Martie, 2020. Școlile urmează să se închidă, iar orele se mută în online. Ioana era oricum sigură că va pica bac-ul la matematică. Nu s-au înțeles niciodată prea bine. Iar acum, cu noua situație, i se confirma și mai mult că nu va avea nicio șansă să promoveze. La prima simulare luase puțin peste 3.50. Era mai supărată, însă, că nu va mai putea merge la școală. Învăța la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad și îi plăcea mult să meargă la ore, mereu era atentă, chiar dacă nu avea cele mai bune note. Se bucura de tot ceea ce învăța. Tot atunci a apărut și cea mai mare provocare: închiderea restaurantelor.
Ioana lucra în fiecare sfârșit de săptămână ca ospătăriță, pentru a se putea întreține. Situația financiară pe care o avea acasă nu era deloc roz. De mică a avut această ambiție, că trebuie să se descurce prin propriile forțe, să nu fie nevoită să ceară de la părinții ei. Deși bursa proiectului Vreau în clasa a 9-a o ajuta să-și acopere o parte dintre cheltuieli, principala ei sursă de venit era dintr-odată pierdută. Dar pentru că nicio tristețe nu vine fără o bucurie care să compenseze, într-una din zile, prin aprilie, Ioana a primit vestea că va face meditații la materiile pentru bacalaureat. Era acasă, după ore, dezamăgită din nou că nu a înțeles mare lucru.
„În momentul în care a venit pandemia și totul s-a mutat în online, fiind la țară, mai munceam, îi ajutam și pe părinți cu munca și era chiar mai greu să-mi împart timpul. Datorită profesorilor și acestor ore suplimentare am prins curaj și mi-am spus că trebuie să iau bac-ul. Tot ceea ce făceam eu acasă era degeaba, pentru că nu înțelegeam. Atunci când este cineva lângă mine și mă învață, îmi arată pas cu pas ce trebuie să fac, atunci reușesc să înțeleg mai bine. Îmi doream să promovez, iar acum prinsesem din nou încredere, datorită profesorilor. Mi-am dat silința, pentru că ei au avut încredere în mine mai mult decât am avut eu. Și orele astea suplimentare au venit datorită proiectului. Nu aș fi avut bani să le plătesc, de aceea când am auzit că vom avea această posibilitate, de a aprofunda, m-am bucurat foarte mult, am strigat, le-am spus imediat alor mei.”
Încrederea părinților era cea mai puternică motivație
În ziua afișării rezultatelor la bacalaureat, Ioana avusese și examenul teoretic pentru școala de șoferi. A picat. Ajunsese tristă la liceu, pentru că nu știa la ce să se aștepte. Când a văzut pe liste ADMIS în dreptul numelui ei, a fost cea mai fericită clipă. Și-a aruncat ghiozdanul în sus de bucurie, a dansat în jurul lui, iar apoi a sunat-o pe mama ei să-i spună despre reușită: „Eu întotdeauna am fost încurajată de ai mei, chiar dacă am luat note rele. Uneori ajungeam acasă supărată și stresată, din cauza unei note. Când îi spuneam mamei, îmi zicea: «Lasă, fii tare, nu nota contează. Contează ce ai tu în cap și am încredere în tine că te vei ridica.». Iar când îmi zicea asta mă ambiționam și mai tare, iar următoarea dată luam 7, 8, 9… Ai mei niciodată nu mi-au spus «De ce altul poate și tu nu?». De multe ori râdeam împreună, pentru că eu începeam să plâng și le spuneam supărată de nota mică, iar apoi ajungeam împreună să râdem de asta. Era o atmosferă foarte caldă acasă, iar datorită lor am putut să mă ambiționez, știind că au încredere în mine. Era o bucurie foarte mare când luam o notă mai mare, pentru că nu am fost o elevă excelentă, însă îmi plăcea școala. Ușor-ușor mă ridicam și știam că-mi pot reveni de fiecare dată. Am fost foarte mândră de mine și la fel au fost și ai mei atunci când am luat bac-ul. Mama a început să plângă de bucurie la telefon atunci când i-am spus. Iar când profesorii mi-au spus «Bravo!», a fost un moment unic.”
Ioana a devenit bursieră Vreau în clasa a 9-a în al treilea an de liceu. A fost încă unul dintre lucrurile pe care le-a făcut cu entuziasm: „Prima dată eram foarte curioasă, fiind o persoană care vrea să încerce foarte multe lucruri noi și, mai ales când ne-au fost explicate și beneficiile pe care le vom avea în urma acestui proiect, am știut sigur că vreau să mă înscriu. Și nu mi-a părut rău deloc, din contră, cred că a meritat din plin, pentru m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt ca persoană. Pe lângă asta, am învățat să-i ajut pe ceilalți, să fiu mai atentă la cei din jur. Apoi, am avut parte de mult lucru în echipă, la fiecare activitate lunară. Eu nu aveam foarte multe abilități în acest sens, dar datorită proiectului și tuturor activităților pe care le-am avut, am reușit să învăț, să mă dezvolt, iar acum asta mă ajută în interacțiunea cu oamenii din jurul meu.”
