REÎNCEPE PROIECTUL „ALEGE ȘCOALA!” DESTINAT REDUCERII ABANDONULUI ȘCOLAR

COMUNICAT DE PRESĂ

Bucuresti, 4 VII 2014 – Lansăm a treia ediție a proiectului „Alege Școala!” desfășurat de World Vision Romania în parteneriat cu Patriarhia Română. Vom organiza activități pentru reducerea abandonului școlar la care vor participa 2.957 de copii, tineri și părinți din zonele de vest, sud-vest Oltenia și nord-vest ale Romaniei. Alături de noi vor fi 1.000 de preoți și specialiști în educație. Proiectul va fi lansat in iulie în fiecare zona vizată: în Craiova, Cluj și Timișoara.

La fel ca şi primele două proiecte Alege Şcoala!, din 2009-2012 şi, respectiv, în 2010-2013, noul proiect „Alege Școala!” în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord –Vest” îşi propune prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, prin acţiuni şi măsuri inovative la nivel multiregional şi menţinerea în sistemul de educaţie a persoanelor expuse acestui risc, precum şi dezvoltarea unor acţiuni remedial corective, pentru persoane care au părăsit timpuriu şcoala, din regiunile Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest.

Beneficiarii proiectului vor fi 2.957 persoane (1.325 elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii, 318 persoane care au părăsit deja timpuriu şcoala, 1.314 părinți), 106 persoane implicate în organizarea activităților din centre, 953 preoți responsabili de centre şi 53 de specialiști în educație.

Anticipăm realizarea a 53 de Centre Educaționale Inovative Alege Şcoala, 3 de sesiuni de formare a câte 5 zile pentru 106 persoane, 3.816 fișe de lecții, 13 campanii de informare și conștientizare, 1 „toolkit” educațional cu 7 module; 1 platformă educațional virtuală, 1.908 acţiuni de tip “Școală după școală” și “Școala de duminică”; tabere pentru 1.325 copii și un concurs cu premii, pentru 318 persoane care au părăsit timpuriu școala.

„În edițiile anterioare ale proiectului, 100.000 de copii au beneficiat de diverse activități. Am fost alături de copiii cu risc de abandon școlar integrându-i într-o comunitate întemeiată pe cultura iubirii şi a comuniunii. Ne-am străduit să suplinim lipsa de afecţiune părintească şi impactul dramatic al atmosferei de familie, să descoperim copiii talentaţi şi să îi încurajăm. În special la şcoala de duminică unde am făcut educație de bază și am stimulat motivația pentru studiu, sau în taberele de creaţie, copiii au luat contact cu modele şi deprinderi noi, au căpătat încredere în propriile abilităţi şi au descoperit noi modalităţi de a se exprima. Astfel, 29.207 copii au participat la concursuri de creație, 9.618 au mers în 235 de tabere iar 3.206 preoți și profesori de religie au fost special instruiți în 247 de sesiuni de formare. Noul nostru proiect ne oferă șansa să punem în aplicare lecțiile învățate, să continuăm să fim un sprijin pentru copii și comunitate, să încercăm noi modalități care să ducă la îmbunătățirea situației actuale a abandonului școlar în regiunile respective.” – comentează Pr. dr. Constantin Naclad, Director Credință și Dezvoltare Spirituală al fundație World Vision Romania și manager al proiectului „Alege Scoala”.

Mai multe detalii despre editia anterioara si un film gasiti aici

Proiectul ”Alege Școala!” în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord –Vest” este implementat cu binecuvantarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, în conformitate cu Temeiurile nr. 450/2012 și nr. 8913/2013, ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane și este un Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 2: „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.2: „Prevenirea si corectarea parasirii timpurii a scolii”.

Detaliile de identificare a proiectului sunt:
Investeşte în oameni!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 2: „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”
Domeniul major de intervenţie 2.2: „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”
Beneficiar: Fundaţia World Vision România
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/162/2.2/S/136275
Titlul proiectului: Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!

***

Marti 1 iulie 2014 la Craiova, în sala de conferinte a Centrului de Restaurare, Conservare Patrimoniu și Vizualizare al Facultatii de Teologie Ortodoxa, s-a desfasurat festivitatea de lansare a proiectului în zona Sud-Vest Oltenia.

Evenimentul s-a bucurat de prezenta Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei alături de alte 200 de persoane – elevi, studenți, preoți, profesori, reprezentanți ai instituțiilor locale și reprezentanți ai fundației World Vision Romania din județele Dolj și Vâlcea precum și de la biroul național din București. Audienței i-au fost prezentate informațiile despre noul proiect iar Managerul proiectului „Alege Scoala” Pr. dr. Constantin Naclad, a făcut un istoric al parteneriatului dintre World Vision România și Patriarhia Română atât în programul „Hristos Împărtășit Copiilor” cât și în proiectele „Alege Scoala!” anterioare, referindu-se la impactul acestora asupra copiilor dar și a catehezei și preoților din parohiile participante.

La Cluj, proiectul va fi lansat pe 7 iulie 2014, la orele 11.00, la sediul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Sala „Nicolae Ivan“ a Centrului Eparhial, din Piaţa Avram Iancu, nr. 18 iar la Timisoara festivitatea se va desfasura pe 15 iulie.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi pe:
Pr. Dr. Costin Naclad – Director Credinţă şi Dezvoltare World Vision România & Manager proiect „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!”
Tel. 0731.444.632, email: constantin_naclad@wvi.org