Ionela și Ionica, fetele din satul uitat de lume, care nu știu să viseze

Ionela și Ionica, ambele în clasa I, sunt două surori din proiectul Pâine și Maine, din județul Dolj. Acestea locuiesc alături de cei doi frați mai mari, Emil și Marian, clasa a V-a, sora mai mică, Lorena, mezinul familiei de doar un an, Andrei, părinții și bunicii într-un cătun aflat la 4 km de comuna Predești. Pentru a ajunge la școală, Ionela, Ionica și frații săi merg fie pe jos, fie cu bicicletele sau, rareori, îi duce bunicul cu mașina ,,pe care lucrează la un om din sat”. Nu de puține ori, în anotimpul rece când drumul devine impracticabil din cauza zăpezii sau a ploilor abundente, fetele au fost nevoite să lipsească de la școală.

Părinții lor nu au un serviciu stabil. Se ocupă cu creșterea câtorva animale și munca pământului, asigurând cu greu traiul de la o zi la alta pentru copii și întreaga familie. Casa în care locuiesc este făcută din chirpici, iar vremea rea și vântul aprig care pare să bată necontenit pe dealul unde locuiesc au lăsat amprente pe pereții casei care au fisuri și găuri adânci.

Ca pentru majoritatea copiilor și familiilor de la sat, mai ales pentru cei din zone defavorizate, școala online a fost o provocare. Fără alte dispozitive, copiii au păstrat pe rând legătura cu școala de pe telefonul mamei, atunci când semnalul slab din zona le-a a permis acest lucru. Pentru că pandemia i-a îndepărtat și mai mult de școală și lecții, orele remediale din programul Pâine și Mâine sunt pentru Ionela și Ionica o adevărată necesitate. Pedagogul social din program lucrează îndeaproape cu ele, încercând să le ajute să recupereze cât mai bine materia pierdută și să le redea curajul și încrederea că se poate. Izolarea de comună și de restul copiilor se resimte și la nivel emoțional. Fetele sunt sfioase și timide. Le place, însă, să participe la activitățile recreative și jocurile din program prin intermediul cărora comunică și se exprimă cu mai multă usurință.

Ionela este pasionată de desen și își dorește să devină vânzătoare, așa cum a văzut că sunt femeile de la piața din orașul apropiat unde uneori, înainte de pandemie, mai mergea să vândă cu mama ei lapte și brânză. Ionica nu știe încă ce își dorește. Ridică din umeri și se ascunde în spatele unui zâmbet sfios cu care încercă să-și ascundă neîncrederea și timiditatea. Pentru ea pare greu să viseze când lumea ce se deschide mai departe de satul său îi este un necunoscut.

Pentru Ionela și Ionica, programul Pâine și Mâine reprezintă șansa reală de a-și continua școala și de a avea un viitor mai bun. În fiecare zi după ore primesc o masă caldă, iar apoi își fac temele și recuperează materia pierdută alături de colegii lor, îndrumați de un cadru didactic specializat. De-a lungului anului școlar, fetele au primit cadouri de la Moș Crăciun, de Paște și donații de încălțăminte și îmbrăcăminte, iar în starea de urgență, întreaga familie a primit produse alimentare și de igienă.

Pentru acești copii care vor să-și continue educația, ne dorim doar o Porție de Bunătate. Poți dona aici: sau poți trimite un SMS în valoare de 2 euro cu textul PAINE la 8844. Copiii din rural au nevoie de ajutorul tău să meargă la școală. Tu le poți schimba viitorul, cu o Porție de Bunătate.