„Am simțit că e totul pierdut pentru mine”
Când era mai mică, Ioana își dorea să fie o dansatoare de succes. A făcut dansuri populare timp de 5 ani și visa să ajungă într-un ansamblu mare, într-un oraș mai mare, să facă performanță din asta. Îi place mult muzica populară și simte că o leagă de locurile în care a crescut. Mai târziu, fiind elevă la un liceu tehnologic, se gândea să pornească o afacere cu fonduri europene, în domeniul zootehniei sau să-și deschidă un restaurant pentru evenimente, ca cele în care lucra la final de săptămână.
După examenul de bacalaureat, însă, sfătuită de mama ei, a aplicat la Școala Postliceală FEG din Bârlad, pentru a deveni asistentă medicală: „Mă convinsese mama să fac asta, pentru că voi avea un loc de muncă garantat. Începusem să prind încredere în mine, aveam încredere și că o să-mi placă, pentru că îmi plac mereu lucrurile noi.”
Imediat după admitere, a plecat la mare, ca în fiecare vară. Începând de la vârsta de 16 ani, pe perioada vacanței, Ioana lucra ca ospătăriță la terasele de pe litoral, pentru a-și putea permite să stea cu chirie în Bârlad în timpul anului școlar. La întoarcerea acasă, însă, castelul ei de nisip se prăbușise. Mama ei, cea care îi era alături în toate, cea care o sprijinea în orice moment, a decedat. „Am simțit că totul e pierdut pentru mine. Am decis atunci că vreau să plec în altă țară, să am o altă viață, un nou început. Nu am vrut să mai stau acolo. Am zis că decât să stau acasă, să sufăr în mine, aleg să plec departe.”
Deschiderea unui business rămâne pe listă
Inițial plecase cu fratele ei mai mare și cumnata ei în Italia, încercând să-și găsească un loc de muncă. Dar din cauza vârstei fragede și a faptului că nu vorbea limba italiană, nu a vrut nimeni să o angajeze. După câteva săptămâni, îi spusese fratele său că i-a găsit un job de baby sitter pentru un copil, în Anglia. Avea 18 ani atunci și a plecat singură, fără să se uite înapoi. Timp de câteva luni, a locuit cu familia recomandată de fratele ei și a avut grijă de băiețelul de 5 ani.
Acum, lucrează pe timp de noapte într-un depozit, pregătește mărfurile pentru livrare în hypermarket-uri, iar în viitor ia în considerare posibilitatea pornirii unui business. „Mi-aș dori să învăț design vestimentar, pentru că îmi plac foarte mult hainele și mi-ar plăcea să-mi cumpăr material, o mașină de cusut și să pot face haine și pentru mine și pentru alții. Nu-mi doresc să muncesc toată viața pentru cineva, îmi doresc să muncesc doar pentru mine. Ăsta a fost visul meu încă din liceu. Ori un restaurant, ori o micro-fermă, ori un business cu haine… nu mai vreau să am program fix, vreau să-mi iau liber atunci când îmi doresc, să nu depind de altcineva.”
Eu pot!
În ciuda pierderii suferite, Ioana și-a păstrat optimismul pe care l-a învățat de la ai ei. Își dorește să transmită mai departe această atitudine, către ceilalți elevi care poate experimentează aceleași griji pe care le-a avut ea cu un an înainte. „Aș vrea să le spun elevilor să aibă mult mai multă încredere în ei. Dacă îți dorești un lucru și chiar vrei să faci ceva, poți. Să-și spună în fiecare zi «Eu pot!». Dacă eu am reușit să înțeleg matematica și să iau bacul, oricine poate.”, spune râzând, fiind chiar și acum surprinsă de reușita ei.
„Îmi doresc pentru ei să aibă curaj, ambiție, voință și multă încredere în ei, pentru că se poate. Mai ales colegilor mei mai mici din Vreau în clasa a 9-a, vreau să le spun că datorită acestui proiect au posibilitatea de a învăța mai mult, de a avea acces la ore suplimentare gratuite. Au acces la mult mai multe oportunități.
Eu sunt foarte recunoscătoare proiectului, pentru că mi-am dorit enorm să iau bacul, iar datorită acestor ore suplimentare din proiect, am reușit. Cred că e foarte important pentru copiii care nu au posibilitatea și chiar își doresc. Eu sunt unul dintre acei copii, iar pentru mine a însemnat enorm de mult. Eu mă bucur de orice lucru mărunt care mi se întâmplă. M-am bucurat din suflet că am avut posibilitatea de a fi în proiect și de a mă dezvolta. Chiar dacă încă nu am ajuns să fac o facultate, cred că e important să ai ambiție și niciodată să nu spui niciodată. Lucrurile bune se pot întâmpla oricând.”
Un program de burse poate însemna puțin din exterior, însă pentru Ioana Vreau în clasa a 9-a a fost cel mai mare ajutor. La fel ca ea, mii de elevi de liceu au nevoie de susținere, au nevoie să știe că cineva le este alături, cineva care crede în ei necondiționat și îi ajută să-și depășească limitele. Putem face mai mult bine împreună.
Susține și tu un elev de liceu de la sat cu o bursă lunară sau cu un simplu SMS de doar 2 euro la 8845 cu textul LICEU!
