Cluj și 3 fete din Negrești. Când o să am și eu salariul meu, o să ajut și eu pe cineva care nu o să-și permită.”
Dacă vrem să schimbăm ceva în lumea asta, ar trebui să începem de la copii
Diana e foarte recunoscătoare pentru tot ajutorul pe care l-a primit în toți acești ani. De aceea, atunci când a terminat liceul a decis că vrea să devină voluntar World Vision. În toamnă a dat telefoane pentru programul Pâine și Mâine, în speranța că va găsi oameni dornici să susțină proiectul. A vorbit cu zeci de persoane, le-a explicat cum a fost pentru ea ajutorul pe care l-a primit de la World Vision și cât de mult îi poate ajuta pe copii Fundația noastră. În a mers într-un mall din Iași și a împărțit pliante, invitându-i pe oameni să doneze pentru proiectele World Vision.
Cu toate că îi face plăcere să se implice, experiența telefoanelor nu a fost foarte plăcută. „Mulți închideau telefonul. Dacă începeam să spun numele și de unde sun, spuneau «nu am timp» și închideau. Și pentru mine era foarte trist, pentru că știam că pe mine m-a ajutat foarte mult. Celor care mă lăsau să vorbesc le povesteam despre experiența mea și cât de mult îi poate ajuta asta pe copiii din mediul rural, care nu au foarte multe posibilități.”
Diana crede că dacă vrem să schimbăm ceva în lumea asta ar trebui să începem de la copii, de la cei mai mici până la tineri și studenți. Ar trebui să investim mai mult în ei, să le oferim oportunitatea de a se dezvolta atât personal, cât și profesional. „Vreau în clasa a 9-a și proiectele World Vision, în general, îi ajută pe copii să comunice, să se exprime, să descopere ceea ce e bine și ceea ce e rău. Îi educă pentru viață mai întâi de toate. Nu am cuvinte să exprim ce a însemnat experiența asta pentru mine.”
Lumea ar trebui să fie mai bună
În ultimul timp, Diana a observat dezamăgită că mulți oameni au sentimente de invidie față de cei din jur. A observat asta la colegii ei de facultate, la oamenii pe care i-a cunoscut în diverse conjuncturi. Lucrul ăsta a întristat-o foarte tare. Crede că lumea ar trebui să fie mai bună, mai tolerantă. I-ar plăcea să fim omenoși, să încercăm să ne ajutăm unii pe alții.
„Doar așa putem deveni mai buni, împreună.”
Pentru Diana, experiența World Vision și-a pus amprenta semnificativ în educația ei și în viața pe care o trăiește azi. Și ar vrea să poată vedea cât mai mulți copii în program. Poți susține și tu elevii din medii vulnerabile să meargă la liceu și să aibă șansa unui viitor mai bun. Iar peste câțiva ani, vei putea spune cu mândrie că A MERITAT!
