Nu toți copiii au loc în prima bancă, însă fiecare poate vedea mai bine. Am testat 1000 de copii din mediile cele mai vulnerabile ale României Nevăzute. O mare parte dintre aceștia au nevoie de ochelari. Donează acum și ajută-i să vadă la tablă. Să nu rămână-n urmă. Să se dezvolte.

Altă valoare:
Lei

Mulţumim mult,
ai ales să donezi suma de 30 LEI

Poți dona și prin SMS la 8864 cu textul SPERANTA!

 

Peste 61% dintre părinții de la sate nu și-au dus niciodată copiii la un control oftalmologic, deși medicii recomandă un control pe an

Motivele:

❗ dacă copiii nu se plâng, înseamnă că nu au probleme (peste 30%);

❗ lipsa banilor (22.5%);

❗ distanța prea mare până la medicul oftalmolog (22.5%);

❗ lipsa de timp (5.6%).

Proiectul Prin ochi de copil

Peste 1000 de copii din mediul rural, cu vârste între 7-11 ani, au fost testați cu aparatul Quick See. Toate rezultatele au fost analizate de medici oftalmologi, iar copiii identificați cu probleme de vedere au nevoie urgentă de un consult oftalmologic specializat şi ochelari de vedere.

Peste 2000 de copii de la sate au participat la sesiuni de  informare despre importanța unei bune vederi în procesul de învățare și despre cum să aibă grijă de ochii lor.

Hai să-i vezi pe copiii care nu văd

 

O fetiță cu părul împletit se uită cu ochii mari la literele pe care le face doamna la tablă. Are opt ani și învață tot în clasa învățătoarei Anișoara Fătu. Deși stă în prima bancă, Bianca sau Bibi, cum o alintă colegii, insistă mai mult cu privirea decât majoritatea colegilor săi. Doar așa poate distinge conturul literelor. I-ar plăcea să vadă mai bine, mai ales pentru a putea citi. Materia ei preferată este Limba Română.

 

Când era mai mică, Bibi a avut ochelari de vedere, dar s-au spart după ce i-a scăpat pe jos. Părinții n-au mai dus-o să-i facă încă un control oftalmologic, iar de ochelari nici nu și-au mai pus problema pentru că sunt prea scumpi.

 

Și Ștefan, unul dintre colegii ei, a avut ochelari de vedere încă de la grădiniță. „Am purtat ochelari când eram mai mic. Aveam ochii mai strâmbi. Și acum ar trebui să mai port, dar i-am pierdut. Mi-ar plăcea să am unii noi, cu rama mai pătrată“, a spus băiețelul.

Binele se face om cu om. Dă mesajul mai departe!

Twitter
Visit Us
YouTube
LINKEDIN
Share
INSTAGRAM