Anișoara, mamă la puterea a 7-a

În satul Rafaila din județul Vaslui, o mamă singură își împarte viața între două joburi cu normă întreagă și cei 7 copii, dintre care 5 sunt la școală. Povestea Anișoarei e specială prin puterea incredibilă de care dă dovadă în fiecare zi, în lupta ei pentru a le oferi copiilor o viață fără lipsuri.  

Este profesoară și asistentă socială și îi face tot ce îi stă în putință să se descurce singură, fără ajutor. Față de alte situații, în care tot suportul financiar al familiei vine din alocații sau burse sociale, singurul sprijin pe care Anișoara îl primește este participarea în programul Pâine și Mâine al Georgianei, fata cea mică. Nu l-a cerut, toți copiii de la școala unde Georgiana este elevă primesc această susținere. Însă o ajută mult, atât prin faptul că primește o masă caldă la prânz, cât și prin ajutorul la teme. Faptul că își împarte timpul între două locuri de muncă full time, nu îi permite să se ocupe așa cum și-ar dori de Georgiana.  

“Este un proiect extraordinar. Neavând timp să stau acasă, copiii mai mari se descurcau, dar cu fata mai mică a fost greu. Eu fiind aproape toată ziua plecată de acasă, mă mai suna să o ajut la teme, dar e foarte greu prin telefon, nu prea înțelegea. De când a început proiectul s-a văzut un progres foarte mare, pentru că a început să își facă temele la școală. S-a văzut un progres școlar, și la note, și la entuziasm, și la dorința de a învăța.” 

O lecție de determinare și perseverență, alimentată de iubirea pentru copii 

Anișoara este un exemplu pentru copiii ei, pentru că deși pare imposibil, reușește să se descurce și să le arate să prin muncă și perseverență poți face față celor mai mari provocări: “Am vrut să le ofer copiilor și altceva. Am vrut să le arăt copiilor mei că dacă muncești poți să reușești. Sunt, într-adevăr, foarte multe cazuri triste. Este foarte greu ca persoană singură să întreții și 7 copii și să și poți să te dezvolți și pe plan profesional, dar și ca părinte. Să fii un părinte bun, să poți să îți ajuți și copiii. Ești într-o continuă alergare.” 

4 dintre copiii care sunt la școală au anul acesta examene, un motiv destul de mare de stres pentru Anișoara, care își face griji că școala online va face procesul de învățare mult mai complicat. Nu i-a fost ușor, dar până la urmă a reușit să facă rost de câte un dispozitiv pentru fiecare copil, pentru ca aceștia să se poată conecta la ore. Totuși, chiar dacă fiecare copil învață de pe propriul dispozitiv, fie el laptop, telefon sau tabletă, învață toți în aceeași cameră. Lucru care face situația ceva mai complicată, pentru că le e greu să fie atenți și să se coordoneze cu răspunsurile la ore.  

Anișoara este toată ziua plecată de acasă, dar cu toate astea încearcă să-și împartă timpul și cu copiii. Dacă are câteva minute libere îi sună să vadă dacă sunt bine. Cel mai mare sprijin e oferit de copiii mai mari, care au grijă de cei mici. Ne-am bucurat să auzim că fac asta pentru că își doresc cu adevărat și că toate deciziile le iau împreună, ca o familie. “Și când mi-am luat al doilea loc de muncă am discutat împreună cu ei. Și ei au zis că mă susțin ca sa pot să îi susțin și eu pe ei. Pentru că nu reușeam dintr-un singur salariu. Îmi găsesc puterea în iubirea pe care o am pentru ei, iar ei mă încurajează mereu să merg mai departe.” 

Oricât de grea ar fi ziua pentru Anișoara, nimic nu se compară cu bucuria de a-și vedea toți copiii împreună. Faptul că ei pot fi mereu prezenți la ore și sunt dornici de a învăța este un motiv în plus pentru care continuă să muncească în fiecare zi, de dimineața până seara. Viziunea ei este că fără educație nu poți face nimic. Educația a ajutat-o să vadă viața altfel și să devină un model demn de urmat, atât pentru copiii ei, cât și pentru părinți.  

De ce e important programul Pâine și Mâine? 

Există multe familii care nu reușesc să facă față provocărilor așa cum face Anișoara. În locul ei, deseori sunt tați singuri, care nu reușesc să le pregătească de mâncare copiilor. Unii copii veneau la școală doar pentru masa caldă pe care o primeau, iar asta îi motiva să și învețe.  

Anișoara are contact direct cu toți copiii din program, fiind profesoară la școala din sat. Ne-a spus că de-a lungul timpului, copiii au învățat multe lucruri la activitățile de după școală – cum să se spele pe mâini înainte de masă, cum să folosească tacâmurile, cum să strângă masa după ei. Au avut ocazia să mănânce multe feluri de mâncare pe care nu le mâncaseră niciodată. “Când vezi un copil că se uită în farfurie și mai mănâncă încă o porție, atunci îți dai seama că pentru copiii ăia o masă caldă la prânz este cel mai mare ajutor.” 

Și tu poți sprijini programul, alegând o porție de bunătate care să le asigure copiilor mese calde la prânz și ajutor la teme. Le dai și pâine, dar și un mâine, printr-o donație aici: