Continuăm să învățăm și în pandemie, dar cum? Paradoxul examenelor naţionale, în perioada COVID-19

Decalog pentru sănătate mai bună în România
mai 18, 2020
Sondaj World Vision România: hainele vechi ale românilor, între reciclare, donații caritabile și bomba ecologică a gropilor de gunoi
mai 29, 2020

Doar 25% dintre copiii din mediul rural merg la şcoală la pregătirea pentru examene, însă 70% dintre părinţi spun că îşi vor trimite copiii să dea Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională

27 Mai 2020. Mai puţin de o treime dintre copiii din programele World Vision România vor merge la şcoală în perioada 2 – 12 iunie, la pregătirea pentru examenele naţionale. Cu toate acestea, conform informaţiilor oferite de părinţi, 70% dintre aceştia spun că îşi vor trimite copiii pentru a da examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională.

Cei 75% dintre copiii care au spus că nu vor merge la şcoală în cele zece zile de pregătire au invocat motive legate de siguranţă a lor şi a familiei, cel mai des întâlnite fiind:

  • Părinţi sau bunici care sunt în categoriile aflate la risc pentru COVID-19.
  • Lipsa de încredere în capacitatea şcolilor de a asigura posibilitatea de a se respecta distanţarea socială şi regulile legate de igienă.
  • Teama de îmbolnăvire în mijloacele de transport în comun pe care copiii le folosesc pentru a ajunge la şcoală.
  • Lipsa de claritatea în ceea ce priveşte măsurile luate de autorităţi pentru prevenirea îmbolnăvirilor în perioada în care copiii merg la şcoală şi respectarea măsurilor de protecţie.


Copiii din programele World Vision România sunt din mediul rural, preponderent din familii vulnerabile, însă procentul de copii care vor participa la pregătirea pentru examene este asemănător şi în oraşele mari. Conform unui sondaj dat publicităţii de Inspectoratul Bucureşti, aproape 23% dintre elevii din București au anunțat până vineri, 22 mai, că vor veni la școală, fizic, în perioada 2-12 iunie, pentru a se pregăti de Evaluarea Națională și Bacalaureat. Cei mai mulți sunt din clasele a VIII-a – 4.521 de elevi, față de 3.214 liceeni în clasele a XII-a – a XIII-a care și-au exprimat această opțiune.

Reprezentanţii elevilor din programele World Vision România au cerut încă de la începutul lunii mai ministrului Educaţiei, printr-o scrisoare deschisă, un plan de măsuri concrete, comunicate clar, care să asigure atât infrastructura necesară pentru protecţia copiilor şi a profesorilor, cât şi eficienţa actului educaţional în aceste condiţii înainte de întoarcerea la şcoală.

Fundaţia World Vision România reiterează solicitarea către Ministerul Educaţiei și Cercetării de a comunica clar părinţilor şi elevilor cum se vor aplica măsurile de protecţie incluse în Ordinul comun semnat cu Ministerul Sănătății în 8 mai şi publicat în Monitorul Oficial în 12 mai prin care au fost stabilite o serie de măsuri pentru desfășurarea activităților de pregătire şi în vederea susţinerii examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională în unitățile de învățământ, în condiții de siguranță, în contextul prevenirii și combaterii îmbolnăvirilor cu COVID-19. Informarea părinţilor şi elevilor şi asigurarea acestora că măsurile stabilite vor fi aplicate şi monitorizate cu atenţie este un factor care poate contribui la creşterea ratei de participare atât la pregătirea pentru examene, cât şi la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.

“Este foarte important să continuăm să învățăm și să găsim soluții care să permită accesul copiilor la educație și în perioade neobișnuite, așa cum este aceasta. Educația trebuie să fie o prioritate pentru părinți și pentru întreaga comunitate. Însă ceea ce vedem zilele acestea ne demontrează în continuare contrariul, iar acest drept fundamental al copilului, educatia, este tratat cu superficialitate. Numărul foarte mic al elevilor care vor participa la pregătirea pentru examene este un semnal de alarmă pentru autorităţi, mai ales după o perioadă în care aproape un sfert dintre copiii României nu au avut acces la educaţia online. Cu siguranță rezultatele la examenele naţionale în acest condiţii vor fi slabe, sub nivelul anilor trecuţi. Este esenţial ca toate părţile implicate în sistemul de educaţie, de la noi, ONG-urile care activăm în acest domeniu, la autorităţile responsabile, să ne punem împreună resursele, să evaluăm situaţia la zi, să facem un plan de remediere şi recuperare a deficitului educaţional acolo unde este nevoie, cu precădere în mediile defavorizate şi în mediul rural. Suntem în prag de examene, iar în sistemul de educație ceea ce domină este haosul și lipsa unor măsuri coerente și clare care să permită accesul copiilor la educație în condiții de siguranță“, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision România.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 400 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil.

www.worldvision.ro, https://www.facebook.com/WorldVisionRomania, https://blog.worldvision.ro/

Donează