Medierea Muncii.

Medierea muncii este o activitate care are ca scop facilitarea angajării persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin potrivirea cerințelor locurilor de muncă vacante puse la dispoziție de către angajatori cu pregătirea profesională, aptitudinile și opțiunile solicitantului.

Prin acest serviciu, Fundația World Vision își propune să fie alături de cei care caută un loc de muncă pe parcursul întregului proces de angajare, de la identificarea opțiunilor potrivite, până la selecție, interviu și angajarea propriu-zisă. Scopul medierii muncii este acela de a contribui la ocuparea forței de muncă, acesta fiind un pas în plus către dezvoltarea economică a comunităților în care activăm.

Cui îi este adresat acest serviciu?

Medierea muncii este un serviciu adresat în primul rând acelor persoane care își caută un loc de muncă. În această categorie se încadrează persoanele care se află în următoarele situații:

  • singura lor formă de venit o reprezintă ajutorul de șomaj;
  • nu au niciun venit;
  • aparțin unei categorii de persoane supuse riscului marginalizării și excluziunii sociale;
  • persoane cu dizabilități;
  • urmează o formă de învățământ de zi;
  • nu au putut ocupa un loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie;
  • sunt pensionari și doresc să continue viața profesională;
  • vor să revină în activitate după terminarea concediului pentru îngrijirea copilului.

De asemenea, cei care pot beneficia de acest serviciu sunt agenții economici și angajatorii care solicită forță de muncă. 

Cum te putem ajuta? 

Îți cauți un loc de muncă?

Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, te rugăm să completezi formularul de mai jos. În scurt timp, un consultant te va contacta pentru o discuție, în vederea obținerii de informații cu privire la locul de muncă ideal pentru tine. În funcție de pregătirea profesională, experiența în muncă, aptitudinile și opțiunile tale, consultantul te va ajuta să găsești cele mai potrivite variante și te va sprijini în procesul de aplicare, selecție și angajare.  

Completeaza formularul de inscriere aici


    Ești angajator?

    Ne poți comunica detaliile cu privire la locul de muncă pe care îl oferi, iar noi ne vom asigura că vom îndruma spre aplicare cei mai potriviți candidați. Avem nevoie de la tine de cerințele pentru ocuparea postului disponibil, pentru a le putea publica în baza de date a Fundației. În cazul organizării de evenimente ce presupun promovarea locurilor de muncă, vei putea participa în calitate de angajator pentru a căuta acei oameni de care ai nevoie în echipa ta. 

    Formular trimitere loc de munca


      Donează