“FEARING WRONG” – STUDIU GLOBAL WORLD VISION ASUPRA VIOLENTEI IMPOTRIVA COPIILOR

Studiul a fost realizat de IPSOS Reid pe un esantion de 11.000 de persoane din peste 28 de tari

Concluzia studiului este ca temerile noastre legate de siguranta copiilor sunt gresite. Desi spatiul public este considerat cel mai periculos loc pentru copii, totusi acestia sunt in cel mai mare pericol chiar la ei acasa

Bucuresti, 05.03.2015 | Locurile care pun cel mai mult in pericol siguranta copiilor nu sunt cele de care ne temem de obicei, este concluzia raportului “Fearing Wrong” (Frica de rau) Studiul, realizat impreuna cu compania de research Ipsos Reid, arata ca oameni din toata lumea considera violenta ca fiind o problema frecventa, in crestere si insuficient raportata si, mai mult decat atat, invaluita in perceptii si interpretari distorsionate si, prin urmare, prea putin inteleasa.

“Violenta impotriva copiilor este cea mai raspandita, mai periculoasa si, in acelasi timp, cea mai tacuta atrocitate a vremurilor noastre”, afirma Dr Kirsty Nowlan, Director Politici Publice in cadrul World Vision. “Toate aceste perceptii si interpretari eronate ne impiedica sa progresam.”

Studiul efectuat pe un esantion de 11.331 de persoane, in varsta de peste 16 ani, din peste 28 de tari, evidentiaza ca majoritatea celor intervievati (61%) considera ca “spatial public” (transportul in comun si orice alte tipuri de spatii publice) reprezinta locul in care copiii sunt expusi in cea mai mare masura diverselor tipuri de riscuri.

“Tragedia este ca ne inselam. Cel mai periculos loc din lume pentru majoritatea copiilor de pretutindeni este propria lor casa, adica exact locul care ar trebui sa fie cel mai sigur pentru ei”, a declarat Dr. Nowlan. “Dar cel mai alarmant aspect este ca marea majoritate a respondentilor – 79% – simt ca cele mai multe cazuri de violenta impotriva copiilor nu sunt raportate, astfel incat dimensiunea reala a problemei, precum si posibilele solutii, sunt inca aproape necunoscute,” a afirmat Dr. Nowlan.

Raportul a fost lansat la Bruxelles pe 25 februarie 2015, in cadrul unui eveniment gazduit de europarlamentarul suedez Anna-Maria Corraza-Bildt.

World Vision a prezentat concluziile raportului in fata a patru Europarlamentari membri ai Grupului Interparlamentar pentru Drepturile Copiilor. La eveniment a participat Ernest Sagaga, Director Drepturile Omului si Siguranta in cadrul Federatiei Internationale a Jurnalistilor, care a vorbit despre modul in care media raporteaza cazurile de violenta asupra copiilor.

“UE poate juca un rol major in prevenirea violentei impotriva copiilor din intreaga lume”, a declarat Deirdre de Burca, Director Advocacy World Vision Brussels si UE. “Noul Grup Interparlamentar pentru Drepturile Copiilor ofera o platforma adecvata pentru dezbaterea chestiunilor legate de violenta impotriva copiilor, in colaborare cu institutiile europene si cu organizatiile non-guvernamentale.”

“Rezultatele acestui studiu arata ca oamenii se asteapta ca guvernele si decidentii sa actioneze pentru a gasi solutii impotriva violentei impotriva copiilor. Ne aflam intr-un moment oportun. In mai putin de 9 luni, liderii mondiali se vor reuni in cadrul ONU la New York si vor finaliza negocierile pentru cadrul de actiune post 2015. Noul cadru global va determina prioritatile de dezvoltare internationala pentru urmatorii 15 ani, prin urmare violenta impotriva copiilor trebuie sa fie inclusa pe agenda dezbaterilor. Daca UE reuseste sa vorbeasca cu o singura voce pe aceasta tema, avem sanse ca violenta impotriva copiilor sa fie adresata la nivel global”, a declarat de Burca.

Statistici extrase din raport

La nivel global (11.331 persoane din 28 de tari):
• 76% dintre respondenti stiu /au auzit de un copil care a fost victima a violentei
o 30% cunosc personal un astfel de copil
• 61% dintre respondenti considera ca spatial public este cel mai periculos loc pentru copii
o In realitate, cele mai multe cazuri de violenta impotriva copiilor se petrec acasa sau in comunitatile in care traiesc
• 14% spun ca scoala este cel mai periculos loc
• 62% cred ca in tara lor cazurile de violent impotriva copiilor s-au inmultit in ultimii 5 ani
• 45% sunt de parere ca nu se face suficient pentru a preveni violenta
• 79% cred ca cele mai multe cazuri de violenta impotriva copiilor nu sunt raportate
• Cauze:
o 75% – lipsa de informatii
o 75% – alcoholism si abuz de droguri
o 75% – abuz din partea unor alte victime
o 61% – saracie
o 57% – crima organizata
o 45% – atitudini si practice culturale
o 31% – teroristsi si grupuri extremiste
• 24% – abuz din partea unor forte armate
• 79% cred ca violenta impotriva copiilor poate fi semnificativ redusa si in cele din urma eliminata daca oamenii actioneaza impreuna pentru a o preveni si pentru a creste nivelul de constientizare

Mai multe informatii sunt disponibile aici: http://www.wvi.org/fearingwrong