Ashburn United States 0 donatori si 46 vizitatori online in acest moment
Contacteaza-ne - email: donatori@wvi.org | telefon: +4021-222.91.01

ACCESUL LA EDUCAȚIE NU E MOFT! FACEM ȘCOALA MAI ATRACTIVĂ PENTRU TOȚI



Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.
Program ”Școala pentru toți”
Axa prioritară: 6 „Educație și competențe”
OS: 6.2, 6.3 6.4, 6.6
Titlul proiectului: „Școala pentru toți-acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”
Beneficiarul proiectului: Fundația World Vision Romania
Codul proiectului: POCU/74/6/18/104571
 
ACCESUL LA EDUCAȚIE NU E MOFT! FACEM ȘCOALA MAI ATRACTIVĂ PENTRU TOȚI
 
 
Care sunt piedicile care stau în calea accesului la educație? Cum putem preveni absenteismul și abandonul școlar? Cum putem să-i motivăm pe elevi să obțină rezultate mai bune la învățătură? Sunt întrebări la care încercăm să găsim răspunsul în cadrul unor workshopuri interactive în care sunt implicați dascăli, asistenți sociali, pedagogi și psihopedagogi și mediatori școlari. Primul workshop dintr-o serie de 6 întâlniri a avut ca temă “Identificarea factorilor de risc care împiedică actul educațional și găsirea soluțiilor de prevenire a abandonului și absenteismului școlar“ și s-a bucurat de participarea a 50 de persoane cu vastă experiență în educație sau cu o viziune complementară asupra subiectului.
 
          Scopul acestor workshopuri este de a facilita colaborarea între personalul didactic din 5 școli clujene, din mediul rural, și alți profesioniști (asistenți sociali, psihopedagogi, mediatori școlari etc) în vederea rezolvării problemelor care stau în calea accesului la educație. Împreună, încercăm să stabilim un plan de intervenție educațională individualizat, ținând cont de specificul fiecărei comunități implicate, și căutăm soluții pentru a face școala mai atractivă atât pentru profesori, cât și pentru copii. La finalul întâlnirii, care a avut loc în data de 25 septembrie, în Cluj-Napoca, la Hotel SunnyHill 4* str.Fagetului nr 31A, a fost creionat un plan de intervenție pentru fiecare școală în parte și s-au propus activități pentru primul semestru, urmând ca planul să fie integrat în Proiectul de dezvoltare instituțională a fiecărei școli. Următorul workshop va avea loc în februarie 2019.
 
            Workshopurile se derulează prin  proiectul „Școala pentru toți - acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, programul ”Școala pentru toți”, Axa prioritară: 6 „Educație și competențe” ID: POCU/74/6/18/104571.

Beneficiarul direct al proiectului este Fundația World Vision Romania, iar parteneri în proiect sunt Inspectoratul Scolar Cluj si Primăria Sânpaul, alături de 5 scoli din județul Cluj: Școala Gimnazială Aghireșu Fabrici, Școala Gimnazială    “Tamas Gyula” Mera, Școala Gimnazială “Ioan Alexandru” Sânpaul, Școala Gimnazială Cojocna și Școala Gimnazială Poieni.

Proiectul își propune să informeze și să promoveze importanța educației, în rândul a peste 1200 de copii, elevi, tineri, părinți  și cadre didactice, în decursul celor 36 luni de implementare, în vederea reducerii părăsirii timpurii a școlii prin măsuri integrate de prevenire și de asigurare a oportunităților egale pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile.