Copiii din Consiliul Consultativ World Vision România scriu “Povestea mea”
separator4

La 30 de ani de la semnarea Convenției drepturilor copilului și la 70 de ani de la semnarea Declarației Drepturilor Copilului, statisticile aratã încă îngrijorãtor, fie cã vorbim despre educație, violențã, migrație, sãrãcie, mortalitate infantilã, participare, mame adolescente sau familii vulnerabile în general. Acum este timpul ca drepturile copilului sã fie respectate cu adevãrat.

Ce este Consiliul Consultativ al copiilor?

  • Copiii trebuie să fie reprezentați în fața societății. Vocea lor trebuie să fie auzită pentru că punctul lor de vedere este important. Credințele și nevoile lor, aspirațiile și așteptările pe care le au față de noi, adulții, trebuie avute întotdeauna în vedere.
  • Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România a luat naștere în 2012 și  cuprinde 12 copii și tineri, aleși pe un mandat de doi ani, pentru a fi vocea celor circa 40.000 de copii din județele unde ne desfășurăm activitatea: Cluj, Dolj, Ialomiţa,Vaslui şi Vâlcea.

Ce facem in cadrul Consiliului Consultativ al copiilor?

  • Rolul lor este de a explica public principalele probleme cu care se confruntă copiii şi a propune soluţii pentru rezolvarea lor. Acestea sunt analizate şi incluse în agenda de lucru a fundaţiei noastre. Totodată, ei reprezintă vocea copiilor în întâlnirile de lucru cu autorităţile locale, naţionale şi internaţionale.

Ce am realizat prin Consiliul Consultativ al copiilor în 2018

  • Campanii de conștientizare cu privire la fenomenul de bullying în școală, inclusiv implicare în proiectul-pilot „Plan Z”(parteneriat între World Vision, Salvați Copiii și fundația Terre des Hommes), activități de prevenție și informare despre la consecințele violenței asupra copiilor, albumul de fotografie „Aceasta este realitatea mea, tu o cunoști”, care ilustrează realitățile mediului rural văzute prin ochi de copil, participări la diverse la evenimente internaționale de anvergură, co-organizare a primei ediții a Forumului Național al Copiilor și tinerilor din România.

Povestea Luciei- fetița “crescută” în sânul organizației

Unii oameni asteapta o viata, zeci de ani pentru a intalni acel “semn” care le va schimba viata, ii va schimba pe ei si le va ghida drumul. Pentru mine, acel “semn” a aparut mai repede decat m-as fi asteptat, l-am constientizat abia la inceputul drumului spre maturitate si a avut cea mai frumoasa forma pe care mi-as fi putut-o dori. Se intampla in vara anului 2012, cand abia implinisem 14 ani, locuiam in orasul Negresti (declarat in 2015 “polul saraciei din Europa”) si nu stiam mare lucru despre ce vreau de la viata, cand drumul meu si cel al organizatiei WVR s-au intalnit.

Citește scrisoarea

Unii oameni asteapta o viata, zeci de ani pentru a intalni acel “semn” care le va schimba viata, ii va schimba pe ei si le va ghida drumul. Pentru mine, acel “semn” a

aparut mai repede decat m-as fi asteptat, l-am constientizat abia la inceputul drumului spre maturitate si a avut cea mai frumoasa forma pe care mi-as fi putut-o dori.

Se intampla in vara anului 2012, cand abia implinisem 14 ani, locuiam in orasul Negresti (declarat in 2015 “polul saraciei din Europa”) si nu stiam mare lucru despre ce vreau de la viata, cand drumul meu si cel al organizatiei WVR s-au intalnit.

 

In urma unui proces de selectie realizat printre copiii ce alcatuiau Consiliul Scolar al Elevilor am fost selectata  sa reprezint comunitatea si sa particip la evenimentul EuroForum in Cipru, alaturi de alti 6 copii din Romania impreuna cu care formam Consiliul Consultativ al Copiilor al organizatiei World Vision Romania. Si,

da, acela a fost semnul care mi-a schimbat existenta, modul de a fi si dorintele pentru viitor. Fara exagerari, am realizat ca nu conteaza cum te nasti, ci de ce esti capabil sa realizezi prin munca de-a lungul anilor. Astfel, acolo a inceput calatoria mea cu World Vision.

 

Poate am fost norocoasa ca am intalnit oameni care au avut timpul, rabdarea si resursele sa investeasca in mine mai mult decat a facut-o scoala vreodata, dar cred ca nimic nu e intamplator, iar acum, la 20 de ani, stiu ca aceea a fost sansa mea. Nu vorbesc despre un job, o sansa de a ma imbogati material, ci spiritual. O sansa de a ma transforma dintr-o fetita razgaiata si egoista care punea etichete oamenilor (ca orice alt copil) intr-o adolescenta, mai apoi adulta, care sa-si doreasca zilnic sa faca ceva pentru cei din jur. Spre exemplu, ratiunea pe care am avut-o cand am ales sa urmez cururile Facultatii de Drept nu a fost sadita de parinti sau profesori, ci a fost rezultatul activitatilor si experientelor pe care le-am trait inca din scoala generala, in urma carora am ajuns la concluzia ca mi-as dori sa lucrez toata viata pentru binele oamenilor si al copiilor acestei tari.

 

Facand parte timp de 2 ani din grupul ART, din Consiliul Consultativ al Copiilor pentru 2 mandate si din reteaua de tineri ai orasului Negresti – TIN- dezvolatarea mea si a colegilor mei a fost facilitata de specialisti WVI care ne-au învățat prin intermediul training-urilor, al sesiunilor de lucru si al proiectelor tot ce inseamna leadership, public speaking, scriere de proiecte, relationarea cu institutiile Statului, dar, cel mai important, ce inseamna Drepturile Copilului si cum putem lupta pentru ca ele sa fie respectate si ca toti copiii sa aiba acces la ele. De asemenea, cel mai valoros lucru pentru mine este ca am realizat cat de important este dreptul la libera exprimare pentru dezvoltarea armonioasa a mintii unui adolescent si câte lucruri poti schimba doar daca esti ascultat si inveti sa ai curajul de a-ti expune gandurile!

 

Pe langa abilitatile deprinse prin lucrul aproape zilnic alturi de tineri pasionati si implicati, dar si alaturi de persoane calificate pentru a ne calauzi pasii spre organizarea unor proiecte memorabile, cele mai speciale sanse care ni s-au oferit au fost oportunitatile de afirmare si reprezentare a comunitatii la intalniri nationale si internationale.

 

Personal, desi eram un copil indraznet si vorbaret, nu credeam ca voi ajunge sa comunic direct cu lideri ai orasului, ai judetului si chiar sa particip la conferinte

nationale organizate de UNICEF, Ministerul Educatiei, etc. In cei 4 ani in care am lucrat constant ca voluntar pentru aceasta organizatie am fost desemnata de colegii mei sa ii reprezint si pe plan international. Dupa EuroForum din Cipru a urmat Consiliul Trianual al board-ului WV International din Tanzania-Africa, unde am prezentat situatia copiilor din Romania si din Europa in fata a peste 500 de persoane, si am mai participat 2 ani consecutivi ca delegata a tinerilor la Bruxelles la evenimentul organizat de Reteaua Europeana Anti-Saracie (EAPN).

 

Cel mai important lucru referitor la aceste sanse de a parasi granitele nu este legat doar de vizitarea unor locuri superbe, ci de impactul pe care l-au avut oamenii asupra mea.

Pe langa aceste zeci de cai de a ma perfectiona pe plan profesional cel mai valoros lucru pentru care sunt zilnic recunoscatoare este modul in care m-am schimbat eu ca om. Faptul ca in drumul meu au aparut oameni sinceri, adevarati luptatori pentru o lume mai buna, indiferent de functia, rasa sau varsta pe care o aveau, m-au ajutat sa deschid ochii si sa fiu recunoscatoare pentru fiecare rasarit, masa calda pe care o mananc si pentru sansa de a trai sanatoasa viata care mi-a fost data.

 

 

Cele mai frumoase momente au fost cand copiii vulnerabili ne-au multumit pentru proiectele organizate cu si pentru ei, momentele in care oamenii importanti care conduc aceasta tara ne-au tratat ca pe niste oameni competenti si egali, dar amintirea care m-a facut sa perseverez a fost momentul in care am realizat ca vocea copiilor chiar poate fi auzita. Vorbind in fata a 500 de oameni de pe intreg globul in Tanzania, la doar 15 ani am stiut ca in drumul meu nu va conta niciodata unde m-am nascut, cat de bogata voi fi, ci ca oricat de importanti ar fi niste oameni, daca stii cum sa transmiti informatia ei te vor asculta!

 

Drumul nu a fost mereu pavat cu bucurii. Au existat colegi, profesori, oameni necunoscuti care m-au deznadajduit cand se ivea o noua provocare alaturi de WVI spunand ca nu merita toata straduinta. Cel mai bun lucru a fost ca nu eram singura care traia beneficiind de acest ajutor din partea unei forte asa mari cum este organizatia, ci ca mine erau si ceilalti membri din Grupul ART si din CCC  care ne-au repreznetat in locuri precum Armenia, Germania, Belgia, Elvetia, USA si alaturi de care am realizat unele dintre cele mai mari proiecte cu care judetul si comunitatea s-au intalnit vreodata.

 

Simt emotie si recunostinta de fiecare data cand ma gandesc sau rostesc numele organizatiei, deoarece, cum spuneam la inceput, asta a fost sansa mea. Ocazia mea de a invata cum sa ma bucur de drepturile si obligatiile care mi se cuvin, sa ma dezvolt prin invatare activa si sa imi stabilesc un sistem de valori bazat pe incredere, onestitate si iubire fata de ceea ce ma inconjoara a fost un “cadou” pe care nu il poti primi de la oricine. Stiu si cred cu tarie ca intotdeauna unde vor exista aceleasi dorinte de a face bine si de a progresa oamenii vor crea legaturi indestructibile menite sa schimbe vieti si mentalitati!

Tot ce le pot transmite generatiilor ce vin din urma este sa-si gaseasca “semnul” cat inca sunt in procesul de formare, cum a fost pentru mine toata aceasta experienta alaturi de organizatia World Vision,  fiindca doar prin munca si determinare putem ajunge sa cunoastem cine suntem de fapt!

 

Lucia, 23 de ani Vaslui

Pasi spre viitor alaturi de World Vison Romania

Anul acesta se implinesc 30 de ani de la adoptarea Conventiei asupra Drepturilor Copilului care incorporeaza un intreg spectru al drepturilor copilului pentru a asigura dezvoltarea completa a potentialului copilului. Acest document prevede dreptul copilului de a participa, nu la jocuri de echipa ci la procesul decizional. Noi suntem parte a societatii si de la o anumita varsta ne dorim sa fim luati in seama pentru ca reprezentam adultii de maine. Putini tineri au sansa sa fie implicati in adevaratul sens al cuvantului, dar Fundatia World Vision Romania mi-a oferit oportunitatea sa-mi expun opiniile cu privire la actiunile adultilor care imi influenteaza in mod direct viitorul.

Citește scrisoarea

Anul acesta se implinesc 30 de ani de la adoptarea Conventiei asupra Drepturilor Copilului care incorporeaza un intreg spectru al drepturilor copilului pentru a asigura dezvoltarea completa a potentialului copilului. Acest document prevede dreptul copilului de a participa, nu la jocuri de echipa ci la procesul decizional. Noi suntem parte a societatii si de la o anumita varsta ne dorim sa fim luati in seama pentru ca reprezentam adultii de maine. Putini tineri au sansa sa fie implicati in adevaratul sens al cuvantului, dar Fundatia World Vision Romania mi-a oferit oportunitatea sa-mi expun opiniile cu privire la actiunile adultilor care imi influenteaza in mod direct viitorul.

Am inceput sa ma implic in programele Fundatiei acum 5 ani, timp in care am participat la numeroase sesiuni de training pe leadership, public speaking, advocacy, drepturile copilului si multe alte teme de interes in domeniul activismului social.

Primele activitati la care am participat au fost cateva sesiuni de educatie remediala unde am avut rolul de educator de la egal la egal. La nivelul scolii la care invatam s-a format un Grup de Initiativa in cadrul caruia am dezvoltat un proiect care a cuprins cateva activitati care au avut ca scop dezoltarea comunitatii. A urmat sa-mi fie oferita oportunitatea de a face parte din Consiliul Consultativ al Copiilor din Romania, un grup format din tineri care isi reprezinta comunitatile din care fac parte dorind sa isi faca vocile auzite.

La scurt timp am fost votata de colegii mei sa ocup functia de Presedinte al Consiliului Consultativ al Copiilor, in aceasta calitate in ultimii 2 ani m-am implicat alaturi de colegii mei in diferite demersuri locale si nationale care si-au propus combaterea oricarei forme de violenta asupra copiilor. A urmat selectia mea pentru a participa ca reprezentant al copiilor din Romania la evenimentrul “Youth, Peace and Security European Regional Consultation” care a avut loc la Bruxelles. Un alt proiect care a fost aproape sufletului meu, Plan Z, a fost desfasurat in parteneriat cu Terre des Hommes, Salvati Copiii si World Vision Romania. Am avut placerea sa fiu prezentatoarea evenimentului de final de proiect Plan Z si co-prezentatoarea Forumului National al Copiilor si Tinerilor din Romania, eveniment oganizat de FONPC in parteneriat cu World Vision Romania si alti reprezentanti ai societatii civile.

Toate aceste activitati si proiecte in care am fost implicata m-au ajutat sa devin ceea ce sunt astazi, o tanara increzatoare si ambitioasa care nu lasa nimic sa stea in calea visurilor si obiectivelor ei! Asta se intampla copiilor cand adultii vin si le acorda incredere, ii asculta si lucreaza impreuna cu ei!Asta se intampla cand vocea copiilor ste ascultata!

Arlett 17 ani Vaslui

Pasi mici dar siguri spre succes!

2012-emotionata si plina de entuziasm, dar nestiind ce o sa ma astepte,  ma aventuram in cea mai importantă călătorie din copilăria mea. În acest an am avut primul contact cu familia World Vision. În timpul școlii primare, prin intermediul organizației, am realizat corespondența cu prietena mea din Taiwan. Câțiva ani mai târziu, împreună cu alți prieteni si colegi am format Grupul de inițiativă al Școlii Gimnaziale ‚Mihai David’ Negrești.

Citește scrisoarea

2012-emotionata si plina de entuziasm, dar nestiind ce o sa ma astepte,  ma aventuram in cea mai importantă călătorie din copilăria mea. În acest an am avut primul contact cu familia World Vision. În timpul școlii primare, prin intermediul organizației, am realizat corespondența cu prietena mea din Taiwan. Câțiva ani mai târziu, împreună cu alți prieteni si colegi am format Grupul de inițiativă al Școlii Gimnaziale ‚Mihai David’ Negrești. Pot spune că din acele momente a început cunoașterea de sine. Realizând activități, participând la întâlnirile de lucru, cunoscând tipologii diferite si învățând cum sa lucrez in colectiv, m-am cunoscut pe mine. Mi am descoperit abilitățile, mi le am dezvoltat, m am format ca om. De la fetita care se inroșea imediat cand vorbea în public și nu își putea exprima opiniile in fata oamenilor, am devenit o tânără încrezătoare în forțele proprii, ce nu se teme sa isi expună punctul de vedere si care tine cont de părerile oamenilor din jur pentru a ajunge la cea mai buna versiune a ei. Am devenit o elevă pe care o preocupă probleme copiilor, care se implica in activitati pentru a ajuta la crearea unei lumi mai bune pentru noi si pentru generațiile viitoare.

De aceea, m-am alăturat și fac parte din Consiliul Consultativ al Copiilor la nivel județean și național. În cadrul Consiliului am realizat o mulțime de activități pentru si despre copii. Am participat la evenimente la nivel național în care a trebuit să reprezint vocea copiilor din comunitatea mea, sau pe cea a colegilor mei. Pentru a realiza acest lucru am avut nevoie de sprijin pe care l am gasit mereu in oamenii dragi mie din cadrul fundației World Vision.

Dacă m ar întreba cineva care e cea mai importantă și frumoasa experiență în cadrul fundației i as răspunde fara ezitare Școală de Vară World Vision 2018 din Poiana Brasov. Au fost momente de neuitat în care am combinat utilul cu plăcutul. Am  cunoscut oameni frumoși cu care am legat prietenii frumoase, am petrecut timp de calitate si ne-am distrat învățând. În cadrul școlii de vară am realizat photovoiceul despre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

Uitandu-ma la copilul dinainte, cel care nu a luat contact cu mediul acesta si la eleva de acum, as putea spune că suntem doi copii total diferiți. Încrederea e cel mai mare câștig din toata aceasta aventura, alături de experiențele nenumărate. Nu am avut nimic de pierdut si am castigat ceva in fiecare secunda. M am ajutat pe mine si am vrut sa contribui la imbunatatirea traiului copiilor din comunitatea mea si nu numai. De la vorbitul in public si pana la  participarea la evenimente naționale, toate acestea au contribuit la imbunatatirea persoanei mele si pentru acest lucru sunt complet recunoscătoare fundației World Vision România.

Teodora, 16 ani Vaslui

La ce mă gândesc când aud World Vision România?

 

Mă gândesc la umanitate, mă gândesc la speranță, la voință, la determinare… mă gândesc la șansa de a ajuta copii, adulți ; oameni în general.

Încă îmi amintesc primele mele interacțiuni cu World Vision, din clasele primare. Atunci comunicam cu persoane din alte state prin scrisori, lucru care de altfel, încă se întâmplă! Și trebuie să spun sincer, îmi face mare plăcere să țin legătura cu acești oameni!

Citește scrisoarea

Mă gândesc la umanitate, mă gândesc la speranță, la voință, la determinare… mă gândesc la șansa de a ajuta copii, adulți ; oameni în general.

Încă îmi amintesc primele mele interacțiuni cu World Vision, din clasele primare. Atunci comunicam cu persoane din alte state prin scrisori, lucru care de altfel, încă se întâmplă! Și trebuie să spun sincer, îmi face mare plăcere să țin legătura cu acești oameni!

Pentru mine, fundația reprezintă o a doua casă, o a doua familie, și o a doua șansă. Să ai ocazia să te dezvolți într-un astfel de mediu e ceva unic! Am avut oportunitatea să evoluez făcând parte din activități, și ce pot să spun ; încă mai cresc!

Mi-am dat seama că mi s-au deschis ochii și că mi s-au îmbunătățit principiile. Iar fără fundație, nu știu când s-ar fi întâmplat asta!

Le recomand copiilor să participe la astfel de activități, pentru că le sunt aduse multe beneficii ; lor și mediului în care trăiesc. Își dezvoltă propria persoană, își creează principii solide, își fac amintiri și trăiesc experiențe minunate, timp în care ajută și societatea!

Cea mai frumoasă amintire a mea este, cu siguranță, prima întâlnire cu Consiliul Consultativ al Copiilor! Am avut ocazia să cunosc niște adolescenți foarte tari, plini de personalitate, cu care m-am înțeles bine, și ne-am făcut amintiri frumoase împreună!

World Vision România și-a pus amprenta asupra personalității mele. Sau poate nu, ci doar m-a ajutat să dau frâu liber unei părți din mine pe care o țineam închisă!

Acum câțiva ani, eram o fată foarte timidă și firavă, care nu prea avea încredere în propriile forțe. Făcând parte din activități, am avut posibilitatea de a mă exprima liber, într-un mediu în care nu eram judecată, și nu îmi era teamă să spun ce gândesc.

Dacă mă uit la mine, cea din prezent, pot să spun că sunt foarte încântată de schimbarea pe care o simt! Din timidă am ajuns să fiu sociabilă, din firavă am devenit puternică, iar din neîncrezătoare, sigură pe mine.

Cum am ajuns aici? Cu experiențe ; trăite în fundație, cu ajutorul fundației,sau în afara ei.

Dar mă întreb, fără mediul ăsta, aș mai fi ajuns aici?

Dragi părinți/bunici, oferiți-le copiilor voștri un cadru în care să se poată exprima liber, fără frica ca vor fi judecati ; un mediu în care să crească pe baza comunicării, a cunoștințelor și a experiențelor, fără inhibiții!

Carla,13, Ialomița.

Povestea mea: despre joaca si oameni minunati

 

Totul a început într-o zi frumoasa de primăvară când o doamnă foarte amabila a intrat pe ușă clasei noastre si a început sa scoată câteva șepci dintr-o cutie. Pe acele șepci era semnul WVR , dar nu a ținut nimeni cont de asta .In fiecare an primeam câte ceva de la această organizație WVR fără să ne intereseze așa mult.

Citește scrisoarea

Până în clasa a IV -a când am auzit de Consiliul Copiilor si eu fiind șeful clasei m-am dus acolo pentru a vedea despre ce e vorba. Acolo am făcut multe activități dar, eu deoarece eram foarte timid si nu voiam să spun ceva greșit nu prea am vrut să fie in centrul atenției precum colegii mei. In vara aceea am avut si o excursie la cota 2000 unde a am discutat despre anumite subiecte foarte interesante. După această excursie am început să mă implic mai mult in aceste activități și tot odată sa ii încurajeze și pe alți colegi sa se implice apoi in vara următoare am avut o excursie la Vâlcea unde urma să aflu ce este Consiliul Consultativ al Copiilor si cu ce se ocupa. Tot acolo am fost ales ca reprezentant al copiilor pe județul meu si sa fac parte din CCC, urmând ca peste două săptămâni sa avem Școală de Vară la Poiana Brașov. La Poiana am întâlnit oameni minunați. Când am ajuns nu am înțeles de ce toți se îmbrățișa când s-au revăzut, dar legătura dintre ei era foarte strânsă și chiar dacă nu cunoșteai pe nimeni puteai sa te simți confortabil in acel grup. Acolo am înțeles ca nu mai e de joacă și ca noi avem un rol foarte important, dar nu am uita sa ne si distrăm pentru ca si asta era foarte important. La despărțire a fost cel mai greu deoarece nu înțelegeam de ce toți plângeau, de fapt înțelegeam , dar si mie îmi părea rău. Acolo am învățat ca nu contează dacă ai o idee foarte buna sau mai puțin bună daca nu o spui, acolo am învățat ca orice idee e bună. Si acum ca reprezentant al CCC-ului dar si ca un copil: încercați să vă spuneți toate ideile, iar daca rămâneți fără idei o sa vă ajute altcineva Eu după un an in aceasta familie m-am dezvoltat ca om si am reușit să văd ce se întâmpla in jurul meu.

Catalin, 14 ani

Povestea unei adolescente

Cred că nu există cuvinte care să descrie exact relația mea cu World Vision România, greu să exprim o astfel de emoție… Cert este că încă din anul 2014, de când eram clasa a 10-a și până în prezent reprezintă un loc în care mă întorc cu drag și o parte din viața mea despre care vorbesc mereu cu zâmbetul pe buze. Pentru mine World Vision este oportunitatea de a reuși să aduc un impact în societate, să fac ceva pentru cei din jurul meu, este oportunitatea care m-a învațat să apreciez ce am și să vreau să mă dezvolt continuu.

mult.

Citește scrisoarea

Cred că nu există cuvinte care să descrie exact relația mea cu World Vision România, greu să exprim o astfel de emoție… Cert este că încă din anul 2014, de când eram clasa a 10-a și până în prezent reprezintă un loc în care mă întorc cu drag și o parte din viața mea despre care vorbesc mereu cu zâmbetul pe buze. Pentru mine World Vision este oportunitatea de a reuși să aduc un impact în societate, să fac ceva pentru cei din jurul meu, este oportunitatea care m-a învațat să apreciez ce am și să vreau să mă dezvolt continuu.

Primul proiect în care am lucrat pentru copii defavorizați a fost un șoc, să știu că iau la parte la conferințe naționale și internaționale în care trebuia să duc mai departe vocea tuturor copiilor din mediul rural a fost o responsabilitate enormă, dar totuși pentru prima oară în viață am simțit că pot aduce o schimbare.  Și acum îmi aduc aminte perfect momentul când am participat în anul 2015 la conferința națională “Drepturile pacienților între teorie și practică”, îmi aduc aminte cum îmi tremura vocea, câte emoții am avut, cât de bucuros am putut să fiu, ce sentiment puternic am putut simți. Anii au trecut, evenimentele la care am participat alături de World Vision s-au înmulțit, vocea nu îmi mai tremură ca atunci, reprezentanții acelor copii sunt alți tineri pe care îi admir foarte mult, dar sentimentul acela încă se află în sufletul meu…

Alexandru, 23 de ani ,Ialomita

Ce am eu de spus? Unde vreau să ajung? Ce pot eu să fac?

Mi se întâmplă adesea să mă las furată de gândurile și amintirile care se ascund în spatele acestor întrebări. În singurătatea mea, le dau o formă ceva mai filosofică, mai așa cum aș vrea să arate dacă ar fi să scriu o carte; dar de cele mai multe ori, sunt la supermarket sau aștept tramvaiul și realizez deodată că am 23 de ani și uite câte lucruri știu și pot să fac.

Citește scrisoarea

Mi se întâmplă adesea să mă las furată de gândurile și amintirile care se ascund în spatele acestor întrebări. În singurătatea mea, le dau o formă ceva mai filosofică, mai așa cum aș vrea să arate dacă ar fi să scriu o carte; dar de cele mai multe ori, sunt la supermarket sau aștept tramvaiul și realizez deodată că am 23 de ani și uite câte lucruri știu și pot să fac.

Mi-a luat prea mult timp să înțeleg că elementele de statistică școlară sunt niște chestiuni aproape enervant de trecătoare. Mă uit în urmă și mă văd existând în șapte locuri deodată, uneori din inerție, alteori din devotament. Există această tendință generală în sistemul nostru de educație care parcă te împinge să investești timp și energie în orice, oricât și oricând, pentru performanță.

Iar în orășelul meu mic, mic din nord-estul țării, s-a creat un soi de cult al performanței, pentru că ăsta e cel mai sigur mod de a arăta că și tu contezi.

Proiectul A.R.T. a apărut destul de aleatoriu în viața mea. În teorie, știam ce înseamnă să faci voluntariat, mai participasem la activități organizate de alte ONG-uri și știam că e bine să îți faci o rețea de contacte, așa că mi s-a părut tentant. De altfel, părea a fi un pas destul de important pentru construirea unei potențiale cariere în ceva, cândva. Pentru că în liceu, totul se desfășoară la timpul viitor și te gândești la toate posibilitățile. Cu alte cuvinte, asta eram eu, astea erau ideile mele și de aici a trebuit să plece Simona cu formarea mea, ca să îmi arate că de fapt, voluntariatul e despre cu totul altceva.

La început, la primele întâlniri, știam cu toții câteva informații despre ”Drepturile Copilului”. Pentru noi, erau niște concepte cel puțin interesante, ne plăceau și credeam în ele, numai că nu prea sesizam dacă se aplică în jurul nostru. Erau un fel de fantasmagorii pentru care ne era puțin dificil să sacrificăm timp în care am fi putut face mai multe variante de bac cu subiecte de clasa a zecea. Pe lângă asta, încă aveam tendința să percepem totul ca pe o lecție de la școală.  Eram timizi, stăteam cuminciori în bancă și așteptam să vină cineva să ne ceară părerea.

Din punctul meu de vedere, în ceea ce privește ”Drepturile Copilului”, cred că cea mai frumoasă parte de  World Vision care a ajuns la noi, a fost chiar acest mediu în care drepturile noastre erau respectate. Noi ne pregăteam să producem un eveniment social fabulos, voiam să schimbăm lumea, însă nu vedeam că prin simplul fapt că am învățat să apărăm dreptul la participare prin participarea noastră activă și că, într-un final, știam să ținem fiecare un discurs cum trebuie cap-coadă, schimbarea deja se produsese.

După încheierea proiectului, viața a început să meargă pe repede înainte. Tot mai multe responsabilități, tot mai mulți oameni noi, tot mai multe fericiri, tot mai puțin timp liber. Am fost expulzați din dimensiunea  rutinantă de liceeni liniștiți și aruncați în haosul studențesc.

În timpul facultății, spiritul civic a devenit o noțiune mai caldă și mai personală pentru mine. S-au petrecut atâtea și atâtea evenimente mărunte care mi-au demonstrat că nu e complicat deloc să ajuți.

Și deși nu-mi place să măsor zilele de voluntariat prin numărul de pagini atașate la CV, trebuie să recunosc că cei trei ani și jumătate pe care i-am petrecut alături de World Vision s-au dovedit a fi foarte importanți ca punct de referință la interviurile pe care le-am avut în perioada următoare, mai ales în cazurile în care am lucrat direct cu copii.

Când mă uit în urmă, A.R.T.-ul rămâne unul dintre cele mai importante proiecte din viața mea, pentru că a fost o experiență completă. Singurul meu regret ar fi că nu am încercat să fiu mai activă în comunitate. Dacă ar fi să le dau un sfat unor viitori A.R.Tiști, le-aș sugera să fie de două ori mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor și să iasă cu capul din hârtii mai des decât am făcut-o eu. E o șansă care nu li se întâmplă tuturor și merită multă atenție și dedicare. Răsplata vine ea într-un fel sau altul, la un moment dat.

Emma 23 de ani Vaslui

Povestea mea cu World Vision – o aventură în universul drepturilor copilului”

În urmă cu aproape șapte ani, stăteam într-o sală de clasă dintr-o școală din Negrești, Vaslui și ascultam cu ochii mari și urechile ciulite o prezentare despre drepturile copilului susținută de cei de la fundația World Vision. Mi se părea extrem de intersantă maniera în care erau prezentate acele concepte, faptul că cei din public puteau interacționa cu prezentatorii și am fost absolut șocată de faptul că la final mi s-a cerut părerea mie și colegilor mei. Deși făceam parte din consiliul elevilor de mai bine de un an, niciun profesor sau factor de decizie nu îmi ceruse vreodată părerea și dacă o făcuse, ea nu a fost luată în seamă. Oricum, dacă mi-ar fi cerut-o, eram prea timidă să răspund și nu eram capabilă să-mi verbalizez cele 100 de idei care îmi treceau prin minte.

Citește scrisoarea

În urmă cu aproape șapte ani, stăteam într-o sală de clasă dintr-o școală din Negrești, Vaslui și ascultam cu ochii mari și urechile ciulite o prezentare despre drepturile copilului susținută de cei de la fundația World Vision. Mi se părea extrem de intersantă maniera în care erau prezentate acele concepte, faptul că cei din public puteau interacționa cu prezentatorii și am fost absolut șocată de faptul că la final mi s-a cerut părerea mie și colegilor mei. Deși făceam parte din consiliul elevilor de mai bine de un an, niciun profesor sau factor de decizie nu îmi ceruse vreodată părerea și dacă o făcuse, ea nu a fost luată în seamă. Oricum, dacă mi-ar fi cerut-o, eram prea timidă să răspund și nu eram capabilă să-mi verbalizez cele 100 de idei care îmi treceau prin minte.

