Tratament  pe  termen  lung  pentru  sănătate

Antreprenoriat social și dezvoltare rurală
iunie 17, 2020
Prin  educaţie, World Vision  România  a  dăruit  încredere  și  viitor  copiilor
iunie 17, 2020

În cei 30 de ani, World Vision România a reabilitat şi dotat cabinetele medicale din comunităţile rurale în care a fost prezentă, oferind astfel servicii de asistenţă medicală primară pentru 500.000 de persoane. Am desfăşurat campanii de vitaminizare şi vaccinare pentru aproximativ 2.000 de copii, iar 7.000 de copii au fost expuşi campaniilor de igienă, nutriţie şi sănătate şi cursurilor de educaţie pentru sănătate. 

Aproximativ 70.000 de copii au avut acces la evaluări medicale bianuale. Am organizat sesiuni informative pentru mame pe teme legate de nutriţie şi dezvoltarea copilului şi am oferit training-uri pentru peste 400 de cadre medicale.  

O altă intervenţie majoră a World Vision România a vizat implementarea proiectelor de aducţiune de apă potabilă în comunităţi. 

Prin proiectul „Mame pentru viață. Viață pentru mame” ne-am propus să asigurăm respectarea drepturilor și accesului gravidelor și copiilor la servicii medicale competente, complete, gratuite și necondiționate și să contribuim la dezvoltarea unui model integrat de servicii de îngrijire maternală și de planificare familială, precum și la îmbunătățirea asistenței medicale materne. Am desfășurat sesiuni despre sănătatea reproducerii, spațierea optimă a nașterilor și dreptul la îngrijire medical gratuită. 

Programe de sănătate  

22.000 de persoane implicate în programul „Mame pentru viață, viață pentru mame” 

Dintre care 580 de medici, beneficiari de formare 

Servicii de asistenţă medicală primară pentru 500.000 de persoane, prin reabilitarea şi dotarea cabinetelor medicale 

2.000 de copii beneficiari ai unor campanii de vitaminizare şi vaccinare 

7.000 de copii în campanii de igienă, nutriţie şi sănătate 

70.000 de copii cu acces la evaluări medicale bianuale 

Training-uri pentru peste 400 de medici și asistente 

Apă potabilă și toalete igienice pentru 150 de școli și grădinițe 

2.000 de mame au învățat cum să-și hrănească copiii corect 

Implicarea acestor #EroiNeȘtiuți nu se oprește aici, alături de tine vor continua să dăruiască șanse reale la o viață mai bună tuturor copiilor din comunități vulnerabile! Fii și tu un erou și oferă SPERANȚĂ! 

Donează