Homepage

Oferă ajutor pentru copiii vulnerabili

Oferă un consult și ochelari de vedere pentru copiii de la sate

Nu toți copiii au loc în prima bancă, însă fiecare poate vedea mai bine.

Am testat provizoriu 1000 de copii din mediile cele mai vulnerabile ale României Nevăzute. O mare parte dintre aceștia au nevoie de un consult specializat și ochelari.

Donează acum și ajută-i să vadă la tablă. Să nu rămână-n urmă. Să se dezvolte.

Oferă-le Bursa de Merit Mai Mult

Aproape 1 din 4 adolescenţi nu și-a descoperit nicio pasiune în timpul liceului.

13% dintre adolescenți nu sunt siguri că părinții îi vor susține să își urmeze pasiunea, din lipsa banilor.

Într-o societate ideală, reușita ține cont doar de talent, dorință și muncă. Cum nu trăim într-o societate ideală, împreună cu Kiss FM, putem ajuta oameni mici cu visuri mari să-și transforme pasiunea în carieră. Le oferim Bursa de Merit-Mai-Mult.

Oferă ajutor de urgență pentru copiii vulnerabili din Ucraina

Într-o durere fără margini, copiii Ucrainei suferă.

Oferă ajutor pentru copiii vulnerabili care s-au refugiat din calea războiului.

Dacă ai cunoștințe care s-au refugiat în România, transmite mai departe ghidul de aici. Якщо у вас є знайомі, які знайшли притулок в Румунії, відправте гіда сюди.

Intervenţia World Vision România în 2020

23.800 de copii

din 244 de comunități

din judeţele Cluj, Vaslui, Vâlcea, Iași, Ialomiţa, Prahova, Constanţa, Ilfov, Botoșani, Suceava și Brașov

Cum oferi ajutor pentru copiii vulnerabili

Vreau în clasa a 9-a

Susține un elev din mediul rural să meargă la liceu. Oferă-i șansa de a spera la un viitor mai bun.

Susține un elev la liceu

Pâine şi Mâine

Oferă o masă caldă și două ore de ajutor la teme unui copil vulnerabil. Ajută-l să crească sănătos.

Donează o masă caldă

Fond urgenţă

Ajută-ne să intervenim într-o situație neprevăzută, acolo unde este cea mai mare nevoie de noi.

Ajută copiii Ucrainei

Cadoul cel bun

Cumpără un cadou pentru un copil vulnerabil și contribuie la educația și bunăstarea lui. Primești în schimb bucuria de a dărui.

Fă o surpriză cuiva

Redirecţionează 3.5%

Contribuie gratuit la educația copiilor din sate vulnerabile. Poți face mai mult bine decât crezi, prin redirecționarea a 3.5% din impozitul pe venit.

Ajută gratuit

Voluntariat

Timpul este o resursă extrem de valoroasă. Și, de multe ori, singura pe care o putem oferi pentru a face diferența în viața unui copil sau a unei comunități.

Dăruiește timp

Donează produse

Întotdeauna va fi nevoie de resurse pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor pe care îi susținem. Fie că alegi să donezi rechizite, haine sau cursuri de specialitate într-un anumit domeniu, ajutorul tău va avea un impact semnificativ în evoluția lor.

Hai să vorbim

Susține un program

Cu ajutorul partenerilor corporate, susținem educația copiilor din mediul rural. Ei au încredere în copii și știu că singura lor șansă de a-și construi un viitor demn este educația. Și compania ta poate pune o cărămidă la viitorul lor.

Implică-te

Direcționează 20%

Compania ta poate contribui în mod gratuit la educația și bunăstarea copiilor din mediul rural, prin direcționarea unui procent de 20% din impozitul pe profit. Procedura e simplă și necesită doar câteva minute pentru completarea formularului de sponsorizare.

Direcționează

Devino partener

Putem lansa împreună proiecte de responsabilitate socială pentru una din cauzele pentru care milităm. Astfel, vom rezolva o nevoie punctuală în funcție de cauza aleasă, iar compania ta va putea contribui în mod real la dezvoltarea și educația copiilor din rural.

Fii partener de bine

Donează cu echipa

Dacă vrei să faci bine alături de echipa ta, vă puteți uni forțele să susțineți una dintre cauzele fundației. Cu siguranță fapta voastră bună va aduce zeci de zâmbete pe chipurile copiilor din comunitățile noastre.

Alege o cauză

Voluntariat corporate

Timpul poate fi mai valoros decât oricare resursă. Îți poți implica echipa în proiecte de voluntariat, pentru ca aceștia să simtă cu adevărat contribuția în viața copiilor. Află care sunt oportunitățile pe care le avem disponibile și planifică câteva zile de lucru în echipă altfel.

Află mai multe

Ultimele noutăți

Fetița care are nevoie să-și schimbe ochelarii anual

Larisa, fetița care are nevoie să-și schimbe ochelarii anual, nu se plânge niciodată când trebuie să meargă la oftalmolog. Încă […]

Băiețelul căruia îi plac poeziile, dar are scrisul deformat

Băiețelul căruia îi plac poeziile, dar are scrisul deformat. Așa l-am putea descrie pe Cristian, elev în clasa a IV-a […]

Elevii din 10 licee agricole au vizitat ferme unde Agricultura 4.0 face diferența, în cadrul parteneriatului World Vision România și BNP Paribas Leasing Solutions

180 de adolescenți de la sate au participat, în luna octombrie, la 17 vizite de studiu la ferme care folosesc […]