Au urmat o serie de training-uri pe comunicare, public speaking, photovoice, fundraising, advocacy, despre problema traficului de ființe umane, despre scriere de proiecte. Am devenit pe rând A.R.T-istă, membră a grupului TiN („Tineri în Negrești”), CCC-istă, voluntară, am mers pe teren și am colectat date, am făcut activități cu bătrâni, tineri, copii din diverse medii, mi-am învins teama de a vorbi în public și am fost vocea copiilor în structuri locale, naționale și internaționale. Astăzi, la 20 de ani, știu că o bună parte din ceea ce sunt se datorează modului în care m-au modelat oamenii și experiențele din World Vision.

 

Cea mai frumoasă perioadă pentru mine a fost cea în care am activat în proiectul TiN („Tineri în Negrești”), o replică la scară mai mică a proiectului A.R.T., care se încheiase în 2015. A fost perioada în care am legat, dar mai ales, am consolidat numeroase prieteni, în care m-am lovit cel mai des de presiunea deadline-urilor și de nepăsarea unora sau altora. Am lucrat cot la cot cu colegi din consiliile elevilor, cu voluntari WV și de la Centrul de Tineret din Negrești. Am desfășurat campanii de conștientizare ale unor fenomene precum violența și de promovare a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor. Am realizat evenimente de socializare cu copii din medii defavorizate, sărbătorind zilele de naștere ale copiilor din centrul de plasament din oraș. Orice urmă de oboseală, orice supărare dispare când vezi bucuria de pe fața unui copil căruia i se cântă poate pentru prima dată „la mulți ani”. Dincolo de aceste activități, cred că cea mai răsunătoare a fost campania „Poșetuțe pentru o casă”, prin care s-au strâns bani pentru a construi o casă unei familii monoparentale cu trei copii, care locuiau într-un fost poligon militar dezafectat. Toate aceste experiențe m-au învățat să fiu empatică, m-au învățat să interacționez cu oamenii și mi-au redat încrederea asupra forței pe care o au tinerii în comunitate.

În cei aproape șapte ani, am avut ocazia să fiu vocea copiilor și tinerilor la evenimente locale precum „Forumul Copiilor”, în cadrul structurilor naționale precum Consiliul Consultativ al Copiilor, dar și la nivel internațional. Am participat la 4 astfel de evenimente în Cipru (2013), Dubai (2015), Bruxelles (2016) și New York (2017). Dincolo de bucuria de cunoaște altă țară, altă cultură, de a cunoaște oameni noi, există o presiune pe care doar cei care au trecut prin astfel de experiențe o înțeleg. Astfel de evenimente presupun o pregătire prealabilă enormă, atât din partea voluntarului, cât și din partea însoțitorului și este un test al capacităților de vorbit în public și de convingere. Aflat în fața oficialilor, nu ai dreptul să uiți nicio secundă că reprezenți câteva zeci de mii de copii și tineri.

Din acest punct de vedere, cea mai frumoasă experiență a fost cea de la New York, de la lansarea campaniei „It takes a world to end violence against children”, inițiată de World Vision Internațional și sprijinită de Națiunile Unite. După doi ani, încă mi se pare ireal că am avut ocazia de a ține un discurs în fața oficialilor de la ONU, în fața reprezentanților țărilor din toată lumea. Întrucât colegii mei din acel proiect nu au putut ajunge, din păcate, am susținut acest discurs singură. Nu mai vorbeam în numele colegilor de acasă, din România. Nici măcar în numele celor din Europa. Rolul meu a fost să îi reprezint pe tinerii și copiii din întreaga lume, cerând o lume în care violența să nu își mai găsească locul.

 

Nu îmi pot imagina cum ar fi arătat viața mea fără voluntariat și fără World Vision. Viața de voluntar este mereu surprinzătoare, iar satisfacțiile apar când te aștepți mai puțin. Ce poate fi mai frumos decât să primești un mesaj de la beneficiarii pe care îi meditezi la engleză în care să îți spună că notele lor la această materie au crescut? Ce cadou mai frumos poți primi de Crăciun decât să afli că ai fost nominalizat pentru titlul de „voluntarul anului în domeniul social”?

Acum, la împlinirea a 30 de la semnarea Convenției Internaționale a Drepturilor Copilului, îi încurajez pe copiii și tinerii din România să fie curajoși și empatici. Le recomand să se uite atent în jur și să își canalizeze energia și imaginația în a-i ajuta pe cei din jur. Adulților le recomand să coboare de la înălțimea poziției și experienței lor și să valorifice tot ceea ce le poate oferi cineva mai tânăr: timp și idei inovatoare. Soluțiile pentru o lume mai bună se află undeva la jumătatea colaborării dintre copii, tineri și adulți.

Dana, 20 de ani Vaslui

Donează